Si iata ca a venit si dimineata celei de-a treia zile. De data asta ploaia m-a ocolit complet, asa ca am putut ridica ancora la 7:30; sacul era facut, cortul isi reducea dimensiunile, cand am vazut deja o familie de montaniarzi trecand prin Col des Eyes. Mama, tata si 2 copii, baiat si fata. Dar care se miscau cu asa o usurinta pe urcusul spre Dent de Crolles, cum mai rar vezi la ore asa matinale.
Ambitiile erau mari:
dimineata Dent de Crolles prin Pas de l'Oeille
dupa care coborarea spre Cabane de Bellefont, urmata de traversarea spre Grand Som. Dar asta ramanea sa ma hotarasc in cursul zilei, caci mancare nu prea mai aveam, stiam ca prognozele dinainte sa plec prevedeau schimbarea vremii pe duminica cel tarziu, etc.
Asa ca mi-am luat inima in dinti, sacul in spate, polarul si apoi geaca pe mine (deh, eram pe fata cu orientare sud-sud-vest, deci soare am vazut in varf :D) si m-am indreptat urgent spre Pas de l'Oeille unde era indicat un pasaj dificil. Cat de dificil? Pai nu ma asteptam la mare lucru. Mare greseala, caci desi trecerea in sine nu este foarte dificila si nici exagerat de expusa cand ai un bagaj "normal", cu micul monstru pe care il caram eu in spate, lucrurile au stat un pic altfel. Nu e decat o singura bucatica de lant, foarte scurta (mai putin de 2 metri) dar combinatia stanca uda (pe care curge apa) cu zapada si panta inclinata, la bocancii mei foarte alunecosi... ma intelegeti de ce ma uitam cu jind la bocancii La Sportiva pe care partenerii de drum francezi ii purtau in picioare. Ce usor pare atunci cand piciorul iti ramane acolo unde il pui tu!
Cu toate micile emotii cauzate de aceste mici "lipsuri", peisajul a compensat in totalitate:
La ce grosime avea stratul de zapada pe margine, nu puteam sa ma astept decat la zapada ca pe Chamechaude sau chiar mai multa. Si chiar asa a si fost.
Cert este ca micul dejun luat la ora 9 juma cu privirea absorbita de Belledonne a fost unul dintre cele mai frumoase din ultimle multe luni. Il intrece doar un apus de soare din Ciucas, inainte de Revelion ;)
Daca vreti un 360 de grade de pe Dent de Crolles, poftiti:
Si cu toate astea, nene francezu' m-a pus in garda cand i-am spus pe unde vroiam sa merg. Mi-a povestit despre niste mari gauri numite lapiaze, care sunt din cauza bolovanilor prezenti pe tot drumul de la Dent de Crolles pana la Cabane de Bellefont unde vroiam eu sa ajung. Niste chestii cum am vazut asta iarna prin Iezer, numai ca atunci zapada era mai mare si mult mai tare decat acum. Nu pot spune ca l-am luat in ras pe nenea, mergea ca un adevarat om de munte, era din zona si parea sa cunoasca foarte bine regiunea. Doar ca alternativa pe care o aveam era... nici mai mult nici mai putin decat drumul pe unde venisem. Si cu ruscsacul meu, nu ma bagam la coborat pe acolo, cel putin pana nu schimb bocancii.
Asa ca, la vale m-am numit Toyota, si am luat-o urgent spre acea cabana, cu speranta sa ajung in 2-3 ore, deci pe la vreo 12-13. Ceea ce s-a si intamplat, am ajuns... pe la 13:30, dar am avut impresia ca am facut nu 3 ore, ci 7.
Dupa o prima parte de platou, cu zapada numai buna de coborat, dar suficient de mare incat sa ascunda aceste gauri, mi-am mai domolit un pic avantul, caci vedeam intr-una rezultatele "penetrarii" acestor gauri. Prin sumedenia de urme existente, la fiecare 5 minute vedeai cel putin o ditamai gaura: cineva o nimerise. Si mi-am suflat eu in barba ca nu ar fi prea fun sa calc pe bec. Mai ales ca nenea respectiv imi povestise ca exista gauri din astea de intri cu totul in ele. Si am urmat tactica prostului: am mers cat se poate pe urmele existente, unde zapada era deja batatorita, evitand toate portiunile unde pareau sa existe asemenea capcane.
Aha, am evitat, pana am dat peste una dintre ele :D Asa frumos mi-a intrat piciorul stang in zapada, care era groasa cam de 1 metru, incat a trebuit sa il dezgrop cu pioletul: nici sa-l trag afara nu puteam, nici sa imping nu mergea, caci nu ajunsesem la fundul gaurii.
Si ca sa aveti o idee de cat de mari pot fi gaurile astea:
Si asa am inteles de ce zona in care ajunsesem se numeste Chaos de Bellefont. Un amestec de bolovani, copaci rupti, placa de zapada intarita in jurul lor; imaginati-va ca trebuia sa ocolesti fiecare copac si fiecare stanca, oricare dintre ele putea sa ascunda o astfel de capcana. Si cand am vrut sa fac cale intoarsa, era prea tarziu. Si ca sa fie pachetul complet, din cauza zapezii, urmele nu respectau intotdeauna poteca. Si la un astfel de ocolis, constat ca nu mai am urme in fata... Nice! Hai inapoi, mai era un set de urme care aborda panta respectiva mai pe sus; pacaleala, nici pe acolo nu e bine. Hai inapoi!
Si numai bine, in cautarea urmelor pierdute (banuiam eu ca ele o luau printr-un hatis pe unde mie imi era imposibil sa trec cu rucsacul) am mai nimerit inca una dintre aceste minunate lapiaze. Dar de data asta am nimerit-o bine: eram pe panta, in coborare, initial zapada a rezistat la piciorul drept, am trecut cu stangul si apoi din cauza greutatii m-am trezit in gol, cu sacul incercand sa ma dea la vale, avea chef sa faca tumbe cu mine :D Noroc cu pioletul care mi-a permis sa ma opresc si apoi sa ma scot de acolo.
Pe principiul: pe asta nu o sa o mai fac (pana data viitoare)!
Dar deja era a doua oara cand, cu toata atentia de care am putut sa dau dovada, gasisem o astfel de gaura. Si nu vroiam sa existe si o a treia!
Anyway, dupa vreo 10 minute de cautari, am regasit poteca, si am continuat pana la cabana (un gen de refugiu la noi), de unde am modificat traseul de retragere. Si avea sa fie o retragere completa. Chiar daca ma hotarasem deja sa nu mai merg spre Grand Som, mica incercare de tumba mi-a pus capac.
Privelistea de la cabana era superba, m-a ajutat sa ma reculeg si sa imi strang fortele pentru restul drumului
Am coborat in Perquelin, un mic catun langa St Pierre de Chartruse, pe un traseu foarte putin umblat si salbatic, numai bun pentru o alta viitoare tura, dupa care am avut un mare noroc cu un nene care fusese intr-o tura scurta de juma' de zi si care m-a dus cu masina pana langa Grenoble.
Concluzii Ziua 3
Plecarea de la Col des Eyes 7:30, sosire la Perquelin la 15:30; durata 8 ore
Altitudine plecare 1538 m, altitudine sosire 970 m
Denivelare + 524 m, denivelare - 1092 m
Distanta parcursa 10,9 km
Dificultate:
- la catarat, rucsacul mare si greu este o adevarata pacoste
- e mai mult decat evident faptul ca trebuie sa schimbam bocancii :D
- pericolele 'vizibile' de genul pantelor expuse sunt una, cele ascunse, de genul lapiazelor sunt mult mai nenorocite
- exagerat de multa zapada pentru luna mai, chiar si la altitudini joase
E bine sa nu ploua noaptea, poti sa strangi repede corul si sa pleci devreme :))))
Am avut multe de invatat in tura asta, mai ales in aceasta a 3-a zi, dar si in celelalte.
Nu a fost o tura cu 'scop' (tinta, final) precis. In functie de vreme, oboseala, traseu, chef si orice alt factor demn de luat in calcul, urma sa ma opresc sau nu. Posibil ca daca ma bagam pe Grand Som pe fata vestica pe care urma merg pe niste trasee mai dificile, sa nu ma pot descurca, mai ales dupa 3 zile de efort.
Sunt extrem de incantat ca desi au trecut 5 luni de la ultima iesire, am putut sa faca tot ce am facut, si pot spune ca a meritat cu prisosinta. Am vazut niste trasee mai putin umblate, am scapat de "bulevarde" si a meritat.
Pentru data viitoare: sa mai vina si altii, acum chiar toata lumea era plecata, care pe unde a apucat :D
Bye, bye Chartreuse! Bye, bye Chamechaude! Pe curand!
