Evolution of dance

Noi inceputuri

Ati avut vreodata impresia ca ceva ce urmeaza sa faceti va avea o mare importanta pentru continuarea vietii voastre?
Asta este impresia pe care o am de catava vreme cu privire la "aventura" care urmeaza in urmatoarele zile (saptamani).
Si cred ca toate cate s-au intamplat in viata mea din mai 2006 si pana acum (inclusiv plecatul in Romanica) au contribuit la ceea ce va urma in viitorul nu foarte indepartat.

In ultimii 2 ani, am avut parte de prieteni de toate felurile: de la cei brutal de sinceri si directi (dar pe care stiu ca ma pot baza la orice ora din zi si din noapte), trecand pe la cei cu care am impartit amarul painii cat de negre (si cu care imi faceam planuri de viitor care mai de care mai fanteziste), pana la cei care s-au adaptat binisor la societatea franceza si carora le este mai mult sau mai putin greu sa iti puna pe hartie defectele care ii deranjeaza la tine, fara a-i uita insa pe cei pe care i-am regasit dupa multi ani de despartire artificiala si/sau nejustificata.

Au fost 2 ani de continue schimbari (pentru care imi place sa folosesc termenul evolutie), care m-au facut sa inteleg anumite lucruri referitoare la viata mea. Si anume am inteles ce NU vreau in viata, si cum NU vreau sa mi-o traiesc.

Si oricat imi spun ca vreau ca viata mea sa nu fie complicata, ea, VIATA, a facut in asa fel incat a devenit complicata: si pe plan "profesional" dar mai ales pe plan personal.

Dar am avut alaturi PRIETENI. Care m-au ajutat, direct sau indirect, in cunostinta sau in necunostinta de cauza. Au existat oameni care m-au incurajat, si care au avut incredere in mine chiar si atunci cand nici macar eu nu mai aveam strop de incredere, si le voi fi intotdeauna recunoscator (chiar daca poate nu le-am spus-o direct niciodata).

Dar au fost si oameni care m-au "dezamagit". Si nu neaparat voit, ci mai degraba viata mi-a aratat ca alegerile pe care le facem au consecinte uneori neasteptate (si ma refer la plecarea in tara). Dar asta este viata, si ar trebui sa stim cand sa ne jucam si cand sa ne oprim. Si sa nu ne mai jucam cu sentimentele si cu oamenii.

Si sper sa ne putem strange, din nou, cat mai multi, la un pahar de vorba (suc, bere, vin sau palinca, fiecare dupa gust) si sa depanam amintiri din periplurile pe meleaguri ardelene sau de aiurea.

Voi incerca sa postez macar partial ceva despre drumetia care urmeaza prin Pirinei, dar nu pot sa fac promisiuni.

;)

Pentru noi inceputuri!

Pic du Lac Blanc par le Col de Sarenne - 25-26 Iulie 2008

Deja de miercuri, incepusem planurile de mers la munte in WE. Nu m-a lasat sufletul si am trimis mail la toata lumea, chiar daca stiam ca majoritatea vor pleca in vacanta.
Si am inceput sa fac socotelile pentru Belledonne, un gen de "continuare" a turei se saptamana trecuta (Croix de Belledonne), cu (eventual) legatura spre 7 Laux. Dar cum socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea de la telefon cu Vasile, iata ca am schimbat complet planurile. Si ne-am ales cu un traseu prin Les Grandes Rousses, un pic mai la sud-est de Belledonne, dar cu niste varfuri mai impunatoare (8 peste 3 000 m). Noi nu am fost chiar visatori (a se citi irealisti) si l-am vizat pe cel de-al treilea: Pic du Lac Blanc (3 323m).

Harta aveam (IGN 3335T), punctul de plecare s-a stabilit a fi Col de la Sarenne (2 000 m), urma sa ne punem picioarele in spinare si rucsacii in portbagaj, si sa-i dam bice. Un singur "problem mic", ne-am tot uitat pe meteo. Si vineri pe seara, cand deja eram la Vasile la Grenoble, am constatat ca previziunile pentru WE respectiv fusesera revizuite in negativ, adica nu cu 1-2 mm de ploaie pentru Alpes d'Huez, ci cu 5 mm... Intrebarea indreptatita a lui Vasile, daca mai mergem sau nu, m-a lasat oarecum "indiferent". Stiam ca o sa ploua, speram ca nu va ploua, dar cum de fiecare data cand am mers la munte in Franta, nu s-au inselat nici macar 1 data cu previziunile de genul acesta... nu puteam decat sa sper ca ne vom fi facut treaba pana la inceperea ploii "serioase".

Asa ca... am pornit. Spre Alpe d'Huez, unde pistele de ski erau pustii, mecanizarea existenta avea parte de o odihna binemeritata (a fost lunga iarna :D). Si am ocolit statiunea, pe un drum nu foarte umblat, dar interesant. O curba de nivel pe la 1 800 - 2 000 m, care incepe cu panoul urmator:



Asa ca, ne-am conformat (oarecum): nu am depasit cele 3,5 tone, am trecut pasajele peste paraiasele ce coborau involburate, am mers pe riscul nostru, dar, am mers cred chiar cu 30 km/ora :D.

Si am ajuns la Col de Sarenne pe inserat, am cerut permisiunea de la "stapanul casei" si ne-am campat. Cu ganduri mari. Cu ganduri de trezire devreme, pentru rasarit, si mai ales de plecare devreme, caci drumul nu ne era cunoscut si nici zona.

Am avut parte de un rasarit superb



O superba priveliste peste Les Deux Alpes


Si de o vreme de invidiat



In cele din urma si-a scos si veveritzoiu' coada din scorbura, si a tras si el niste poze

Ba chiar am avut parte si de o gramada de saltarezi, mai mici...


... sau mai mari


Si pe la vreo 9:15 ne-am urnit



Spre deosebire de celelalte ture prin Chartreuse sau Belledonne, tura asta a fost de la inceput diferita: nu era nici tipenie de om, am ales foarte bine traseul, chiar nu am intalnit pe nimeni :D.

Peisajele erau exceptionale,



marcajele pe masura: aproape deloc marcaj cu vopsea, ci doar marcaje alpine

Si cum orice lucru facut de om este supus greselii, si cum orice om poate gresi, tragem concluzia, deloc evidenta, ca, desi pe harta nu aparea decat poteca pe care vroiam noi sa mergem... ne-am ratacit. Minunata priveliste din poza de mai sus, trebuia sa fie la stanga noastra, nu la dreapta sau in fata noastra. Asa ca luam hotararea sa ocolim aceasta creasta (Dents du Cerisier) fara sa ne intoarcem in poteca marcata cu rosu pe harta IGN. Culmea, in ciuda aparentelor, orientarea in teren nu punea niciun fel de probleme, ba mai mult: eram pe o poteca marcata!!!

Asa ca urmam linistiti aceasta poteca, avand aproape certitudinea ca vom ajunge la poteca noastra, pe valea mult cautata, pe firul apei pe unde trebuia sa urcam, pe Ruisseau du Grand Sablat. Si chiar ajungem sa vedem valea. Dar aici, surpriza... Intre noi si poteca noastra, care se vedea foarte bine, nimic altceva decat o diferenta de nivel de vreo 200 m. Noi, fara coarda si restul echipamentului necesar pentru o asemenea coborare directa... Ca sa nu mai vorbim despre experienta necesara pentru asta... Asa ca stam si ne gandim, analizam situatia, si hotaram sa incercam sa nu pierdem toata diferenta asta de altitudine, caci ar fi pacat. Si o luam pe coasta Dintilor si incercam sa dibuim un drum spre partea superioara a vaii. Si culmea, gasim si o poteca, care este chiar marcata si pe harta IGN. Pacat ca este o poteca ce nu duce nicaieri, cel putin nu pentru noi, caci mai rau am pierdut vremea pe la 2 500 - 2 600 m, pentru a ajunge la un punct de unde nu mai puteam inainta pe acel drum.

Si ne-am intors. Cu parere de rau, dar ne-am intors la zone mai accesibile si mai putin expuse.
Si am coborat in cele din urma printr-un horn


care avea si ceva zapada, si ceva grohotis, dar care era accesibil (oarecum). Si ne-am zis: gata cu balaureala, orice-ar fi, acum suntem in vale, si acum poate sa inceapa sa ploua cat o vrea, suntem pe vale.


Si ce vale!!!

Eram la 2 300 - 2 400 m, si varful vizat (desi ascuns) era la 3 300 m!!!

Catinel, catinel, printre bolovani si ape, am urcat pana la sfarsitul primei bucati de zapada, pe la 2 500 - 2 600 m, iar in jur de ora 13 30 am hotarat ca e cazul sa ne indreptam spre masina, caci previziunile meteo incepeau sa se adevereasca. Muntii mai inalti din jur erau deja invaluiti in ceata si nori, acolo unde ne gaseam noi deja incepeau sa se arate aburii respiratiei, si se arata a ploaie.

Si am inceput sa coboram. Si a inceput sa ploua... Si a continuat sa ploua. Si am ajuns la masina plouati bine, dar fix inainte sa inceapa sa toarne. Ceea ce ne-a facut sa ne hotaram (definitiv) ca ar fi mai bine sa coboram la Grenoble. Fara regrete, caci pe drum am vazut ce furtuni se starnisera pe muntii din jur.

Si intorsi am fost. Chiar daca pe seara, camerele de luat vederi de la l'Alpe d'Huez aratau vreme buna, mie personal nu mi-a parut rau de hotararea luata.


Concluzii:

• am descoperit o noua zona (am mers in recunoastere, dupa cum spunea Vasile)
• am constatat ca oricat de bune ar fi hartile IGN, oricat de detaliate (la 1:25 000 sunt superbe in comparatie cu hartile din Romania), contin greseli si te pot pacali
• greselile de pe harta nu justifica "micile" erori de orientare: daca eram atent, vedeam ca poteca noastra trecea pe dupa Dents du Cerisier, nu inainte
• previziunile meteo nu se prea inseala, poate ca este doar un mic decalaj (le-am verificat anul trecut pe Chamrousse si pe Teillefer, anul asta pe 7 Laux si in tura asta)
• nimic nu se compara cu o buna orientare in teren, la fata locului: daca instinctul iti spune sa te intorci, sa incerci prin alta parte, pai asa voi face (ca si pana acum :D)
• potecile GR si traseele "clasice" ale Alpilor, nu se compara cu potecile putin umblate

O ultima tura inainte de vacanta, care chiar daca nu si-a atins "scopul", a fost o tura reusita.

Mai multe poze

Pic du Lac Blanc - 26 Iulie 2008

Croix de Belledonne - 19 Iulie 2008

Si afara ploua, ploua, si-i aproape gata luna iulie...

Asa tristete era pe capul meu, cand, dupa cele 3 ture la rand, au venit niste saptamani de ploaie si frig, de m-am ofticat grupa mare.

Croix de Belledonne (2 926 m) imi scapase deja de 3 ori: prima a fost anul trecut in iunie, cand am plecat pe la Chamrousse si pe la 3 dupa-masa m-a prins ploaia pe la refugiul La Pra si am coborat; a doua a fost in iulie anul trecut cand s-a dus (aproape) toata gasca la Croix de Belledonne, dar eu eram in Romania; si a 3-a data, cu o saptamana inainte, cand era sa ajung la gara pentru a merge in Belledonne, doar ca o mare grindina (urmata de ploaie) mi-a taiat elanul patriotic si m-a intors din drum.

De data asta, propunerea lui Vasile de a testa minunatul filtru polarizant, care i-a ingreunat si mai tare bagajul :)))), a venit la fix. Chiar daca ceilalti aveau alte planuri, noi ne-am hotarat sa ne urnim sambata dimineata cat de devreme posibil pentru a profita de ziua care se anunta superba.

Si asa a si fost!

Am inceput cu o mica panorama asupra Chamechaude, care acum nu mai avea nici fir de zapada pe ea



Am continuat cu Dent de Crolles si cu Grand Som



Si am ajuns la Lac Crozet



Si pe masura ce urcam, ne minunam de frumusetea peisajelor



Apa nu ne-a lipsit



Dar nici soarele




Asa de mult ne-a placut apa, ca ne-am tot oprit sa o pozam



In toate starile ei de agregare :D




Am ajuns in cele din urma in Col de Belledonne



de unde privelistea spre Alpe d'Huez ne indemna sa coboram in partea cealalta a versantului... dar ne-am razgandit



Si am ajuns la Cruce:



(C) Vasile

De unde am putut admira lac Blanc,



ce a mai ramas din Glacier de Freydane,



Pic Central de Belledonne si Grd. Pic de Belledonne



Cu care un elicopter avea chef sa joace capra sau lapte gros :D

La coborare, pe Neve de la Grande Pente, am aplicat fie metoda "in urmarirea cainelui cautator de comori (sau de schiori)"

Fie metoda fundeni (mai dureaza pana se va putea numi coborare in piolet) - multam Milo pentru indicatii ;)

In rest, coborarea a fost linistita, deloc grabita, cu ajuns pe lumina la "civilizatie", cu mare grija la genunchi si cu pauze lungi si dese (pentru poze, desigur).

Concluzii?

• Superba zi de tura, mare noroc de vreme frumoasa;
• Traseu excelent, fara dificultati majore;
• Alegerea ideala pentru a te apropia de 3 000 m fara a trece pe un traseu prea tehnic;
• Singurele "dificultati": denivelarea - aproape 1 600 m (de la 1 372 la parcare la 2 926 Croix de Belledonne) si lungimea (GPSu' lu' Vasile a zis vreo 14 km dus)
  
• Personal best pana acum, 2 926 m si 1 600 m denivelare intr-o singura zi (dus intors :D)

Cine vrea sa se delecteze cu niste poze superbe de la Vasile, le poate gasi aici. Nu uitati sa le notati, merita ;)


Albumul turei (pozele mele)

Croix de Belledonne - 19 iulie 2008

7 Laux - 27-29 Iunie 2008

Si 1, si 2, si 3...

Iata a 3-a saptamana la rand cand vremea ne-a suras. Si era chiar pacat sa nu profitam.
Cand ne-am dus pe Lances de Malissard, faceam deja planurile pentru WE ce urma, deh, aveam vedere super clara spre 7 Laux, in nordul Belledonne.

Asa ca ne-am documentat, am urmarit vremea, si am pus-o la cale cum se cuvine. Nu de alta, dar ne-am strans vreo 9 (baieti si fete) pentru tura asta. Si am mobilizat o intreaga logistica, avand in vedere faptul ca unii plecau de la Bourg en Bresse, altii de la Lyon si altii de la Grenoble :D

Ne-am strans, incet, incet, si am luat-o catinel (cat de catinel se poate cu Ratonu si cu Sorin la volan ;) spre Fond de France (le Pleynet).
De aici, pe inserat (da de unde, era noapte deja), am luat-o pe urmele Oliviei si ale lui Manu, care ne devansasra un pic. Dar i-am ajuns noi din urma ;)

Am campat langa Chalet du Pra, pe la 1 657 m unde soarele si-a facut aparitia chiar peste culmea pe care urma sa o traversam noi



Am avut parte de o vreme superba, era super cald, dar am gasit noi metode pentru a ne racori; de exemplu, am tinut mortis (noi si cu alti cativa zeci de turisti) sa trecem paraul 'inot' ;)



Ne-am udat bine la picioruse, dar ne-am si racorit ;), dupa care ne-am cocotzat pe niste bolovani,



Ca sa ascultam un mic concert

Este incredibil ce rezonanta poate sa aiba valea pe care am urcat noi: il auzeam pe nenea de la o distanta destul de mare, si nu intelegeam de unde se aude, caci el era deasupra noastra. Si cand a trecut pe langa noi, nu stiam la ce ii foloseste enormitatea de bagaj pe care o avea... Ne-am prins noi ca nu erau scule de pescuit, dar chiar la asa scula nu ne asteptam :D

Si incet, incet, am ajuns la cele 7 lacuri, care 'este' 14; si apoi o parte dintre noi, am continuat spre taramuri mai inalte



Idee care s-a dovedit a nu fi tocmai cea mai buna. Dar capitolul asta nu o sa il detaliez (prietenii stiu de ce). Sa spunem doar ca am avut multe invataminte de tras din cele ce s-au intamplat in ziua respectiva.

Duminica a fost zi de relaxare si de bronzat, de plimbat si de admirat



Dar atunci cand urci, trebuie sa mai si cobori :D
Din pacate.

Si ca sa fie tortul complet, mama natura ne-a oferit o racorire gratuita, o ploicica mica, de se umflase rucsacul pe spatele meu de atata ploaie; dar se putea si mai rau, recunosc. Si cum la coborare cam fugeam de ploaie, nimeni nu a facut poze :D (ca sa vezi!!!)

O tura lunga, destul de obositoare, cu peripetii, dar mai ales cu multe invataminte.
Si cu peisaje superbe...




P.S. Multumiri (intarziate) pentru folosirea fara autorizatie a unor poze de la Vasile si de la Adriana :D

Lances de Malissard - 21 Iunie 2008

Vreme frumoasa + prietenii "disponibili" = tura de incalzire (pentru ei) in Chartreuse. Mai precis pe Lances de Malissard (2045 m).

Dupa tura din mai, revenirea prin Chaos de Bellefont (pe unde era sa imi las oscioarele) a fost o incercare destul de ... stresanta. Dar a meritat, caci traseul a fost superb.

De plecat am plecat din Perquelin, pe la vreo 970 m altitudine, un catun pierdut in Chartreuse, nu departe de St Pierre de Chartreuse, unde coborasem la sfarsitul turei din mai. Dar noi nu am urcat pe drumul pe care l-am urmat eu la coborare, si bine am facut.

Dupa o bucata nu prea lunga de padure, cu urcare in serpentine, am iesit rapid la partea "interesanta" a traseului:



Niste pereti impunatori, care ar da idei nastrusnice diferitilor cataratori pe care ii cunosc, ne asteptau la iesirea din padure.

Dupa ceva "catarare" lejera, am scos si noi nasul dintre stanci, la fix pentru a vedea obiectivul din ziua respectiva:



Ne-am continuat ascensiunea prin Col de Bellefont, pentru a ajunge la o bucata superba de urcare "in scari", adica te catarai pe bucati aproape verticale de stanca, late de cativa centimetri, dar suficient de stabile incat sa te poti baza pe ele ;) - nu cereti poze, ca nu am :(


Si de pe varf... pai se vedea tot Masivul Chartreuse, cu Dent de Crolles, Chamechaude, Grand Som si restul, se vedea Belledonne ca in palma si chiar mai departe ;)

Ba chiar mai mult de atat, pe varf am avut parte de o intalnire mai putin obisnuita: ne-am salutat (de la egal la egal amical) cu un planor care a trecut foarte aproape de noi:

Cum era vorba despre ziua cea mai lunga, nu ne-am facut deloc griji pentru intorsul pe lumina, drumul la coborare ne-a dus foarte repede la parcarea unde lasaseram masinile,

Ne-am luat "La revedere!" de la Lances si am promis ca o sa mai revin, poate iarna.

Neron - 14 Iunie 2008

Luna mai - zapada. Vine luna iunie. Unde sa mergi la munte? Dupa toate ploile care ne-au stricat de fiecare data planurile de WE, ne-am hotarat sa incepem usurel, sa nu ne ducem prea sus, ca nu avem chef sa incepem sezonul 2008 cu zapada in bocanci.

Asa ca am ales Neronul, muntele care strajuieste Grenoble si care de jos pare complet inaccesibil. Ceea ce nu este complet neadevarat. Dupa marele incendiu care l-a parjolit prin 2002 parca, traseele de pe Neron sunt interzise publicului, sa se lase timp vegtatiei sa se refaca sau alte povesti de genul acesta.

Si chiar daca intrarea in "traseu" este mai putin decat evidenta, vezi 'dibuita', ne-am incumetat sa il abordam cu un optimism debordant.

Norocul nostru, pentru ca hatisurile pe care trebuie sa le infrunti pentru a urca sunt mai mult decat salbatice. Gasesti aici toate natiile de plante cu tepi care se agata de tine, de hainele tale, de rucsac, de piele, de bocanci; si la toate astea mai pui si toata vegetatia distrusa in urma incendiului, acum uscata dar inca in picioare, la fel de enervanta pentru drumeti, care desi nu prezinta tepi, este cel putin la fel de incomoda la deplasare.



Si intr-adevar, interzicerea traseelor pentru turisti a ajutat la revitalizarea vegetatiei; asa de mult, incat de cele mai multe ori nici nu mai gasesti marcajele, dar nici poteca. Si in plus, un foarte prost obicei pe acest masiv: toate potecile (aproape) sunt marcate cu acelasi semn.

Anyway, ne-am descurcat cu toate cele vegetatii care jucau rolul de bariera in calea noastra, si am reusit sa "iesim" din padure. Am pus ghilimele, pentru ca datorita altitudinii reduse (1298 m), vegetatia este prezenta pe toata creasta. Insa plecarea de la altitudinea Grenoble (200-400 m) face ca diferenta de nivel sa fie suficient de importanta.

Am admirat peisajul,


si chiar daca nu am ajuns sa facem toata creasta dupa cum ne propuseseram, a fost o iesire care a meritat efortul.

In plus, Neronul va ramane ca o destinatie de "backup" pentru saptamanile ce vor urma, in cazul in care timpul nu va permite chestii mai lungi, dar vremea va fi favorabila (expunere maxima in caz de furtuna - vezi marele incendiu care a inceput din cauza de traznet).

Coborarea a fost si mai cu poveste decat urcarea, tot datorita vegetatiei; ne-am chinuit noi un pic, dar pana la urma i-am dat de cap si am reusit (pe cai ceva mai ocolite) sa coboram la "civilizatie".

Dupa care am sunat la hot-line si am comandat o inghetata. Multumim din suflet celui caruia i s-a facut mila de sufletelele noastre si ne-a asteptat cu bratele deschise si cu inghetata in pahar ;)

Chartreuse 08-10 Mai 2008 - Day 3

Si iata ca a venit si dimineata celei de-a treia zile. De data asta ploaia m-a ocolit complet, asa ca am putut ridica ancora la 7:30; sacul era facut, cortul isi reducea dimensiunile, cand am vazut deja o familie de montaniarzi trecand prin Col des Eyes. Mama, tata si 2 copii, baiat si fata. Dar care se miscau cu asa o usurinta pe urcusul spre Dent de Crolles, cum mai rar vezi la ore asa matinale.

Ambitiile erau mari:

dimineata Dent de Crolles prin Pas de l'Oeille

dupa care coborarea spre Cabane de Bellefont, urmata de traversarea spre Grand Som. Dar asta ramanea sa ma hotarasc in cursul zilei, caci mancare nu prea mai aveam, stiam ca prognozele dinainte sa plec prevedeau schimbarea vremii pe duminica cel tarziu, etc.

Asa ca mi-am luat inima in dinti, sacul in spate, polarul si apoi geaca pe mine (deh, eram pe fata cu orientare sud-sud-vest, deci soare am vazut in varf :D) si m-am indreptat urgent spre Pas de l'Oeille unde era indicat un pasaj dificil. Cat de dificil? Pai nu ma asteptam la mare lucru. Mare greseala, caci desi trecerea in sine nu este foarte dificila si nici exagerat de expusa cand ai un bagaj "normal", cu micul monstru pe care il caram eu in spate, lucrurile au stat un pic altfel. Nu e decat o singura bucatica de lant, foarte scurta (mai putin de 2 metri) dar combinatia stanca uda (pe care curge apa) cu zapada si panta inclinata, la bocancii mei foarte alunecosi... ma intelegeti de ce ma uitam cu jind la bocancii La Sportiva pe care partenerii de drum francezi ii purtau in picioare. Ce usor pare atunci cand piciorul iti ramane acolo unde il pui tu!



Cu toate micile emotii cauzate de aceste mici "lipsuri", peisajul a compensat in totalitate:



La ce grosime avea stratul de zapada pe margine, nu puteam sa ma astept decat la zapada ca pe Chamechaude sau chiar mai multa. Si chiar asa a si fost.

Cert este ca micul dejun luat la ora 9 juma cu privirea absorbita de Belledonne a fost unul dintre cele mai frumoase din ultimle multe luni. Il intrece doar un apus de soare din Ciucas, inainte de Revelion ;)



Daca vreti un 360 de grade de pe Dent de Crolles, poftiti:

Si tot acolo, pe varf, mi-am permis sa fiu si eu un pic nationalist



Si cu toate astea, nene francezu' m-a pus in garda cand i-am spus pe unde vroiam sa merg. Mi-a povestit despre niste mari gauri numite lapiaze, care sunt din cauza bolovanilor prezenti pe tot drumul de la Dent de Crolles pana la Cabane de Bellefont unde vroiam eu sa ajung. Niste chestii cum am vazut asta iarna prin Iezer, numai ca atunci zapada era mai mare si mult mai tare decat acum. Nu pot spune ca l-am luat in ras pe nenea, mergea ca un adevarat om de munte, era din zona si parea sa cunoasca foarte bine regiunea. Doar ca alternativa pe care o aveam era... nici mai mult nici mai putin decat drumul pe unde venisem. Si cu ruscsacul meu, nu ma bagam la coborat pe acolo, cel putin pana nu schimb bocancii.

Asa ca, la vale m-am numit Toyota, si am luat-o urgent spre acea cabana, cu speranta sa ajung in 2-3 ore, deci pe la vreo 12-13. Ceea ce s-a si intamplat, am ajuns... pe la 13:30, dar am avut impresia ca am facut nu 3 ore, ci 7.

Dupa o prima parte de platou, cu zapada numai buna de coborat, dar suficient de mare incat sa ascunda aceste gauri, mi-am mai domolit un pic avantul, caci vedeam intr-una rezultatele "penetrarii" acestor gauri. Prin sumedenia de urme existente, la fiecare 5 minute vedeai cel putin o ditamai gaura: cineva o nimerise. Si mi-am suflat eu in barba ca nu ar fi prea fun sa calc pe bec. Mai ales ca nenea respectiv imi povestise ca exista gauri din astea de intri cu totul in ele. Si am urmat tactica prostului: am mers cat se poate pe urmele existente, unde zapada era deja batatorita, evitand toate portiunile unde pareau sa existe asemenea capcane.

Aha, am evitat, pana am dat peste una dintre ele :D Asa frumos mi-a intrat piciorul stang in zapada, care era groasa cam de 1 metru, incat a trebuit sa il dezgrop cu pioletul: nici sa-l trag afara nu puteam, nici sa imping nu mergea, caci nu ajunsesem la fundul gaurii.

Si ca sa aveti o idee de cat de mari pot fi gaurile astea:



Si asa am inteles de ce zona in care ajunsesem se numeste Chaos de Bellefont. Un amestec de bolovani, copaci rupti, placa de zapada intarita in jurul lor; imaginati-va ca trebuia sa ocolesti fiecare copac si fiecare stanca, oricare dintre ele putea sa ascunda o astfel de capcana. Si cand am vrut sa fac cale intoarsa, era prea tarziu. Si ca sa fie pachetul complet, din cauza zapezii, urmele nu respectau intotdeauna poteca. Si la un astfel de ocolis, constat ca nu mai am urme in fata... Nice! Hai inapoi, mai era un set de urme care aborda panta respectiva mai pe sus; pacaleala, nici pe acolo nu e bine. Hai inapoi!

Si numai bine, in cautarea urmelor pierdute (banuiam eu ca ele o luau printr-un hatis pe unde mie imi era imposibil sa trec cu rucsacul) am mai nimerit inca una dintre aceste minunate lapiaze. Dar de data asta am nimerit-o bine: eram pe panta, in coborare, initial zapada a rezistat la piciorul drept, am trecut cu stangul si apoi din cauza greutatii m-am trezit in gol, cu sacul incercand sa ma dea la vale, avea chef sa faca tumbe cu mine :D Noroc cu pioletul care mi-a permis sa ma opresc si apoi sa ma scot de acolo.

Pe principiul: pe asta nu o sa o mai fac (pana data viitoare)!

Dar deja era a doua oara cand, cu toata atentia de care am putut sa dau dovada, gasisem o astfel de gaura. Si nu vroiam sa existe si o a treia!

Anyway, dupa vreo 10 minute de cautari, am regasit poteca, si am continuat pana la cabana (un gen de refugiu la noi), de unde am modificat traseul de retragere. Si avea sa fie o retragere completa. Chiar daca ma hotarasem deja sa nu mai merg spre Grand Som, mica incercare de tumba mi-a pus capac.

Privelistea de la cabana era superba, m-a ajutat sa ma reculeg si sa imi strang fortele pentru restul drumului



Am coborat in Perquelin, un mic catun langa St Pierre de Chartruse, pe un traseu foarte putin umblat si salbatic, numai bun pentru o alta viitoare tura, dupa care am avut un mare noroc cu un nene care fusese intr-o tura scurta de juma' de zi si care m-a dus cu masina pana langa Grenoble.

Concluzii Ziua 3

Plecarea de la Col des Eyes 7:30, sosire la Perquelin la 15:30; durata 8 ore
Altitudine plecare 1538 m, altitudine sosire 970 m
Denivelare + 524 m, denivelare - 1092 m
Distanta parcursa 10,9 km
Dificultate:
- la catarat, rucsacul mare si greu este o adevarata pacoste
- e mai mult decat evident faptul ca trebuie sa schimbam bocancii :D
- pericolele 'vizibile' de genul pantelor expuse sunt una, cele ascunse, de genul lapiazelor sunt mult mai nenorocite
- exagerat de multa zapada pentru luna mai, chiar si la altitudini joase

E bine sa nu ploua noaptea, poti sa strangi repede corul si sa pleci devreme :))))
Am avut multe de invatat in tura asta, mai ales in aceasta a 3-a zi, dar si in celelalte.
Nu a fost o tura cu 'scop' (tinta, final) precis. In functie de vreme, oboseala, traseu, chef si orice alt factor demn de luat in calcul, urma sa ma opresc sau nu. Posibil ca daca ma bagam pe Grand Som pe fata vestica pe care urma merg pe niste trasee mai dificile, sa nu ma pot descurca, mai ales dupa 3 zile de efort.
Sunt extrem de incantat ca desi au trecut 5 luni de la ultima iesire, am putut sa faca tot ce am facut, si pot spune ca a meritat cu prisosinta. Am vazut niste trasee mai putin umblate, am scapat de "bulevarde" si a meritat.

Pentru data viitoare: sa mai vina si altii, acum chiar toata lumea era plecata, care pe unde a apucat :D

Bye, bye Chartreuse! Bye, bye Chamechaude! Pe curand!

Chartreuse 08-10 Mai 2008 - Day 2

O zi ca oricare alta...

Nu chiar!
Cand la 6 dimineata vezi rasaritul peste Dent de Crolles stand tolanit in cort la o cana de ceai cald... parca nu este o zi ca oricare alta.



Este o zi pe care merita sa o incepi cu o 'ascensiune' spre Chamechaude. Dar nu pe ruta clasica, ce duce din Cole de Porte, ci pe fata estica, pe care nu mai este fir de zapada.


Asa ca la 7 de dimineata deja ma indreptam spre Brèche Arnaud (in partea din stanga in poza). Pe ce traseu? Pe care apuci, nu este marcat, dar nici nu este nevoie. Diferenta de nivel de 300-400 de metri se face destul de usor, toata panta este acoperita cu iarba terasata. Daca bagajul nu este greu (si clar ca nu am luat cortul si nici restul), este chiar perfect pentru o plimbare de dimineata.

In partea superioara incepe sa fie nevoie de un piolet, dar nu este indispensabil. Cu un pic de atentie la niste traversari mai expuse, se ajunge rapid la hornul care da direct in creasta superioara. Peisajul este de-a dreptul... nu am cuvinte. Peretii laterali sunt... va las pe voi sa ziceti cum sunt:




Cam asa se vede lumea de la intrarea in horn: in planul apropiat le Sappey en Chartreuse si in planul indepartat Grenoble; creasta care se vede in fata este Mont St. Eynard si in dreapta, ca un mic pinten, Mont Jalla.

Cortul meu era undeva jos, acolo


Numai ca lipsa de zapada vazuta de jos, nu se potrivea cu ce am gasit aici :(

Asa ca m-am pus un pic in cui pofta de a escalada Chamechauda; daca aveam bocanci pentru asa ceva, gen La Sportiva & co, ma aventuram chiar si pe bucata asta de zapada. Hornul si lantul le pozasem de sus anul trecut, si nu prea foarte dificil de abordat. Dar in situatia de fata...

Intors la cort, am mai aruncat inca o privire spre Belledonne


si in jur de ora 10 am luat-o incet la vale. Doar ca de data asta, socoteala de acasa (din cort) nu s-a mai potrivit cu cea din teren. Pe harta era indicat un pasaj dificil, o trecere mai expusa, pe care am abordat-o cu destul de multa grija (reorganizasem deja bagajele, asa ca am trecut mai intai cu sacul mic, apoi cu cel mare, si apoi cu cortul, care acum era peste sacul mare :D)



Toate bune si frumoase, surpriza mare a fost cand am trecut pe partea din Chamechaude care nu era vizibila dinspre Mont St Eynard, si anume cea orientata spre NE... Stupoare! Traversarile expuse se repetau de parca eram intr-un film horror, era cald dar cu ceva nori, zapada nu era deloc inghetata, ci alunecoasa, bucatile de panta inclinata unde se amestecau pietre, noroi, copaci si zapada erau la ele acasa. Asa de multa zapada, incat a fost nevoie de parazapezi. Putini turisti in zona asta, un singur grup de pensionari cu un ghid din zona, care plecasera sa se catere pe Chamechaude, pe un traseu pe care si eu am nimerit din intamplare. Aproape imposibil cu bagajul meu, dar care merita facut alta data, intr-o tura scurta.

Revenind la oile mele, adica traversarile de care nu mai scapam, dupa o perioada de urcus, a urmat coborarea, bucata chiar mai nenorocita decat ce vazusem pana atunci



Nu, poza asta NU este inclinata, asa era panta. Tura asta incepea sa semene din ce in ce mai mult cu o tura de iarna. Dar ma indreptam spre padure, coboram. Cu speranta ca odata ajuns mai jos, va disparea si zapada. De unde! Zapada a tinut pana pe la 1200-1300 de metri, parca numai ca sa ma enerveze. Si urmele tot dispareau si padurea parca era mai "ciotoasa", mai inaccesibila.

Cei 7 km (dupa calculele mele) care sunt pana in Cherlieu, mi-au mancat cam 4,5 ore, timp in care am decis ca este nevoie de restructurari drastice la nivel de bagaje. Este extrem de obositor sa verifici fiecare pas (mai ales pe zapada umeda) cand nu iti vezi picioarele.

Dar am scos-o la capat, si am dibuit drumul prin satucele din vale, pentru a trece pe partea cu Dent de Crolles. Niste satuce extrem de cochete, cu case foarte ingrijite, cu gradini ingrijite, totul jos palaria. Si nu mai vorbesc despre indicatoarele prezente la tot pasul. Ca sa te ratacesti, daca ai harta, trebuie sa o faci intentionat.




De aici a urmat o urcare lejera spre Pravouta, trecand prin Forêt de L'Ocèpé, un traseu linistit de dupa-amiaza, care a compensat de minune stresul coborarii de pe Chamechaude. Urcare care mi-a oferit si o viziune mai clara asupra celor intamplate in dimineata respectiva:



Daca stiam cum se prezinta aceasta fata a Chamechaudei, nu stiu daca mai apucam acest drum putin umblat.

Dat fiind faptul ca la Habert de Chamechaude apa este aproape un lux, izvorul din apropiere fiind extrem de firav, planul era ca in seara aceasta sa ma opresc langa o sursa de apa ceva mai consistenta. Si am ales fantana de la poalele Dent de Crolles, de langa Col des Ayes. Numai ca pentru a ajunge acolo, trebuie sa treci Pravouta, fie pe sus, peste varf, fie ocolind; oboseala acumulata, faptul ca si aceasta fata are orientare N-NE (deci zapada este inca la ea acasa), o padure extrem de creepy, ca cele din poveste, cand Ileana Cosanzeana arunca peria in calea zmeului, no comment. Au fost momente cand am lasat bagajul si am plecat in cautarea potecii, care parca intrase in pamant. Ca de altfel si urmele dupa care ma ghidam. Si asa am dat peste o alta panta abrupta, acoperita cu iarba, zapada si pietre, care la ora respectiva parea extrem de inabordabila. Pravouta s-a lasat usor cucerita, dar nu se mai vroia parasita.




Dar totul e bine cand se termina cu bine. Ajuns la Col des Ayes, am gasit super loc de cort, la 5 minute de fantana, mi-am exersat indemanarea in montarea cortului (reducem timpii, suntem pe drumul cel bun :D) si dupa o cina copioasa, la care am infulecat o ditamai portia de piure, am adormit cu speranta ca nu va ploua, pentru a putea pleca devreme.

Concluzii Ziua 2

Plecare de la Habert de Chartreuse la 10:00, sosire la Col des Ayes la 19:10; durata - 10:25 ("plimbarea" de dimineata inclusa)
Altitudine plecare 1580 m, altitudine sosire 1538 m
Denivelare + 1415 m, denivelare - 1538 m
Distanta parcursa 18,6 km
Dificultate - Chamechaude:
- portiunea de urcat pe iarba, lejera la aplicarea tacticii pauzele lungi si dese :D
- in partea superioara catarare lejera, recomadabil bocanci buni
- pioletul nu este indispensabil, dar recomadat
- pentru portiunea finala, obligatoriu bocanci de catarare/alpinism, zapada fiind inghetata; cam riscanta abordarea fara asigurare (vezi lungimea si inclinarea pantei)
Dificultate - Chamechaude-Dent de Crolles:
- echipement: bocanci buni, care sa nu ia apa (ca ai mei), parazapezi, bete, bat/piolet (prefer bat/piolet pe portiunile de genul acesta)
- atentie multa, traversari expuse si foarte expuse si lungi; atentie la bagaj, sa fie echilibrat
- simt al orientarii, poteca nu este tocmai bine marcata, de multe ori marcajul se pierde sub zapada, urmele existente nu sunt intotdeauna fiabile; rascrucile nu sunt bine indicate in aceasta zona, exista poteci care nu sunt bine marcate pe harta