La plimbare prin Belledonne

Grenoble --> Chamrousse (1700) --> Croix de Chamrousse --> Lacs Robert --> Refuge de La Pra --> Lac du Crozet --> Pre Raymond


Denivelare + 900 m; denivelare - 1400 m; distanta 16,5 km

Inca o "plimbare" devenita clasica, un gen de "Hai la Omu!", o tura despre care stii ca nu iti rezerva surprize "neplacute" - dar nu se stie niciodata...

Plecare cu noaptea in cap de la Lyon - primul tren spre Grenoble este la 05:57 si ajunge cam pe la 07:30. Doar ca mintea de cocos (galic :D) a cuiva, nu stim cine, a facut ca autobuzul de dimineata spre Chamrosse sa plece tot la 07:30. Si cum nu se poate ca trenul de SNCF sa ajunga mai repede, constat cu o reala si sincera tristete in suflet ca urmatorul autobuz va trece la 10:30.
Asa ca singurul lucru ramas de facut a fost inaintarea spre locul de facut cu mana la "Ia-ma nene". Si noroc: un nene ma ia cu masinuta si ma duce pana aproape de Chamrosse, caci mergea la cules de ciuperci, iar apoi un alt nene ma duce pana in Chamrousse 1700 la baza pistelor :D

Ce mai poti sa ceri mai mult? Vremea era superba, nu foarte frig, privelistea de vis, iar eu la 09:40 eram deja gata de urcare.

"Cetatea" care vegheaza peste statiune parea de necucerit, stiti voi, cu ipostaza intangibilului...

Si catinel, catinel, pe pistele de schi, fara "dificultati" tehnice, inghitim primii 500+ de metri de denivelare. Si asta doar pentru a ajunge la Croix de Chamrousse, de unde perspectivele sunt si mai atragatoare:

Le Taillefer - ala micu' la stanga, ala mare la dreapta

sau

Vanticelul isi facea si el simtita prezenta, dar soarele a compensat pe deplin

Urmeaza apoi coborarea spre Lacs Robert, unde constat cu placere ca o micuta cabanuta pe langa care am trecut de mai multe ori (si pe care o vazusem pe harta) este un refugiu deschis in permanenta si accesibil - locuri prevazute sunt 4, dar pe cele 4 mari saltele existente inauntru, poti sa stai lejer in 6. O perpectiva ce mrita luata in calcul mai la iarna ;) Coborarea spre lacuri a fost si singurul contact "adevarat" cu zapada, caci in rest incepand cu 1800-1850 m, mai mult amageala decat zapada. Cei cativa centimetri erau buni pentru o mica bataie cu bulgari, dar nu mai mult.

De la lacuri spre Refuge de la Pra se poate merge pe mai multe poteci, care iti deschid perspective suficient de variate incat repetarea drumului sa nu fie plictisitoare.

La refugiul La Pra, inca o veste buna: si aici exista posibilitatea sa te adapostesti pe timp de iarna, chair daca refugiul nu mai este deschis pana in primavara. 17 locuri intr-una dintre cladiri, sunt la dispozitia celor insetati de aventura iar conditiile de "auto-cazare" sunt chiar excelente, iar privelistea ... fara cuvinte:

Odata cu sosirea dupa-amiezei si cu consultarea rezidentilor grenoblezi in privinta planurilor de bataie pentru ziua de duminica, coborarea pe la Lac du Crozet s-a impus foarte natural. Chiar daca la vointa mai era, mentionarea unei eventuale ascensiuni matinale spre Grand Som mi-a aprins toate beculetele, de parca eram brad de Craciun cu ghirlanda in priza. Si in priza a fost si motorasul meu, caci pe la ora 18 si'un pic eram deja in Grenoble (da, am si avut bafta la autostop).
In urma nu lasam decat amintiri placute si promisiunea unei reintoarceri pentru conitnuarea unui traseu de multa vreme studiat ;)

Pozele aici:

25 Oct 2009 - Belledonne

Despre arderea etapelor

Cine crede si cine nu crede in arderea etapelor??? Intrebare sondaj - introspectie.

Unii dintre noi ne aprindem repede; si traim intens; si ne suparam repede; ne sare tandara din (mai) orice; dam impresia ca nu avem deloc rabdare, desi uneori avem rabdare unde oamenii se asteapta cel mai putin.

Putem sa numaram stelele de pe cer si sa nu ne plictisim, la fel cum si 2 secunde pot fi prea lungi si extrem de plictisitoare.

Dar serios acum, cine crede si cine nu crede in arderea etapelor? Este bine? Nu este bine? Este "sanatos" sau nu?

Este ceva care merita facut in viata? La scoala? In relatii? In general? Sau...

De exemplu acum mai multi ani am cunoscut pe cineva care "ardea" practic toate etapele vietii profesionale de parca zilele urmau sa intre in sac foarte repede.

Acu' vreun an am cunoscut o alta persoana care pe plan personal nu se sfia sa arda extrem de repede toate etapele relationale.

Si eu am obiceiul sa ard etapele in anumite momente si situatii (mai multe persoane pot sa confirme).

Pe de alta parte mi se spune ca lucrurile care dainuiesc sunt cele care sunt construite temeinic, care au baze solide, etc. Chair asa sa fie? Numai acelea rezista? Si daca ceea ce construiesti este pe baza de nisip???

Ramane de vazut

Parerea mea este ca raspunsul "potrivit" este cel care se potriveste momentului respectiv

Update : Felicitari Vasi, ai ghicit

Lolita

Et voici une française que j’aime bien

ou

alizee
Vezi mai multe video din Muzica

Make love, not (fast)sex

In Praise Of Slow Sex... asta da titlu de articol. Ai spune scris de o tipa, la prima vedere... Dar dupa frustrarea primelor fraze, sunt convins ca e scris de un tip.


Dar are destul de multa dreptate in ceea ce scrie acolo nenea.


Mai acu' nu multa vreme am avut parte de niste intamplari asemanatoare (nu, nu partea cu sexul :p), in care o tipa mi-a pus capac cu "dependenta" ei de iPhone/texto/SMS/mail/etc, si nu imi venea sa cred cat de "bransata" era si ce stare de "neliniste" o apuca atunci cand nu putea/nu era lasata sa verifice, sa raspunda, sa... comunice.


Dar se poate si fara.


Am incercat (mai voit mai nevoit) sa vad daca se poate trai fara mail/net vreme de cateva saptamani. Si se poate. Nu in orice moment al vietii, nu in perioadele de mutare/demenajare schimbare de domiciliu etc., dar se poate.


Incercati si voi, incercati sa traiti fara net vreme de 1 saptamana (7 zile). Si apoi (daca aveti chef) spuneti cum a fost, sunt chiar curios.


Urmatoarea chestie ce merita incercata, este traitul fara relefon mobil :( - acolo e o alta poveste.


Pe curand

Scurt comeback - Neron septembrie 2009

Unde vrei sa ajungi?

Nu stiu, doar vreau sa vad daca regasec intrarea in traseu (pe unde am coborat cu un an si ceva in urma) si daca pot sa si urc mai sus de unde am ajuns atunci fara sa imi rup picioarele (asta imi spuneam eu la inceput...)

Asa ca iau fain frumos trenul de la Lyon si surpriza, cu lucrarile in curs la gara din Grenoble, ma trezesc intr-un autocar, asa ca drumul a durat ceva mai mult decat prevazusem eu.

Dar ajuns la Grenoble, si vazand ca vremea era chiar frumoasa, moralul meu a trecut pe o alta treapta vazand un asemenea peisaj :

Si deci catinel, catinel, plecand de la gara si ghidandu-ma dupa stele (:p) pornesc spre Narbonne - satucul de langa Grenoble unde am coborat noi anul trecut (si de unde am cules niste fructe minunate, perfect asortate cu niste inghetata, yammmmmmyyyy :p)

In cele din urma dibuiesc intrarea in traseu si peisajul incepe sa se dezvaluie

Iar perspectivele sunt pline de optimism

Trecand peste toate portiunile de "tufisuri", extrem de agatatoare si extrem de "agresive", am ajuns sa vad partea finala a urcusului

Portiune care s-a dovedit mai agresiva decat ma asteptam, caci urcarea finala, inainte de a ajunge in creasta, trece printr-un horn; nu foarte complicat de urcat, dar la coborare...

Asa ca am urcat pana la jumatatea drumului spre creasta si am hotarat sa ma intorc - singur nu ma incumet la mai mult pe acolo.

Asa ca de data asta pot spune ca Neronul a invins doar pe jumatate, caci am reusit sa ajung pana aproape in creasata, si undeva pe la anu', cand se va incalzi, voi incerca o noua urcare pe acolo (urcarea pe iarna/zapada este sinucidere curata).

Data aviatoare (nu stiu cand sa va concretiza), poate voi ajunge din nou prin Belledonne sau.. cine stie