Wednesday, December 26, 2007

Iezer, 21-24 Decembrie 2007

Si iata si al treilea we consecutiv in Iezer! Incredibil, nu?
Pentru mine, da, caci nu imi venea sa cred ca voi reusi o asemenea performanta. Nu este nici Bucegiul, cu abruptul lui impresionant (dar accesibil din Bucuresti), nu este nici Fagarasul cu ... (nu e loc de comentarii), nu este nici Piatra Craiului cu a lui creasta, dar acest masiv are un farmec aparte. Daca ai noroc de vreme buna, ai parte de niste surprize extrem de placute.
In primul rand privelistea, de indata ce ai iesit din padure, incepi sa vezi Bucegii, Leaota, Crai si pe masura ce urci in Iezer... Dar sa o luam incet cu povestea, caci de pe 21 dimineata pana pe 24 seara, a fost cale lunga iar picioarele noastre au vazut destui kilometri.

Ziua 1
Povestea incepe vineri, 21 decembrie 2007, printr-o plecare destul de matinala spre Campulung Muscel, din Autogara Militari. Dupa cateva cumparaturi de ultim moment, dar esentiale, un dram de noroc ne-a deschis calea spre cele cateva locuri ramase nerezervate la autocarul de 9 15 (pe care noi il credeam la 8 30), caci noi nu ne asteptam la o asa migratie a populatiilor spre locurile de bastina la ore asa de matinale. Dupa 3 ore de caldurica, ajungem in Campulung, si dibuim "autogara" de unde luam microbuzul spre Leresti. Deja ne rasfatam, avand timp sa ne si dezechipam, si beneficiem si de locuri (wow), si ajungem cu bine in capul satului la Leresti, dincolo de cartierul Borat cum a fost numit de catre prieteni.
Aici ne inarmam cu rabdare, dar si cu speranta ca cineva va avea mila de noi si nu ne va lasa sa facem drumul pana la Voina pe jos, si ne luam picioarele in spinare. Si ajungem cu succes la baraj; pentru mine era prima data cand ajungeam aici pe ziua, asa ca am profitat de vremea superba pentru a face niste poze



Si iata ca norocul ne zambeste din nou, si un nene de la exploatarea forestiera ne ia pana la Voina, unde ajungem pe la ora 14. Cum planul initial era sa tragem la Cuca in seara aceea, ne hotaram sa o luam incet inspre fosta cabana Batrana, sa vedem cum se prezinta intrarea in traseu pe Piciorul Iezerului, ca tot aveam vreme de pierdut.

Pe drum ne minunam de ce poate sa faca natura din "munca omului"...


... si cu inima impacata ca intrarea in traseu era mult mai accesibila decat cu doua saptamani in urma (cand puntea era plina de gheata si a trebuit sa traversez prin apa), ne intoarcem pana la Cabana Plaiului, de unde luam drumul spre Cuca, cu speranta ca vom da foarte curand de prietenii care au plecat mai tarziu din Bucuresti.

Dar, ajunsi la Cuca pe la 17 20... surpriza!!!!!!! Cabana inchisa :D! Cu toate ca Eugen ne asigurase ca vorbise cu Bizu (noul cabanier de la Cuca) si ca acesta va fi acolo.

Resemnati, si inconjurati de cainii care balauresc pe acolo, ne-am hotarat sa ne intoarcem la Voina, unde ajungem voiosi nevoie mare :(. Cred ca la ora asta, norocul nostru plecase la o bere pe undeva, caci aici aflam ca o camera cu 4 paturi ne-ar costa 150 RON (grrrrrr).
Dupa cateva tentative esuate de a prinde ceva semnal la mobil, reusesc sa dau de intarziatii nostri, care erau pe undeva pe la baraj, in asteptarea unei ocazii.

Asa ca pierdem cu succes vremea pe acolo, unde ne minunam de un grup de copilasi veniti la "munte" cu un mic tiran pe post de supraveghetor, si asteptam cu rabdare. Si iata ca sirul surprizelor nu se terminase pentru aceasta prima seara: cei trei (Ani, Cristi si Eugen) ni se alatura insotiti de ... ati ghicit, BIZZZZU si Ene. Asa ca macar de data aceasta drumul nu l-am mai facut pe jos, ci in 4x4 autohton, ce bine e cand nu ai rucsacul in spate!!! Sincer acum, aveam deja pentru ziua respectiva cam 18 km de drum la activ cu sacul cu provizii pe 5 zile, nu mai aveam chef de aceasta bucata.

Din nou la Cuca, in ordinea numerelor de pe tricou, de la stanga la dreapta: Eugen, Ani, Cristi, Simona si subsemnatul.


Dupa ce am bagat ceva la stomacel, care inca era un pic revoltat de tot acest dute-vino pe ruta Voina-Batrana-Cuca-Voina-Cuca, am refuzat "politicos" invitatia unora de a merge in vizita la nenea ursu' care umbla cu cioara vopsita (ii las pe participanti sa va spuna aceasta poveste) si am tras pe dreapta, cu gandul de a pleca devreme spre Refugiul Iezer, tinta noastra de a doua zi.

Ziua 2
... se anunta una cel putin la fel de frumoasa ca cea de vineri. Deh, aveam norocul in persoana cu mine, stiam eu de ce i-am propus sa vina in tura asta :D.
Traseul? Simplu: Cuca-Cabana Plaiului-Valea Batrana-Piciorul Iezerului-Refugiul Iezer
Simplu de zis, caci de facut, pentru unii s-a dovedit o experienta... altfel.
Dupa excursia nocturna a unora dintre noi, spre dimineata am constat ca singura persoana apta pentru plecarea "matinala" la ora 8 30 de la Cuca era Simona, asa ca ne-am intins la drum spre panta impadurita de pe piciorul Iezerului, lasand repede in urma drumul deja prea cunoscut pe vaile Cuca si Batrana.

Asa se face ca pe la 10 30 am intrat in traseul propriu-zis si am aflat ca inaintea noastra mai erau inca 2 persoane! Ce bine, de data asta poate mai sparge si altcineva poteca!!!

Drumul prin padure s-a dovedit a fi o piatra de incercare (mai tarziu am aflat ca si pentru ceilalti), avand nevoie de mai bine de 2 ore pentru a ajunge la stana, unde ne-au asteptat si cei doi care sparsesera poteca de data aceasta, Marius si Florin din Camplung, alaturi de care se va desfasura o buna parte a turei noastre.



Pauza de dezechipare: Marius si Simona, Florin se vede undeva in stanga, mic, mic :D

Si incet, incet, profitand de vremea buna si de soarele care ne anuntau traseu linistit, ne minunam de panorama disponibila spre est, unde creasta din Crai se ridica domol peste pantele line ale Papusii, Bucegii acoperiti de zapada dominau peisajul si te faceau sa te simti din ce in ce mai bine pe masura ce urcai.



Numai ca, spre deosebire de data trecuta, zapada era ceva mai mica, dar mai intarita si cu mai multe placi de gheata (si mai mari). Asa ca, Marius a fost nevoit sa isi puna coltarii, iar eu am scos urgent pioletul care a sosit prin curier de la Mosu', special pentru tura asta. La gheata care "se exista" pe pantele Iezerului, s-a impus o mica legare a celor 4 tovarasi de tura, caci grosimea stratului ce trebuia spart devenea o problema, iar ocolirea nu prea era o posibilitate de luat in calcul. Asa ca, in sir indian, Marius, cu coltari, care de cele mai multe ori trecea peste bucatile dificile fara sa simta mare lucru, eu second fiind nevoit sa sparg un pic treptele, Simona la cele 20 de kile ale ei trecea peste, Florin urmand sa definitiveze urmele care vor fi extrem de folositoare celor care ne-au urmat.

Dupa cateva mici reprize de alunecare pe gheata (noroc ca eram legati), m-am hotarat sa continuu la liber, atat timp cat mi se parea "safe", pentru a nu-i incurca pe ceilalti. Plus ca nu aveam nici macar semicoarda, ci doar un pic de cordelina, distantele intre noi fiind infime.



Dar totul a fost ok pana la urma, noi ajungand la refugiu in jur de ora 17, inca pe "lumina".

Toate bune si frumoase pana aici! Cum la refugiu avem semnal pe mobilache, incerc sa dau de celelalte 2 grupuri care ne vor lua urma. Aflu despre Ani, Cristi si Eugen ca au ajuns la punctul de unde incepi coborarea, si ca au vazut inca o frontala in spatele lor, care ar trebui sa fie de la Andrei, Razvan si Adi, deci nu ne facem griji si ne punem pe mancat, facut focul si ceai (multumim Marius).

Numai ca, pe la 18 30, cum cei 3 nu isi facusera aparitia, iesim sa vedem daca nu se joaca ascunsa in jurul refugiului. Surpriza, ei se jucau ascunsa, dar nu la refugiu, ci pe drum. La 30 de minute distanta, dar un pic zgribuliti. Asa ca il rog pe Marius sa imi imprumute coltarii si hamul, stropul de cordelina pe care il avea cu el, si plec sa aflu de ce nu mai inainteaza cei 3: prin viu grai nu ne auzeam, iar ei nu aveau semnal la mobil (grrrrr).

Dau o fuga pana la ei, ajung in 10 minute cred (ce bine e cu coltarii in picioare :D) si constat ca facusera bine ca se oprisera acolo, portiunea ce uram era un pic mai expusa. Vorbesc cu ei cateva minute, si ma duc mai departe poate, poate oi da si de ceilalti 3 despre care stiam ca vin echipati, profitam sa ii luam pe toti. In cel mult 10 minute dau si de Andrei, apoi de Razvan si Adi, care tocmai "ocolisera" un pic urmele facute de noi si o luasera un pic mai sus. Ne regrupam, le explic situatia si pornim spre unde erau cei 3 "sinistrati". Legati in coarda, au ajuns cu totii safe la refugiu.

La refugiu... Glume, poante, shotii, mancat, beut, povestit mai putin cantat, ca nu avea nimeni zdranganeaua in dotare. Unde mai pui ca am primit si vizita lui Bizu ci Ene, care se cam plictiseau ei jos acolo in vale, si au dat o fuga pana la noi, coborand apoi pe drumul de vara... :D.
Si apoi somn, mult somn si odihna, multa odihna.

Ziua 3
A inceput cu un rasarit cum multi vaneaza la munte

Nici urma de nor (obeservati cat de bine se vede releul de pe Costila).

A fost ziua in care echipa din Ploiesti (Razvan, Andrei si Adi)


si-a unit fortele cu cea din Pitesti (Eugen :D)

Si cu cea din Bucuresti (Simona, Ani si Cristi) si au plecat cu totii pe drumul facut cu o seara inainte in sens invers.

Pentru Marius, Florin si mai ales pentru mine, a fost un spectacol care nu putea fi ratat, asa ca ne-am ocupat locuri la loja, un pic deasupra refugiului, si am urmarit desfasurarea de forte:



Daca vreti, aveti si varianta "in miscare":



Si cum in aceasta dimineata drumurile noastre s-au despartit pentru catava vreme, am continuat alaturi de Marius si de Florin drumul spre creasta Iezerului, cu gandul de a ajunge in aceeasi zi poate la Cuca. Cei doi aveau oricum de gand sa ramana la cort undeva pe la vf. Papusa, important era sa vedem cum se prezinta creasta.

Drumul pana sus a fost lejer, fezabil si fara coltari, zapada era numai buna de spart, nici foarte adanca pe pantele destul de abrupte de deasupra refugiului, dar suficient de stabila pentru a te deplasa in siguranta.


Odata ajunsi in creasta, am putut admira impresionantul Fagaras, care nu a avut loc intr-o singura poza :D.


Vremea frumoasa ne-a permis sa admiram muntii din Parang pana dincolo de Bucegi, zarind un pic si Carpatii Orientali.


Numai ca, dupa cum bine stiti, socoteala de acasa cu cea de pe creasta, nu se potrivesc intotdeauna. Chiar daca aveam parte de o vreme superba, vantul nu ne facea probleme, dupa ce am coborat de pe Iezerul Mare am ajuns la un punct de cotitura. Legati cu aceeasi cordelina ca in ziua precedenta, am ajuns la o cornisa pe care trebuia sa o ocolim prin stanga, pe fata nordica, cea dinspre Fagaras. Portiunea era scurta, dar abrupta in ambele parti, cu zapada intarita beton, numai buna pentru coltari (pentru cine are). Desi am incercat sa ocolim, pe partea sudica, ne-am chiorat bine pe drumul de vara care merge pe sub creasta pe nord, nu am gasit o solutie care sa se preteze la traversare in conditii sigure, stiind ca Florin nu avea nici coltari si nici piolet, iar eu aveam doar piolet.


Cu parere de rau, am decis sa renuntam la acest drum si sa ne intoarcem; vorba cantecului, muntele tot acolo ramane. Poate alta data.

Asa ca ne-am intors pe unde am venit, si ne-am continuat drumul spre Iezerul Mic, exersand pe drum niste mici coborari in piolet, pantele inzapezite permitand astfel de manevre in deplina siguranta, pacat ca era un pic cam moale zapada.

Macar am avut ce admira:

Piatra Craiului in toata splendoarea sa,


ceata din vale :D



dar si minunatiile Fagarasului



Incet, incet, am coborat spre Refugiul Iezer, unde soarele care aluneca spre apus mi-a oferit o priveliste deosebita spre Crucea Ateneului



Dupa un pranz un pic in viteza, ii anunt pe tovarasii de semi-tura ca imi voi face iesirea in aceeasi seara, coborand tot pe drumul de iarna pana in Valea Batrana, ei urmand sa mai stea o noapte la refugiu si sa coboare a doua zi pe Vacarea.

Drumul de intoarcere a fost complet diferit de cel de cu o zi inainte, urmele fiind mai mult decat clare, ba chiar inghetate, de multe ori alunecoase, la cata armata de oameni trecuse pe ele in ultimele 24 de ore.

Aici m-am intalnit cu Andrei, Razvan si Adi cu o seara inainte:




Coborarea a fost fara evenimente notabile, mai putin niste tentative de coborare in piolet, vreo 2 la numar, intre ultimele portiuni de urcare spre Iezer, unde zapada era inghetata tun, si beleaua de piolet nu vroia sa se infiga. Imi pare rau ca nu am fost pe faza sa mai si filmez aceste portiuni :D.

Ajuns jos, am luat catinel drumul spre Cuca, unde m-a intampinat o luna aproape plina, si stralucitoare precum soarele



A urmat o seara cu foc in soba, cu ceai la oala (excelent ceaiul baieti), cu povesti si bancuri, cu fetze care mai de care mai ... va las pe voi sa ziceti cum :))



Ziua 4

Ne-am permis sa lenevim, sa ne lafaim, era cald in cabana. Ne-am facut frumos cafelutzele, le-am savurat



si dupa traditionala poza de grup cu totemul de la Cuca

Jos: Andrei, Adi; sus subsemnatul, Simona, Ani, Razvan

ne-am indreptat spre Voina, unde Razvan isi lasase masina.

Timp fiind suficient, baietii au profitat facand o baie mica



dar si sa se catere un pic


Am spus "La revedere!" urmelor lasate de prietenii nostri necuvantatori care ne-au urmat 'silent' cu o seara inainte,

si ne-am oprit tocmai la Voina, unde am savurat traditionala bere de sfarsit de tura. Avand mijloc de locomotie pana in Campulung, drumul spre Bucuresti a fost floare la ureche.

Concluziile mele...

Sunt multe, cred ca este tura in care am invatat cele mai multe lucruri pana acum. Am aflat ce inseamna sa pleci nu tocmai pregatit in traseu (pe pielea altora), am aflat o gramada de lucruri despre acesti munti, am vazut si eu care este diferenta cand nu esti singur in traseu, am vazut ce inseamna ca un grup sa fie sudat si cam la acelasi nivel de experienta si "puteri", am avut norocul sa intalnesc oameni adevarati de munte, oameni care te ajuta neconditionat si fara sa o ceri, si care in plus mai stiu si ce fac... Am regretat ca nu am putut face creasta pana la capat, nu din cauza mea sau din cauza cuiva, ci pentru ca nu am vrut sa riscam inutil. Prietenii stiu ca eram in stare sa plec si de unul singur mai departe, dar experienta oamenilor cu care eram m-a facut sa inteleg ca mai bine nu.

La sfarsit de RT, tin sa le multumesc inca o data lui Marius si lui Florin, care ne-au ajutat mai mult decat orice alt om pe care l-am intalnit pe munte. Si colegilor de tura, sper ca si voi ati tras invataminte utile din aceasta tura...

Iezer, pe data viitoare!

Tuesday, December 18, 2007

Iezer, 7-9 Decembrie 2007

Dupa ce am citit toate RT-urile de pe caprati.org din sesiunea toamna-iarna, in care echipe care mai de care mai numeroase si experimentate se 'intreceau' in a ajunge la refugiul Iezer, si vazand ca unii chiar nu au avut noroc de vreme frumoasa, mi-am zis sa incerc si eu o incursiune in acesti munti pe care nu ii cunosteam deloc.
Vorbesc cu Andrei sa facem cumva sa ajungem pe acolo, un pic satui de Bucegi (nu ca nu ne-am mai intoarce pe acolo) dar eram dornici de un pic de diversitate. Si cum in Crai fusesera alti prieteni cu o saptamana inainte, deci nu prea aveam cu cine... iete ca se alese Iezeru din urna.
Si cum Andrei venea cu masina cu niste prieteni din Ploiesti care treceau si prin Bucuresti sa ia alte persoane... Pentru mine era o varinata mai simpla: plec de vineri.
Si cum nu stiam prea bine cum e cu accesul incolo, am zis sa plec de dimineata, poate apuc sa si fac ceva traseu pana se lasa noaptea. Doar ca socoteala de acasa... stiti voi. Dupa o scurta iesire in oras joi seara, in cautare de harta de Iezer pe la anticarii din zona Universitatii - fara succes, si dupa niste beri prin barurile bucurestene, ma indrept cam... spre casa, pe la ore deja matinale.

Asa ca plecare nu s-a mai facut cu noaptea in cap, si pe la ora... hai sa ii spunem 12 45.
Pacat ca am ajuns la Autogara Militari doar la 12 50, autocarul direct spre Campulung fiind deja history. Cum urmatorul era peste mai bine de 1 ora, am ales varinata pe Pitesti. Autocarul de Ramnicu Valcea a avut bunavointa sa ma lase in Pitesti pentru 14 lei, dar cum eu nu cunosteam un mic amanunt (opreste in alta autogara decat cea de unde pleaca spre Campulung Muscel) am fost nevoit sa iau taxiul, care m-a usurat de vreo 8 lei :((. Ajuns cu bine in minunata autogara, aflu ca biletul ma costa doar 5 lei, doar ca are destul de multe opriri pana in Campulung.
Incet, incet, ajungem si in acest minunat oras pe care nu am avut timp sa il admir deloc, avand si de data asta noroc de cursa locala care te duce la iesirea spre Leresti pentru 1,5 lei. Toate bune si frumoase, doar ca de acolo si pana la destinatie, Cabana Voina, mai e cale lunga.
Microbuzul local de 16 30 plecase deja, urmatorul era pe la 18 00 cred, asa ca pentru cei 6 km de Leresti am avut (din nou) noroc de un nene care m-a dus pana in cartierul plin de culoare ce strajuieste intrarea pe drumul spre Voina.


Si de aici incepe... povestea.

La lasarea serii, refuzand politicos propunerile 'conationalilor' nostri mai bronzati, mi-am luat picioarele la spinare si i-am dat bice pe drumul spre cabana. Norocul meu plecase in concediu, nu mai era de gasit, isi inchisese mobilul, nici faxuri nu mai primea.
Dar mi-a prins bine aceasta mica plimbare, drumul era bun, cei 12 km scurgandu-se in bezna (traiasca Petzl) fara prea mari greutati. Si iata ca incep sa vad luminitze: nu, nu deliram, si da, trecusem de baraj. Incantat, dar un pic ingrijorat de numarul de caini prezenti, trag in curtea primei 'cabane' intalnite. Nu prea semana ea cu cea din pozele de Voina gasite pe net, dar, cine si-a mai pus intrebarea asta la ora 19??? Io nu!
Il descopar pe nenea "cabanieru" si il intreb de cazare. Nici cand mi-a zis ca nu e cabana turistica, nu mi-a picat fisa ca nu e Voina, dar ce mai conteaza, m-am inteles cu nenea si am stat pe 20 de lei la el, fiind vineri nu avea pe nimeni. Tot confortul, dus, pat, caldura, televizor...
Anyway, dimineata am inteles ca Voina era mai sus un pic. Se pare ca neuronul meu de blonda plecase in cautarea norocului. S-au regasit a doua zi, sambata, cand am avut parte de o vreme cum toata lumea isi doreste pe munte (aproape toata lumea :D)


Asa ca am luat-o frumos din loc spre Voina, pe la 7 de dimineata, cu gandul de a face traseul de iarna, cruce albastra. Dar ajuns la cabana, vad indicatorul de banda rosie, care face toata creasta si imi zic... daca e vreme frumoasa, nu e mai bine cu o urcare lina si o buna bucata de creasta? Fac urgent stanga inainte de cabana, si incerc sa deslusesc poteca pe drumurile forestiere care impanzesc zona. Intamplarea a facut ca sa o iau pe unul care se infunda, dar care m-a facut sa pierd vreo jumatate de ora. Dezamagit de dezolarea unei paduri taiata in fel si chip, ofticat de balaureala inutila la o ora asa de matinala, am revenit la ideea initiala de a face traseul de iarna.

Revenit in drum, am continuat spre fosta Cabana Batrana, unde am si ajuns, necrezand ca traseul spre Refugiul Iezer trece pe de-a dreptul prin apa. Dupa un scurt mic dejun in jur de ora 9, am revenit la locul unde se vede un minunat marcaj pe un prag al paraului Batrana care spune... stanga. Si m-am tot invartit in cautarea intrarii in traseu, pe sus, pe jos, pe unde nu...

Mult mai tarziu am inteles ca acolo era o punte improvizata din niste trunchiuri de copac puse peste apa, dar pentru mine nu prezentau o solutie viabila: erau inghetate bocna, strat gros. Asa ca am fost nevoit sa trec direct prin apa, destul de mare si un strop tot am luat pe deasupra bocancilor :(.

Toate bune si frumoase, ajuns pe partea cealalta vad si indicatorul care era bine ascuns sub un copac, dar care imi da o veste buna: 4-5 ore pana la refugiu prin Piciorul Iezerului.


Imi iau inima in dinti si la 9 25 incep urcarea, rugandu-ma sa nu dau peste vreo 'panta prostului' cum avem prin alte parti. Am fost placut surprins ca nu se mergea aproape deloc pe curba de nivel, urcusul fiind sustinut dar deloc plictisitor.

Dupa o bucata de padure cu frunze umede si uneori inghetate, ajung la un izvoras aflat la 10 m de poteca, de care profit pentru a reface proviziile de apa (da, stiu, e lacul sus, e si un izvor).

Si in jur de 11 fara 10 ies din padure, unde deja zapada era maricica, frecvent pana pe la genunchi. Si aici, marea revelatie: o vreme superba, Muntele Vacarea in toata splendoarea lui



De partea cealalta Stana si peste varfurile brazilor un pic din Papusa




Incurajat de vremea buna (eram doar in tricou si polar), continuu urcusul minunat de cat de bine se vedeau Bucegii si Leaota:



Si putin dupa amiaza, incep sa zaresc si Creasta din Piatra Craiului



Pana aici, nimic deosebit de semnalat. Zapada pe alocuri inghetata, dar un pic dezmortita de soarele care 'dogorea', impunand prezenta ochelarilor de soare, nu a fost prea greu de imblanzit. Urmele de cu o saptamana inainte, erau vizibile uneori, dar pe masura ce urcam deveneau inutile, placile tari fiind mai 'brutal' convinse prin puterea bocancului sa se lase 'inscarite'. Vantul nu era nici el prea suparat, dar odata cu apropierea de creasta, s-a simtit nevoia windstopper-ului, dar nu mai mult. Nici manusile nu erau reclamate de conditiile meteo. Ideal, nu?

Pana la inceperea coborarii spre refugiu, cand, dintr-o data, datele problemei s-au schimbat. Pantele erau destul de abrupte, iar marcajul era un pic prea jos pentru gustul meu. Si cum nu aveam nici coltari nici piolet, am hotarat sa abordez aceasta coborare mult mai sus decat 'poteca'. Aici betele mele chiar si-au facut treaba, scapandu-ma de la vreo 2 tentative nereusite (din fericire) de alunecare. Cu un pic de emotie in suflet, m-am apropiat de refugiu, sperand sa mai gasesc pe cineva acolo sau sa fiu gasit de cineva pe acolo.




Incet, incet, m-am apropiat de refugiu, asteptand si apusul, dar vantul mi-a facut o surpriza foarte neplacuta, incepand sa sufle dinspre nord, de parca il fugarea cineva. In 10 minute aproape ca mi-au inghetat mainile, am ajuns aproape cu degeraturi la refugiu.

Trecand si peste acest aspect nu tocmai placut, m-am instalat cu curaj in refugiu, m-am schimbat in haine uscate, am bagat la ghiozdan si mi-am facut de lucru cu focul, in speranta ca totusi, va veni si altcineva. Poate Andrei cu prietenii din Ploiesti, care ziceau ca urca si vor la refugiu, dar... Va garantez ca statul la refugiu de unul singur de la 14 30 pana dimineata urmatoare, poate sa fie foarte plictisitor, mai ales ca am uitat sa imi iau baterii de schimb in sacul de dormit pentru mp3 player, si nici ca am mai iesit din el.

Dimineata, bocancii erau bocna, trebuia sa ii fi luat si pe ei la etaj, focul nu a prea ridicat temperatura, asa ca dupa o masa rapida, pe la 7 30 am taiat-o la vale, nu mai aveam chef nici de creasta, nici de balaurit pe acolo. Norocul meu a fost ca sacul de dormit s-a dovedit la inaltime, nu am avut deloc probleme cu caldura, chiar daca inghetai in refugiu.

Rasaritul mi-a mai inveselit un pic ziua, plec de aici cu mai multe amintiri frumoase



Dar cum inspre 8 juma' am constatat ca peste Bucegi si Crai se cam strangeau norii, am avut inspiratia sa ma uit si in spate, si iata cine ma fugarea :D



Va garantez ca la coborare, nu am facut decat... 2 ore, de la refugiu pana la rau. Si cum vremea nu s-a stricat pana la urma, si era doar 9 30, am luat-o spre Cabana Cuca, nu de alta, dar sa o vad si eu, si poate oi da si de urma lu' Andrei si a celorlalti. Ii si vedeam pe creasta, coborand in urma mea.

Trecerea peste Batrana a fost mai lejera de data asta, fara apa la bocanci, iar drumul spre Cuca a meritat efortul. Era caldut, un pic de gheata pe ici pe colo, dar drumul e bun pentru mersul pe jos de dimineata.

Ajuns la Cuca



Dau peste Andrei si tovarasii de tura, care tocmai se trezeau :)))) Fusesera pe noapte, pana in Saua Gradisteanu, si au prins rasaritul, cam pe la ora cand eu plecam de la refugiu.
Asa ca ne-am mai facut de lucru pe la cabana, am stat la povesti, ne-am minunat de armata de oameni care erau veniti in "aplicatie" la Cuca, si am luat-o catinel, catinel spre Voina, unde ei aveau masina.

Dupa o masa zdravana si dupa traditionala bere de sfarsit de tura servita la Voina, am plecat tot pe jos, voiniceste spre "civilizatie". Dar de data asta am avut noroc mai mult de transport, mai intai pana in Leresti, apoi cu 'locala' pana in Campulung si apoi, la 5 minute distanta, direct Bucuresti. Record de viteza, pe ruta Voina-Bucuresti: 5 ore pe muchie.



Concluzii: mai este nevoie???

- mai vreau in Iezer (dovada, 2 we la rand, urmeaza un al treilea prelungit)
- nu se compara cu turele de vara, imi plac mai mult astea de iarna
- nu erau obligatorii, dar m-as fi simtit mai bine cu un piolet si/sau coltari
- o sa iasa super marfa la refugiu we de Craciun daca o sa fim mai multi
- Iezerul nu este foarte interesant daca nu ai cat de cat vreme si nici daca nu iti plac traseele "abrupte" sau cum le spun unii, "urci de-am boulea"

Mai multe poze
08-09 Decembrie - Iezer

Cuca - Papusa - 15-16 Decembrie 2007

Pentru a doua saptamana la rand, plecarea nu s-a mai facut spre Sectorul 7 Bucuresti (Muntii Bucegi) ci spre nou-descoperitii Iezer-Papusa.
De data asta nu am mai pierdut autocarul de 12 45 de la Autogara Militari, direct spre Campulung de Arges, asa ca am ajuns destul de repede la poarta muntilor.

Aici am avut ocazia sa mai admiram o bucata din eterna si fascinanta Romanie, comentariile sunt de prisos:


Din Campulung, microbuzul de 16 30 ne-a dus pana in capu' satului la Leresti, in minunatul cartier plin de culoare ce strajuieste intrarea pe lungul drum spre cabana Voina.

Participanti: in afara de subsemnatul, norocoasa Ani, care a facut ca acest drum oarecum plictisitor de cam 12 km sa fie scurtat la ... o jumatate de ora; prin mila unor oameni buni, care ne-au saltat si pe noi in masina, mai intai pana la baraj si apoi pana la Voina, am ajuns foarte repede si mai aproape de munte.
Unde mai pui ca imediat dupa Voina ne-am intalnit cu doi baieti de la Salvamont Campulung, care toccmai coborasera de pe Iezer, si cu care ne-am intovarasit pana la Cuca.
Si ca sa fie tacamul complet, pentru cei care cunosc acest drum, va mai spun ca Ani a avut noroc pana la capat, ajungand la Cuca... tot in masina, se plictisise saraca de asteptat in fata cabanei pana am venit si noi, amarastenii.

Toate bune si frumoase, temperaturile acceptabile, in cabana cald, sobele duduiau, petrecerea era in toi, un grup venit in aplicatie, altele cu treaba lor, dar toata lumea cu chef - oare pentru ca se serba plecarea cabanierului?????

A doua zi, io am zis ca is om serios, si ca ma trezesc devreme sa prind cat mai multa lumina pt tura pe Papusa, bla, bla, dar tot pe la 8 am plecat de la cabana, cu gandul de a merge cat se poate de sus, in functie de vreme si de starea zapezii.
Asa ca am plecat de la cabana cu Ani si cu inca o fata curajoasa, Simona, alta norocoasa (prietenii stiu de ce) si am abordat cu curaj panta care duce inspre Saua Gradisteanu. La iesirea din padure, am fost un pic dezamagiti de cum se prezenta vremea



Dar am incercat sa ignoram posibilitatea ca vremea sa se inrautateasca si ne-am continuat ascensiunea pe zapada pe langa stana. Spre surprinderea mea, zapada era mai mica decat pe Iezer, unde saptamana trecuta ma afundam frecvent pana peste genunchi. Si parca nici gheata nu prea era in partea de inceput a urcarii. Doar ca incepea sa devina problematica existenta placilor suprapuse, care faceau ca bucati intregi de zapada sa se desprinda peste placa mai veche.

Si cum vremea nu dadea semne ca se va indrepta, ba din contra, dupa ce am fost ajunsi din urma de baietii de la Salvamont, am hotarat sa coboram pe unde am venit.



Numai bine, pentru ca pe la jumatatea coborarii prin padure, am constatat cu tristete ca ... se inseninase, soarele facandu-ne cu ochiu' printre crengi. Asta e, nu poti sa ai vreme frumoasa chiar in fiecare tura :D

Chiar daca nu a fost o tura cu peripetii (mai putin alunecarile mele deloc artistice prin padure, care s-au soldat cu ruperea pantalonilor in... fund :)), una peste alta, a fost o tura reusita, afland o gramada de chestii despre aceasta zona de la oamenii de pe acolo, si cum am dat si peste baietii de la Salvamont, am profitat la maxim pentru a-i stoarce de informatii pentru tura de saptamana viitoare. Si nici faptul ca nu am ajuns f. f. sus (pe vf. Papusa de exeplu) nu m-a intristat, am avut destule de invatat si in aceasta tura (cine stie cunoaste).

Mai cu "peripetii" a fost intoarcerea spre Bucuresti, caci ninsoarea isi facea de cap pe tot drumul intre Campulng si minunata capitala, parazapezile fiind utile si la sosirea in oras.

Iata si pozele din tura:

15-16 Decembrie 2007 - Iezer

Voi reveni cu ceva imagini mai interesante din tura din we trecut, cand vremea chiar a tinut cu mine.