Live every day as if it were the last on Earth

List of dos and don'ts

2009-11-03T01:09:00.000+01:00

La origine depre ceea ce ar trebui sa se intample in restaurant, dar cred ca prin extensie la multe joburi care implica "relatia cu clientii". Partea I aici.

Dar privite mai in detaliu, multe dintre chestiile de aici se pot aplica in viata de zi cu zi.

Astept cu nerabdare partea a II-a.

La plimbare prin Belledonne

2009-10-27T00:53:00.002+01:00

Grenoble --> Chamrousse (1700) --> Croix de Chamrousse --> Lacs Robert --> Refuge de La Pra --> Lac du Crozet --> Pre Raymond

Denivelare + 900 m; denivelare - 1400 m; distanta 16,5 km

Inca o "plimbare" devenita clasica, un gen de "Hai la Omu!", o tura despre care stii ca nu iti rezerva surprize "neplacute" - dar nu se stie niciodata...

Plecare cu noaptea in cap de la Lyon - primul tren spre Grenoble este la 05:57 si ajunge cam pe la 07:30. Doar ca mintea de cocos (galic :D) a cuiva, nu stim cine, a facut ca autobuzul de dimineata spre Chamrosse sa plece tot la 07:30. Si cum nu se poate ca trenul de SNCF sa ajunga mai repede, constat cu o reala si sincera tristete in suflet ca urmatorul autobuz va trece la 10:30.
Asa ca singurul lucru ramas de facut a fost inaintarea spre locul de facut cu mana la "Ia-ma nene". Si noroc: un nene ma ia cu masinuta si ma duce pana aproape de Chamrosse, caci mergea la cules de ciuperci, iar apoi un alt nene ma duce pana in Chamrousse 1700 la baza pistelor :D

Ce mai poti sa ceri mai mult? Vremea era superba, nu foarte frig, privelistea de vis, iar eu la 09:40 eram deja gata de urcare.

"Cetatea" care vegheaza peste statiune parea de necucerit, stiti voi, cu ipostaza intangibilului...

Si catinel, catinel, pe pistele de schi, fara "dificultati" tehnice, inghitim primii 500+ de metri de denivelare. Si asta doar pentru a ajunge la Croix de Chamrousse, de unde perspectivele sunt si mai atragatoare:

Le Taillefer - ala micu' la stanga, ala mare la dreapta

Vanticelul isi facea si el simtita prezenta, dar soarele a compensat pe deplin

Urmeaza apoi coborarea spre Lacs Robert, unde constat cu placere ca o micuta cabanuta pe langa care am trecut de mai multe ori (si pe care o vazusem pe harta) este un refugiu deschis in permanenta si accesibil - locuri prevazute sunt 4, dar pe cele 4 mari saltele existente inauntru, poti sa stai lejer in 6. O perpectiva ce mrita luata in calcul mai la iarna ;) Coborarea spre lacuri a fost si singurul contact "adevarat" cu zapada, caci in rest incepand cu 1800-1850 m, mai mult amageala decat zapada. Cei cativa centimetri erau buni pentru o mica bataie cu bulgari, dar nu mai mult.

De la lacuri spre Refuge de la Pra se poate merge pe mai multe poteci, care iti deschid perspective suficient de variate incat repetarea drumului sa nu fie plictisitoare.

La refugiul La Pra, inca o veste buna: si aici exista posibilitatea sa te adapostesti pe timp de iarna, chair daca refugiul nu mai este deschis pana in primavara. 17 locuri intr-una dintre cladiri, sunt la dispozitia celor insetati de aventura iar conditiile de "auto-cazare" sunt chiar excelente, iar privelistea ... fara cuvinte:

Odata cu sosirea dupa-amiezei si cu consultarea rezidentilor grenoblezi in privinta planurilor de bataie pentru ziua de duminica, coborarea pe la Lac du Crozet s-a impus foarte natural. Chiar daca la vointa mai era, mentionarea unei eventuale ascensiuni matinale spre Grand Som mi-a aprins toate beculetele, de parca eram brad de Craciun cu ghirlanda in priza. Si in priza a fost si motorasul meu, caci pe la ora 18 si'un pic eram deja in Grenoble (da, am si avut bafta la autostop).
In urma nu lasam decat amintiri placute si promisiunea unei reintoarceri pentru conitnuarea unui traseu de multa vreme studiat ;)

Pozele aici:

25 Oct 2009 - Belledonne

Despre arderea etapelor

2009-10-19T22:35:00.002+02:00

Cine crede si cine nu crede in arderea etapelor??? Intrebare sondaj - introspectie.

Unii dintre noi ne aprindem repede; si traim intens; si ne suparam repede; ne sare tandara din (mai) orice; dam impresia ca nu avem deloc rabdare, desi uneori avem rabdare unde oamenii se asteapta cel mai putin.

Putem sa numaram stelele de pe cer si sa nu ne plictisim, la fel cum si 2 secunde pot fi prea lungi si extrem de plictisitoare.

Dar serios acum, cine crede si cine nu crede in arderea etapelor? Este bine? Nu este bine? Este "sanatos" sau nu?

Este ceva care merita facut in viata? La scoala? In relatii? In general? Sau...

De exemplu acum mai multi ani am cunoscut pe cineva care "ardea" practic toate etapele vietii profesionale de parca zilele urmau sa intre in sac foarte repede.

Acu' vreun an am cunoscut o alta persoana care pe plan personal nu se sfia sa arda extrem de repede toate etapele relationale.

Si eu am obiceiul sa ard etapele in anumite momente si situatii (mai multe persoane pot sa confirme).

Pe de alta parte mi se spune ca lucrurile care dainuiesc sunt cele care sunt construite temeinic, care au baze solide, etc. Chair asa sa fie? Numai acelea rezista? Si daca ceea ce construiesti este pe baza de nisip???

Ramane de vazut

Parerea mea este ca raspunsul "potrivit" este cel care se potriveste momentului respectiv

Update : Felicitari Vasi, ai ghicit

Lolita

2009-10-19T21:26:00.000+02:00

Et voici une française que j’aime bien

alizee
Vezi mai multe video din Muzica

Make love, not (fast)sex

2009-10-19T21:12:00.000+02:00

In Praise Of Slow Sex... asta da titlu de articol. Ai spune scris de o tipa, la prima vedere... Dar dupa frustrarea primelor fraze, sunt convins ca e scris de un tip.

Dar are destul de multa dreptate in ceea ce scrie acolo nenea.

Mai acu' nu multa vreme am avut parte de niste intamplari asemanatoare (nu, nu partea cu sexul :p), in care o tipa mi-a pus capac cu "dependenta" ei de iPhone/texto/SMS/mail/etc, si nu imi venea sa cred cat de "bransata" era si ce stare de "neliniste" o apuca atunci cand nu putea/nu era lasata sa verifice, sa raspunda, sa... comunice.

Dar se poate si fara.

Am incercat (mai voit mai nevoit) sa vad daca se poate trai fara mail/net vreme de cateva saptamani. Si se poate. Nu in orice moment al vietii, nu in perioadele de mutare/demenajare schimbare de domiciliu etc., dar se poate.

Incercati si voi, incercati sa traiti fara net vreme de 1 saptamana (7 zile). Si apoi (daca aveti chef) spuneti cum a fost, sunt chiar curios.

Urmatoarea chestie ce merita incercata, este traitul fara relefon mobil :( - acolo e o alta poveste.

Pe curand

Scurt comeback - Neron septembrie 2009

2009-10-10T15:21:00.008+02:00

Unde vrei sa ajungi?

Nu stiu, doar vreau sa vad daca regasec intrarea in traseu (pe unde am coborat cu un an si ceva in urma) si daca pot sa si urc mai sus de unde am ajuns atunci fara sa imi rup picioarele (asta imi spuneam eu la inceput...)

Asa ca iau fain frumos trenul de la Lyon si surpriza, cu lucrarile in curs la gara din Grenoble, ma trezesc intr-un autocar, asa ca drumul a durat ceva mai mult decat prevazusem eu.

Dar ajuns la Grenoble, si vazand ca vremea era chiar frumoasa, moralul meu a trecut pe o alta treapta vazand un asemenea peisaj :

Si deci catinel, catinel, plecand de la gara si ghidandu-ma dupa stele (:p) pornesc spre Narbonne - satucul de langa Grenoble unde am coborat noi anul trecut (si de unde am cules niste fructe minunate, perfect asortate cu niste inghetata, yammmmmmyyyy :p)

In cele din urma dibuiesc intrarea in traseu si peisajul incepe sa se dezvaluie

Iar perspectivele sunt pline de optimism

Trecand peste toate portiunile de "tufisuri", extrem de agatatoare si extrem de "agresive", am ajuns sa vad partea finala a urcusului

Portiune care s-a dovedit mai agresiva decat ma asteptam, caci urcarea finala, inainte de a ajunge in creasta, trece printr-un horn; nu foarte complicat de urcat, dar la coborare...

Asa ca am urcat pana la jumatatea drumului spre creasta si am hotarat sa ma intorc - singur nu ma incumet la mai mult pe acolo.

Asa ca de data asta pot spune ca Neronul a invins doar pe jumatate, caci am reusit sa ajung pana aproape in creasata, si undeva pe la anu', cand se va incalzi, voi incerca o noua urcare pe acolo (urcarea pe iarna/zapada este sinucidere curata).

Data aviatoare (nu stiu cand sa va concretiza), poate voi ajunge din nou prin Belledonne sau.. cine stie

Evolution of dance

2008-11-01T23:16:00.000+01:00

Noi inceputuri

2008-08-08T21:23:00.002+02:00

Ati avut vreodata impresia ca ceva ce urmeaza sa faceti va avea o mare importanta pentru continuarea vietii voastre?
Asta este impresia pe care o am de catava vreme cu privire la "aventura" care urmeaza in urmatoarele zile (saptamani).
Si cred ca toate cate s-au intamplat in viata mea din mai 2006 si pana acum (inclusiv plecatul in Romanica) au contribuit la ceea ce va urma in viitorul nu foarte indepartat.

In ultimii 2 ani, am avut parte de prieteni de toate felurile: de la cei brutal de sinceri si directi (dar pe care stiu ca ma pot baza la orice ora din zi si din noapte), trecand pe la cei cu care am impartit amarul painii cat de negre (si cu care imi faceam planuri de viitor care mai de care mai fanteziste), pana la cei care s-au adaptat binisor la societatea franceza si carora le este mai mult sau mai putin greu sa iti puna pe hartie defectele care ii deranjeaza la tine, fara a-i uita insa pe cei pe care i-am regasit dupa multi ani de despartire artificiala si/sau nejustificata.

Au fost 2 ani de continue schimbari (pentru care imi place sa folosesc termenul evolutie), care m-au facut sa inteleg anumite lucruri referitoare la viata mea. Si anume am inteles ce NU vreau in viata, si cum NU vreau sa mi-o traiesc.

Si oricat imi spun ca vreau ca viata mea sa nu fie complicata, ea, VIATA, a facut in asa fel incat a devenit complicata: si pe plan "profesional" dar mai ales pe plan personal.

Dar am avut alaturi PRIETENI. Care m-au ajutat, direct sau indirect, in cunostinta sau in necunostinta de cauza. Au existat oameni care m-au incurajat, si care au avut incredere in mine chiar si atunci cand nici macar eu nu mai aveam strop de incredere, si le voi fi intotdeauna recunoscator (chiar daca poate nu le-am spus-o direct niciodata).

Dar au fost si oameni care m-au "dezamagit". Si nu neaparat voit, ci mai degraba viata mi-a aratat ca alegerile pe care le facem au consecinte uneori neasteptate (si ma refer la plecarea in tara). Dar asta este viata, si ar trebui sa stim cand sa ne jucam si cand sa ne oprim. Si sa nu ne mai jucam cu sentimentele si cu oamenii.

Si sper sa ne putem strange, din nou, cat mai multi, la un pahar de vorba (suc, bere, vin sau palinca, fiecare dupa gust) si sa depanam amintiri din periplurile pe meleaguri ardelene sau de aiurea.

Voi incerca sa postez macar partial ceva despre drumetia care urmeaza prin Pirinei, dar nu pot sa fac promisiuni.

;)

Pentru noi inceputuri!

Pic du Lac Blanc par le Col de Sarenne - 25-26 Iulie 2008

2008-07-28T12:04:00.023+02:00

Deja de miercuri, incepusem planurile de mers la munte in WE. Nu m-a lasat sufletul si am trimis mail la toata lumea, chiar daca stiam ca majoritatea vor pleca in vacanta.
Si am inceput sa fac socotelile pentru Belledonne, un gen de "continuare" a turei se saptamana trecuta (Croix de Belledonne), cu (eventual) legatura spre 7 Laux. Dar cum socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea de la telefon cu Vasile, iata ca am schimbat complet planurile. Si ne-am ales cu un traseu prin Les Grandes Rousses, un pic mai la sud-est de Belledonne, dar cu niste varfuri mai impunatoare (8 peste 3 000 m). Noi nu am fost chiar visatori (a se citi irealisti) si l-am vizat pe cel de-al treilea: Pic du Lac Blanc (3 323m).

Harta aveam (IGN 3335T), punctul de plecare s-a stabilit a fi Col de la Sarenne (2 000 m), urma sa ne punem picioarele in spinare si rucsacii in portbagaj, si sa-i dam bice. Un singur "problem mic", ne-am tot uitat pe meteo. Si vineri pe seara, cand deja eram la Vasile la Grenoble, am constatat ca previziunile pentru WE respectiv fusesera revizuite in negativ, adica nu cu 1-2 mm de ploaie pentru Alpes d'Huez, ci cu 5 mm... Intrebarea indreptatita a lui Vasile, daca mai mergem sau nu, m-a lasat oarecum "indiferent". Stiam ca o sa ploua, speram ca nu va ploua, dar cum de fiecare data cand am mers la munte in Franta, nu s-au inselat nici macar 1 data cu previziunile de genul acesta... nu puteam decat sa sper ca ne vom fi facut treaba pana la inceperea ploii "serioase".

Asa ca... am pornit. Spre Alpe d'Huez, unde pistele de ski erau pustii, mecanizarea existenta avea parte de o odihna binemeritata (a fost lunga iarna :D). Si am ocolit statiunea, pe un drum nu foarte umblat, dar interesant. O curba de nivel pe la 1 800 - 2 000 m, care incepe cu panoul urmator:

Asa ca, ne-am conformat (oarecum): nu am depasit cele 3,5 tone, am trecut pasajele peste paraiasele ce coborau involburate, am mers pe riscul nostru, dar, am mers cred chiar cu 30 km/ora :D.

Si am ajuns la Col de Sarenne pe inserat, am cerut permisiunea de la "stapanul casei" si ne-am campat. Cu ganduri mari. Cu ganduri de trezire devreme, pentru rasarit, si mai ales de plecare devreme, caci drumul nu ne era cunoscut si nici zona.

Am avut parte de un rasarit superb

O superba priveliste peste Les Deux Alpes

Si de o vreme de invidiat

In cele din urma si-a scos si veveritzoiu' coada din scorbura, si a tras si el niste poze

Ba chiar am avut parte si de o gramada de saltarezi, mai mici...

... sau mai mari

Si pe la vreo 9:15 ne-am urnit

Spre deosebire de celelalte ture prin Chartreuse sau Belledonne, tura asta a fost de la inceput diferita: nu era nici tipenie de om, am ales foarte bine traseul, chiar nu am intalnit pe nimeni :D.

Peisajele erau exceptionale,

marcajele pe masura: aproape deloc marcaj cu vopsea, ci doar marcaje alpine

Si cum orice lucru facut de om este supus greselii, si cum orice om poate gresi, tragem concluzia, deloc evidenta, ca, desi pe harta nu aparea decat poteca pe care vroiam noi sa mergem... ne-am ratacit. Minunata priveliste din poza de mai sus, trebuia sa fie la stanga noastra, nu la dreapta sau in fata noastra. Asa ca luam hotararea sa ocolim aceasta creasta (Dents du Cerisier) fara sa ne intoarcem in poteca marcata cu rosu pe harta IGN. Culmea, in ciuda aparentelor, orientarea in teren nu punea niciun fel de probleme, ba mai mult: eram pe o poteca marcata!!!

Asa ca urmam linistiti aceasta poteca, avand aproape certitudinea ca vom ajunge la poteca noastra, pe valea mult cautata, pe firul apei pe unde trebuia sa urcam, pe Ruisseau du Grand Sablat. Si chiar ajungem sa vedem valea. Dar aici, surpriza... Intre noi si poteca noastra, care se vedea foarte bine, nimic altceva decat o diferenta de nivel de vreo 200 m. Noi, fara coarda si restul echipamentului necesar pentru o asemenea coborare directa... Ca sa nu mai vorbim despre experienta necesara pentru asta... Asa ca stam si ne gandim, analizam situatia, si hotaram sa incercam sa nu pierdem toata diferenta asta de altitudine, caci ar fi pacat. Si o luam pe coasta Dintilor si incercam sa dibuim un drum spre partea superioara a vaii. Si culmea, gasim si o poteca, care este chiar marcata si pe harta IGN. Pacat ca este o poteca ce nu duce nicaieri, cel putin nu pentru noi, caci mai rau am pierdut vremea pe la 2 500 - 2 600 m, pentru a ajunge la un punct de unde nu mai puteam inainta pe acel drum.

Si ne-am intors. Cu parere de rau, dar ne-am intors la zone mai accesibile si mai putin expuse.
Si am coborat in cele din urma printr-un horn

care avea si ceva zapada, si ceva grohotis, dar care era accesibil (oarecum). Si ne-am zis: gata cu balaureala, orice-ar fi, acum suntem in vale, si acum poate sa inceapa sa ploua cat o vrea, suntem pe vale.

Si ce vale!!!

Eram la 2 300 - 2 400 m, si varful vizat (desi ascuns) era la 3 300 m!!!

Catinel, catinel, printre bolovani si ape, am urcat pana la sfarsitul primei bucati de zapada, pe la 2 500 - 2 600 m, iar in jur de ora 13 30 am hotarat ca e cazul sa ne indreptam spre masina, caci previziunile meteo incepeau sa se adevereasca. Muntii mai inalti din jur erau deja invaluiti in ceata si nori, acolo unde ne gaseam noi deja incepeau sa se arate aburii respiratiei, si se arata a ploaie.

Si am inceput sa coboram. Si a inceput sa ploua... Si a continuat sa ploua. Si am ajuns la masina plouati bine, dar fix inainte sa inceapa sa toarne. Ceea ce ne-a facut sa ne hotaram (definitiv) ca ar fi mai bine sa coboram la Grenoble. Fara regrete, caci pe drum am vazut ce furtuni se starnisera pe muntii din jur.

Si intorsi am fost. Chiar daca pe seara, camerele de luat vederi de la l'Alpe d'Huez aratau vreme buna, mie personal nu mi-a parut rau de hotararea luata.

Concluzii:

am descoperit o noua zona (am mers in recunoastere, dupa cum spunea Vasile)
am constatat ca oricat de bune ar fi hartile IGN, oricat de detaliate (la 1:25 000 sunt superbe in comparatie cu hartile din Romania), contin greseli si te pot pacali
greselile de pe harta nu justifica "micile" erori de orientare: daca eram atent, vedeam ca poteca noastra trecea pe dupa Dents du Cerisier, nu inainte
previziunile meteo nu se prea inseala, poate ca este doar un mic decalaj (le-am verificat anul trecut pe Chamrousse si pe Teillefer, anul asta pe 7 Laux si in tura asta)
nimic nu se compara cu o buna orientare in teren, la fata locului: daca instinctul iti spune sa te intorci, sa incerci prin alta parte, pai asa voi face (ca si pana acum :D)
potecile GR si traseele "clasice" ale Alpilor, nu se compara cu potecile putin umblate

O ultima tura inainte de vacanta, care chiar daca nu si-a atins "scopul", a fost o tura reusita.

Mai multe poze

Pic du Lac Blanc - 26 Iulie 2008

Croix de Belledonne - 19 Iulie 2008

2008-07-19T15:54:00.004+02:00

Si afara ploua, ploua, si-i aproape gata luna iulie...

Asa tristete era pe capul meu, cand, dupa cele 3 ture la rand, au venit niste saptamani de ploaie si frig, de m-am ofticat grupa mare.

Croix de Belledonne (2 926 m) imi scapase deja de 3 ori: prima a fost anul trecut in iunie, cand am plecat pe la Chamrousse si pe la 3 dupa-masa m-a prins ploaia pe la refugiul La Pra si am coborat; a doua a fost in iulie anul trecut cand s-a dus (aproape) toata gasca la Croix de Belledonne, dar eu eram in Romania; si a 3-a data, cu o saptamana inainte, cand era sa ajung la gara pentru a merge in Belledonne, doar ca o mare grindina (urmata de ploaie) mi-a taiat elanul patriotic si m-a intors din drum.

De data asta, propunerea lui Vasile de a testa minunatul filtru polarizant, care i-a ingreunat si mai tare bagajul :)))), a venit la fix. Chiar daca ceilalti aveau alte planuri, noi ne-am hotarat sa ne urnim sambata dimineata cat de devreme posibil pentru a profita de ziua care se anunta superba.

Si asa a si fost!

Am inceput cu o mica panorama asupra Chamechaude, care acum nu mai avea nici fir de zapada pe ea

Am continuat cu Dent de Crolles si cu Grand Som

Si am ajuns la Lac Crozet

Si pe masura ce urcam, ne minunam de frumusetea peisajelor

Apa nu ne-a lipsit

Dar nici soarele

Asa de mult ne-a placut apa, ca ne-am tot oprit sa o pozam

In toate starile ei de agregare :D

Am ajuns in cele din urma in Col de Belledonne

de unde privelistea spre Alpe d'Huez ne indemna sa coboram in partea cealalta a versantului... dar ne-am razgandit

Si am ajuns la Cruce:

(C) Vasile

De unde am putut admira lac Blanc,

ce a mai ramas din Glacier de Freydane,

Pic Central de Belledonne si Grd. Pic de Belledonne

Cu care un elicopter avea chef sa joace capra sau lapte gros :D

La coborare, pe Neve de la Grande Pente, am aplicat fie metoda "in urmarirea cainelui cautator de comori (sau de schiori)"

Fie metoda fundeni (mai dureaza pana se va putea numi coborare in piolet) - multam Milo pentru indicatii ;)

In rest, coborarea a fost linistita, deloc grabita, cu ajuns pe lumina la "civilizatie", cu mare grija la genunchi si cu pauze lungi si dese (pentru poze, desigur).

Concluzii?

Superba zi de tura, mare noroc de vreme frumoasa;
Traseu excelent, fara dificultati majore;
Alegerea ideala pentru a te apropia de 3 000 m fara a trece pe un traseu prea tehnic;
Singurele "dificultati": denivelarea - aproape 1 600 m (de la 1 372 la parcare la 2 926 Croix de Belledonne) si lungimea (GPSu' lu' Vasile a zis vreo 14 km dus)
Personal best pana acum, 2 926 m si 1 600 m denivelare intr-o singura zi (dus intors :D)

Cine vrea sa se delecteze cu niste poze superbe de la Vasile, le poate gasi aici. Nu uitati sa le notati, merita ;)

Albumul turei (pozele mele)

Croix de Belledonne - 19 iulie 2008

7 Laux - 27-29 Iunie 2008

2008-06-27T14:56:00.001+02:00

Si 1, si 2, si 3...

Iata a 3-a saptamana la rand cand vremea ne-a suras. Si era chiar pacat sa nu profitam.
Cand ne-am dus pe Lances de Malissard, faceam deja planurile pentru WE ce urma, deh, aveam vedere super clara spre 7 Laux, in nordul Belledonne.

Asa ca ne-am documentat, am urmarit vremea, si am pus-o la cale cum se cuvine. Nu de alta, dar ne-am strans vreo 9 (baieti si fete) pentru tura asta. Si am mobilizat o intreaga logistica, avand in vedere faptul ca unii plecau de la Bourg en Bresse, altii de la Lyon si altii de la Grenoble :D

Ne-am strans, incet, incet, si am luat-o catinel (cat de catinel se poate cu Ratonu si cu Sorin la volan ;) spre Fond de France (le Pleynet).
De aici, pe inserat (da de unde, era noapte deja), am luat-o pe urmele Oliviei si ale lui Manu, care ne devansasra un pic. Dar i-am ajuns noi din urma ;)

Am campat langa Chalet du Pra, pe la 1 657 m unde soarele si-a facut aparitia chiar peste culmea pe care urma sa o traversam noi

Am avut parte de o vreme superba, era super cald, dar am gasit noi metode pentru a ne racori; de exemplu, am tinut mortis (noi si cu alti cativa zeci de turisti) sa trecem paraul 'inot' ;)

Ne-am udat bine la picioruse, dar ne-am si racorit ;), dupa care ne-am cocotzat pe niste bolovani,

Ca sa ascultam un mic concert

Este incredibil ce rezonanta poate sa aiba valea pe care am urcat noi: il auzeam pe nenea de la o distanta destul de mare, si nu intelegeam de unde se aude, caci el era deasupra noastra. Si cand a trecut pe langa noi, nu stiam la ce ii foloseste enormitatea de bagaj pe care o avea... Ne-am prins noi ca nu erau scule de pescuit, dar chiar la asa scula nu ne asteptam :D

Si incet, incet, am ajuns la cele 7 lacuri, care 'este' 14; si apoi o parte dintre noi, am continuat spre taramuri mai inalte

Idee care s-a dovedit a nu fi tocmai cea mai buna. Dar capitolul asta nu o sa il detaliez (prietenii stiu de ce). Sa spunem doar ca am avut multe invataminte de tras din cele ce s-au intamplat in ziua respectiva.

Duminica a fost zi de relaxare si de bronzat, de plimbat si de admirat

Dar atunci cand urci, trebuie sa mai si cobori :D
Din pacate.

Si ca sa fie tortul complet, mama natura ne-a oferit o racorire gratuita, o ploicica mica, de se umflase rucsacul pe spatele meu de atata ploaie; dar se putea si mai rau, recunosc. Si cum la coborare cam fugeam de ploaie, nimeni nu a facut poze :D (ca sa vezi!!!)

O tura lunga, destul de obositoare, cu peripetii, dar mai ales cu multe invataminte.
Si cu peisaje superbe...

P.S. Multumiri (intarziate) pentru folosirea fara autorizatie a unor poze de la Vasile si de la Adriana :D

Lances de Malissard - 21 Iunie 2008

2008-06-21T14:16:00.000+02:00

Vreme frumoasa + prietenii "disponibili" = tura de incalzire (pentru ei) in Chartreuse. Mai precis pe Lances de Malissard (2045 m).

Dupa tura din mai, revenirea prin Chaos de Bellefont (pe unde era sa imi las oscioarele) a fost o incercare destul de ... stresanta. Dar a meritat, caci traseul a fost superb.

De plecat am plecat din Perquelin, pe la vreo 970 m altitudine, un catun pierdut in Chartreuse, nu departe de St Pierre de Chartreuse, unde coborasem la sfarsitul turei din mai. Dar noi nu am urcat pe drumul pe care l-am urmat eu la coborare, si bine am facut.

Dupa o bucata nu prea lunga de padure, cu urcare in serpentine, am iesit rapid la partea "interesanta" a traseului:

Niste pereti impunatori, care ar da idei nastrusnice diferitilor cataratori pe care ii cunosc, ne asteptau la iesirea din padure.

Dupa ceva "catarare" lejera, am scos si noi nasul dintre stanci, la fix pentru a vedea obiectivul din ziua respectiva:

Ne-am continuat ascensiunea prin Col de Bellefont, pentru a ajunge la o bucata superba de urcare "in scari", adica te catarai pe bucati aproape verticale de stanca, late de cativa centimetri, dar suficient de stabile incat sa te poti baza pe ele ;) - nu cereti poze, ca nu am :(

Si de pe varf... pai se vedea tot Masivul Chartreuse, cu Dent de Crolles, Chamechaude, Grand Som si restul, se vedea Belledonne ca in palma si chiar mai departe ;)

Ba chiar mai mult de atat, pe varf am avut parte de o intalnire mai putin obisnuita: ne-am salutat (de la egal la egal amical) cu un planor care a trecut foarte aproape de noi:

Cum era vorba despre ziua cea mai lunga, nu ne-am facut deloc griji pentru intorsul pe lumina, drumul la coborare ne-a dus foarte repede la parcarea unde lasaseram masinile,

Ne-am luat "La revedere!" de la Lances si am promis ca o sa mai revin, poate iarna.

Neron - 14 Iunie 2008

2008-06-14T17:12:00.000+02:00

Luna mai - zapada. Vine luna iunie. Unde sa mergi la munte? Dupa toate ploile care ne-au stricat de fiecare data planurile de WE, ne-am hotarat sa incepem usurel, sa nu ne ducem prea sus, ca nu avem chef sa incepem sezonul 2008 cu zapada in bocanci.

Asa ca am ales Neronul, muntele care strajuieste Grenoble si care de jos pare complet inaccesibil. Ceea ce nu este complet neadevarat. Dupa marele incendiu care l-a parjolit prin 2002 parca, traseele de pe Neron sunt interzise publicului, sa se lase timp vegtatiei sa se refaca sau alte povesti de genul acesta.

Si chiar daca intrarea in "traseu" este mai putin decat evidenta, vezi 'dibuita', ne-am incumetat sa il abordam cu un optimism debordant.

Norocul nostru, pentru ca hatisurile pe care trebuie sa le infrunti pentru a urca sunt mai mult decat salbatice. Gasesti aici toate natiile de plante cu tepi care se agata de tine, de hainele tale, de rucsac, de piele, de bocanci; si la toate astea mai pui si toata vegetatia distrusa in urma incendiului, acum uscata dar inca in picioare, la fel de enervanta pentru drumeti, care desi nu prezinta tepi, este cel putin la fel de incomoda la deplasare.

Si intr-adevar, interzicerea traseelor pentru turisti a ajutat la revitalizarea vegetatiei; asa de mult, incat de cele mai multe ori nici nu mai gasesti marcajele, dar nici poteca. Si in plus, un foarte prost obicei pe acest masiv: toate potecile (aproape) sunt marcate cu acelasi semn.

Anyway, ne-am descurcat cu toate cele vegetatii care jucau rolul de bariera in calea noastra, si am reusit sa "iesim" din padure. Am pus ghilimele, pentru ca datorita altitudinii reduse (1298 m), vegetatia este prezenta pe toata creasta. Insa plecarea de la altitudinea Grenoble (200-400 m) face ca diferenta de nivel sa fie suficient de importanta.

Am admirat peisajul,

si chiar daca nu am ajuns sa facem toata creasta dupa cum ne propuseseram, a fost o iesire care a meritat efortul.

In plus, Neronul va ramane ca o destinatie de "backup" pentru saptamanile ce vor urma, in cazul in care timpul nu va permite chestii mai lungi, dar vremea va fi favorabila (expunere maxima in caz de furtuna - vezi marele incendiu care a inceput din cauza de traznet).

Coborarea a fost si mai cu poveste decat urcarea, tot datorita vegetatiei; ne-am chinuit noi un pic, dar pana la urma i-am dat de cap si am reusit (pe cai ceva mai ocolite) sa coboram la "civilizatie".

Dupa care am sunat la hot-line si am comandat o inghetata. Multumim din suflet celui caruia i s-a facut mila de sufletelele noastre si ne-a asteptat cu bratele deschise si cu inghetata in pahar ;)

Chartreuse 08-10 Mai 2008 - Day 3

2008-05-12T18:45:00.012+02:00

Si iata ca a venit si dimineata celei de-a treia zile. De data asta ploaia m-a ocolit complet, asa ca am putut ridica ancora la 7:30; sacul era facut, cortul isi reducea dimensiunile, cand am vazut deja o familie de montaniarzi trecand prin Col des Eyes. Mama, tata si 2 copii, baiat si fata. Dar care se miscau cu asa o usurinta pe urcusul spre Dent de Crolles, cum mai rar vezi la ore asa matinale.

Ambitiile erau mari:

dimineata Dent de Crolles prin Pas de l'Oeille

dupa care coborarea spre Cabane de Bellefont, urmata de traversarea spre Grand Som. Dar asta ramanea sa ma hotarasc in cursul zilei, caci mancare nu prea mai aveam, stiam ca prognozele dinainte sa plec prevedeau schimbarea vremii pe duminica cel tarziu, etc.

Asa ca mi-am luat inima in dinti, sacul in spate, polarul si apoi geaca pe mine (deh, eram pe fata cu orientare sud-sud-vest, deci soare am vazut in varf :D) si m-am indreptat urgent spre Pas de l'Oeille unde era indicat un pasaj dificil. Cat de dificil? Pai nu ma asteptam la mare lucru. Mare greseala, caci desi trecerea in sine nu este foarte dificila si nici exagerat de expusa cand ai un bagaj "normal", cu micul monstru pe care il caram eu in spate, lucrurile au stat un pic altfel. Nu e decat o singura bucatica de lant, foarte scurta (mai putin de 2 metri) dar combinatia stanca uda (pe care curge apa) cu zapada si panta inclinata, la bocancii mei foarte alunecosi... ma intelegeti de ce ma uitam cu jind la bocancii La Sportiva pe care partenerii de drum francezi ii purtau in picioare. Ce usor pare atunci cand piciorul iti ramane acolo unde il pui tu!

Cu toate micile emotii cauzate de aceste mici "lipsuri", peisajul a compensat in totalitate:

La ce grosime avea stratul de zapada pe margine, nu puteam sa ma astept decat la zapada ca pe Chamechaude sau chiar mai multa. Si chiar asa a si fost.

Cert este ca micul dejun luat la ora 9 juma cu privirea absorbita de Belledonne a fost unul dintre cele mai frumoase din ultimle multe luni. Il intrece doar un apus de soare din Ciucas, inainte de Revelion ;)

Daca vreti un 360 de grade de pe Dent de Crolles, poftiti:

Si tot acolo, pe varf, mi-am permis sa fiu si eu un pic nationalist

Si cu toate astea, nene francezu' m-a pus in garda cand i-am spus pe unde vroiam sa merg. Mi-a povestit despre niste mari gauri numite lapiaze, care sunt din cauza bolovanilor prezenti pe tot drumul de la Dent de Crolles pana la Cabane de Bellefont unde vroiam eu sa ajung. Niste chestii cum am vazut asta iarna prin Iezer, numai ca atunci zapada era mai mare si mult mai tare decat acum. Nu pot spune ca l-am luat in ras pe nenea, mergea ca un adevarat om de munte, era din zona si parea sa cunoasca foarte bine regiunea. Doar ca alternativa pe care o aveam era... nici mai mult nici mai putin decat drumul pe unde venisem. Si cu ruscsacul meu, nu ma bagam la coborat pe acolo, cel putin pana nu schimb bocancii.

Asa ca, la vale m-am numit Toyota, si am luat-o urgent spre acea cabana, cu speranta sa ajung in 2-3 ore, deci pe la vreo 12-13. Ceea ce s-a si intamplat, am ajuns... pe la 13:30, dar am avut impresia ca am facut nu 3 ore, ci 7.

Dupa o prima parte de platou, cu zapada numai buna de coborat, dar suficient de mare incat sa ascunda aceste gauri, mi-am mai domolit un pic avantul, caci vedeam intr-una rezultatele "penetrarii" acestor gauri. Prin sumedenia de urme existente, la fiecare 5 minute vedeai cel putin o ditamai gaura: cineva o nimerise. Si mi-am suflat eu in barba ca nu ar fi prea fun sa calc pe bec. Mai ales ca nenea respectiv imi povestise ca exista gauri din astea de intri cu totul in ele. Si am urmat tactica prostului: am mers cat se poate pe urmele existente, unde zapada era deja batatorita, evitand toate portiunile unde pareau sa existe asemenea capcane.

Aha, am evitat, pana am dat peste una dintre ele :D Asa frumos mi-a intrat piciorul stang in zapada, care era groasa cam de 1 metru, incat a trebuit sa il dezgrop cu pioletul: nici sa-l trag afara nu puteam, nici sa imping nu mergea, caci nu ajunsesem la fundul gaurii.

Si ca sa aveti o idee de cat de mari pot fi gaurile astea:

Si asa am inteles de ce zona in care ajunsesem se numeste Chaos de Bellefont. Un amestec de bolovani, copaci rupti, placa de zapada intarita in jurul lor; imaginati-va ca trebuia sa ocolesti fiecare copac si fiecare stanca, oricare dintre ele putea sa ascunda o astfel de capcana. Si cand am vrut sa fac cale intoarsa, era prea tarziu. Si ca sa fie pachetul complet, din cauza zapezii, urmele nu respectau intotdeauna poteca. Si la un astfel de ocolis, constat ca nu mai am urme in fata... Nice! Hai inapoi, mai era un set de urme care aborda panta respectiva mai pe sus; pacaleala, nici pe acolo nu e bine. Hai inapoi!

Si numai bine, in cautarea urmelor pierdute (banuiam eu ca ele o luau printr-un hatis pe unde mie imi era imposibil sa trec cu rucsacul) am mai nimerit inca una dintre aceste minunate lapiaze. Dar de data asta am nimerit-o bine: eram pe panta, in coborare, initial zapada a rezistat la piciorul drept, am trecut cu stangul si apoi din cauza greutatii m-am trezit in gol, cu sacul incercand sa ma dea la vale, avea chef sa faca tumbe cu mine :D Noroc cu pioletul care mi-a permis sa ma opresc si apoi sa ma scot de acolo.

Pe principiul: pe asta nu o sa o mai fac (pana data viitoare)!

Dar deja era a doua oara cand, cu toata atentia de care am putut sa dau dovada, gasisem o astfel de gaura. Si nu vroiam sa existe si o a treia!

Anyway, dupa vreo 10 minute de cautari, am regasit poteca, si am continuat pana la cabana (un gen de refugiu la noi), de unde am modificat traseul de retragere. Si avea sa fie o retragere completa. Chiar daca ma hotarasem deja sa nu mai merg spre Grand Som, mica incercare de tumba mi-a pus capac.

Privelistea de la cabana era superba, m-a ajutat sa ma reculeg si sa imi strang fortele pentru restul drumului

Am coborat in Perquelin, un mic catun langa St Pierre de Chartruse, pe un traseu foarte putin umblat si salbatic, numai bun pentru o alta viitoare tura, dupa care am avut un mare noroc cu un nene care fusese intr-o tura scurta de juma' de zi si care m-a dus cu masina pana langa Grenoble.

Concluzii Ziua 3

Plecarea de la Col des Eyes 7:30, sosire la Perquelin la 15:30; durata 8 ore
Altitudine plecare 1538 m, altitudine sosire 970 m
Denivelare + 524 m, denivelare - 1092 m
Distanta parcursa 10,9 km
Dificultate:
- la catarat, rucsacul mare si greu este o adevarata pacoste
- e mai mult decat evident faptul ca trebuie sa schimbam bocancii :D
- pericolele 'vizibile' de genul pantelor expuse sunt una, cele ascunse, de genul lapiazelor sunt mult mai nenorocite
- exagerat de multa zapada pentru luna mai, chiar si la altitudini joase

E bine sa nu ploua noaptea, poti sa strangi repede corul si sa pleci devreme :))))
Am avut multe de invatat in tura asta, mai ales in aceasta a 3-a zi, dar si in celelalte.
Nu a fost o tura cu 'scop' (tinta, final) precis. In functie de vreme, oboseala, traseu, chef si orice alt factor demn de luat in calcul, urma sa ma opresc sau nu. Posibil ca daca ma bagam pe Grand Som pe fata vestica pe care urma merg pe niste trasee mai dificile, sa nu ma pot descurca, mai ales dupa 3 zile de efort.
Sunt extrem de incantat ca desi au trecut 5 luni de la ultima iesire, am putut sa faca tot ce am facut, si pot spune ca a meritat cu prisosinta. Am vazut niste trasee mai putin umblate, am scapat de "bulevarde" si a meritat.

Pentru data viitoare: sa mai vina si altii, acum chiar toata lumea era plecata, care pe unde a apucat :D

Bye, bye Chartreuse! Bye, bye Chamechaude! Pe curand!

Chartreuse 08-10 Mai 2008 - Day 2

2008-05-11T16:55:00.014+02:00

O zi ca oricare alta...

Nu chiar!
Cand la 6 dimineata vezi rasaritul peste Dent de Crolles stand tolanit in cort la o cana de ceai cald... parca nu este o zi ca oricare alta.

Este o zi pe care merita sa o incepi cu o 'ascensiune' spre Chamechaude. Dar nu pe ruta clasica, ce duce din Cole de Porte, ci pe fata estica, pe care nu mai este fir de zapada.

Asa ca la 7 de dimineata deja ma indreptam spre Brèche Arnaud (in partea din stanga in poza). Pe ce traseu? Pe care apuci, nu este marcat, dar nici nu este nevoie. Diferenta de nivel de 300-400 de metri se face destul de usor, toata panta este acoperita cu iarba terasata. Daca bagajul nu este greu (si clar ca nu am luat cortul si nici restul), este chiar perfect pentru o plimbare de dimineata.

In partea superioara incepe sa fie nevoie de un piolet, dar nu este indispensabil. Cu un pic de atentie la niste traversari mai expuse, se ajunge rapid la hornul care da direct in creasta superioara. Peisajul este de-a dreptul... nu am cuvinte. Peretii laterali sunt... va las pe voi sa ziceti cum sunt:

Cam asa se vede lumea de la intrarea in horn: in planul apropiat le Sappey en Chartreuse si in planul indepartat Grenoble; creasta care se vede in fata este Mont St. Eynard si in dreapta, ca un mic pinten, Mont Jalla.

Cortul meu era undeva jos, acolo

Numai ca lipsa de zapada vazuta de jos, nu se potrivea cu ce am gasit aici :(

Asa ca m-am pus un pic in cui pofta de a escalada Chamechauda; daca aveam bocanci pentru asa ceva, gen La Sportiva & co, ma aventuram chiar si pe bucata asta de zapada. Hornul si lantul le pozasem de sus anul trecut, si nu prea foarte dificil de abordat. Dar in situatia de fata...

Intors la cort, am mai aruncat inca o privire spre Belledonne

si in jur de ora 10 am luat-o incet la vale. Doar ca de data asta, socoteala de acasa (din cort) nu s-a mai potrivit cu cea din teren. Pe harta era indicat un pasaj dificil, o trecere mai expusa, pe care am abordat-o cu destul de multa grija (reorganizasem deja bagajele, asa ca am trecut mai intai cu sacul mic, apoi cu cel mare, si apoi cu cortul, care acum era peste sacul mare :D)

Toate bune si frumoase, surpriza mare a fost cand am trecut pe partea din Chamechaude care nu era vizibila dinspre Mont St Eynard, si anume cea orientata spre NE... Stupoare! Traversarile expuse se repetau de parca eram intr-un film horror, era cald dar cu ceva nori, zapada nu era deloc inghetata, ci alunecoasa, bucatile de panta inclinata unde se amestecau pietre, noroi, copaci si zapada erau la ele acasa. Asa de multa zapada, incat a fost nevoie de parazapezi. Putini turisti in zona asta, un singur grup de pensionari cu un ghid din zona, care plecasera sa se catere pe Chamechaude, pe un traseu pe care si eu am nimerit din intamplare. Aproape imposibil cu bagajul meu, dar care merita facut alta data, intr-o tura scurta.

Revenind la oile mele, adica traversarile de care nu mai scapam, dupa o perioada de urcus, a urmat coborarea, bucata chiar mai nenorocita decat ce vazusem pana atunci

Nu, poza asta NU este inclinata, asa era panta. Tura asta incepea sa semene din ce in ce mai mult cu o tura de iarna. Dar ma indreptam spre padure, coboram. Cu speranta ca odata ajuns mai jos, va disparea si zapada. De unde! Zapada a tinut pana pe la 1200-1300 de metri, parca numai ca sa ma enerveze. Si urmele tot dispareau si padurea parca era mai "ciotoasa", mai inaccesibila.

Cei 7 km (dupa calculele mele) care sunt pana in Cherlieu, mi-au mancat cam 4,5 ore, timp in care am decis ca este nevoie de restructurari drastice la nivel de bagaje. Este extrem de obositor sa verifici fiecare pas (mai ales pe zapada umeda) cand nu iti vezi picioarele.

Dar am scos-o la capat, si am dibuit drumul prin satucele din vale, pentru a trece pe partea cu Dent de Crolles. Niste satuce extrem de cochete, cu case foarte ingrijite, cu gradini ingrijite, totul jos palaria. Si nu mai vorbesc despre indicatoarele prezente la tot pasul. Ca sa te ratacesti, daca ai harta, trebuie sa o faci intentionat.

De aici a urmat o urcare lejera spre Pravouta, trecand prin Forêt de L'Ocèpé, un traseu linistit de dupa-amiaza, care a compensat de minune stresul coborarii de pe Chamechaude. Urcare care mi-a oferit si o viziune mai clara asupra celor intamplate in dimineata respectiva:

Daca stiam cum se prezinta aceasta fata a Chamechaudei, nu stiu daca mai apucam acest drum putin umblat.

Dat fiind faptul ca la Habert de Chamechaude apa este aproape un lux, izvorul din apropiere fiind extrem de firav, planul era ca in seara aceasta sa ma opresc langa o sursa de apa ceva mai consistenta. Si am ales fantana de la poalele Dent de Crolles, de langa Col des Ayes. Numai ca pentru a ajunge acolo, trebuie sa treci Pravouta, fie pe sus, peste varf, fie ocolind; oboseala acumulata, faptul ca si aceasta fata are orientare N-NE (deci zapada este inca la ea acasa), o padure extrem de creepy, ca cele din poveste, cand Ileana Cosanzeana arunca peria in calea zmeului, no comment. Au fost momente cand am lasat bagajul si am plecat in cautarea potecii, care parca intrase in pamant. Ca de altfel si urmele dupa care ma ghidam. Si asa am dat peste o alta panta abrupta, acoperita cu iarba, zapada si pietre, care la ora respectiva parea extrem de inabordabila. Pravouta s-a lasat usor cucerita, dar nu se mai vroia parasita.

Dar totul e bine cand se termina cu bine. Ajuns la Col des Ayes, am gasit super loc de cort, la 5 minute de fantana, mi-am exersat indemanarea in montarea cortului (reducem timpii, suntem pe drumul cel bun :D) si dupa o cina copioasa, la care am infulecat o ditamai portia de piure, am adormit cu speranta ca nu va ploua, pentru a putea pleca devreme.

Concluzii Ziua 2

Plecare de la Habert de Chartreuse la 10:00, sosire la Col des Ayes la 19:10; durata - 10:25 ("plimbarea" de dimineata inclusa)
Altitudine plecare 1580 m, altitudine sosire 1538 m
Denivelare + 1415 m, denivelare - 1538 m
Distanta parcursa 18,6 km
Dificultate - Chamechaude:
- portiunea de urcat pe iarba, lejera la aplicarea tacticii pauzele lungi si dese :D
- in partea superioara catarare lejera, recomadabil bocanci buni
- pioletul nu este indispensabil, dar recomadat
- pentru portiunea finala, obligatoriu bocanci de catarare/alpinism, zapada fiind inghetata; cam riscanta abordarea fara asigurare (vezi lungimea si inclinarea pantei)
Dificultate - Chamechaude-Dent de Crolles:
- echipement: bocanci buni, care sa nu ia apa (ca ai mei), parazapezi, bete, bat/piolet (prefer bat/piolet pe portiunile de genul acesta)
- atentie multa, traversari expuse si foarte expuse si lungi; atentie la bagaj, sa fie echilibrat
- simt al orientarii, poteca nu este tocmai bine marcata, de multe ori marcajul se pierde sub zapada, urmele existente nu sunt intotdeauna fiabile; rascrucile nu sunt bine indicate in aceasta zona, exista poteci care nu sunt bine marcate pe harta

Chartreuse 08-10 Mai 2008 - Day 1

2008-05-11T15:26:00.012+02:00

5 luni! Au trecut deja mai bine de 5 luni de cand nu am mai fost in tura...
Si? Nu mai rezisti?... ma intreba acum cateva zile o prietena.
Chiar nu mai vreau sa rezist, asa ca trebuie sa plec undeva la munte, ca mi-e dor.

Si cum dupa bunele obiceiuri frantuzesti de luna mai, WE prelungite se prelungesc de toata frumusetea (anu' asta parca mai mult ca in anii trecuti), era pacat sa nu profit de un WE care incepea joi si tine pana luni inclusiv. Unde mai pui ca si vremea se anunta frumoasa si la munte, nu numai pe la oras :D

Tinta initiala: Belledonne, unde am lipsit anul trecut de la cucerirea unuia dintre varfuri :(
Dar dupa o scurta informare pe net, vazand ca inca se mai face ski de tura la inceput de mai pe acolo... mi-am zis ca e mai bine sa incep cu o tura "uscata". Asa ca, destinatia aproape logica a fost Chartreuse.

Chartreuse, Cahrtreuse, dar unde? Ca sunt atatea varfuri pe acolo (vezi aici, alegand Chartreuse la Massif), alegerea a venit de la sine: le facem pe toate :D. Nici chiar asa, dar parca nici variantele "clasice" existente nu pareau adaptate, chiar daca sunt 'interesante': Tour de la Chartreuse prea lung, GR9 de multe ori ocoleste varfurile si e domoala (uneori), pe scurt, am incercat sa aleg poteci cat mai putin batute (unde era posibil) si pe care sa nu le fi facut deja.

Si iata ce a iesit!

Day 1: Lyon - Grenoble - La Bastille - Mont Jalla - Col de Vence - Fort du St. Eynard - La Charmette - Habert de Chamechaude

Plecarea dimineata devreme de la Lyon, primul tren la 06:45, numai bine pentru inca un pui de somn dupa o noapte extrem de scurta. La 08:40 deja urcam spre La Bastille, pe care nu o vazusem niciodata de aproape. O poteca-bulevard numai buna pentru batranei si tineri amatori de jogging de dimineata.
Superba vedere peste Grenoble, chiar si cand este invaluit un pic in ceata.

Dimineata, devreme, orasul inca adormit (de, e zi de sarbatoare), inceputul primei zile, bagajul greu, lipsa antrenamentului, pe scurt, am lalait-o de nu se poate. Pana am trecut de Mont Jalla si am inceput sa cobor spre Col de Vence, parca mai mult ma opream decat mergeam.

Cred ca vederea urmatorului pas (Fort du Mont St. Eynard) m-a mobilizat un pic, si am dat drumul la motoras. Pe la 12:00 luasem deja "pranzul" la intrarea in noul traseu, si imi faceam deja planuri pentru bucata ce urma, stiind ce ma asteapta aici (a fost prima tura pe care am facut-o anul trecut cu Sorin & co.)

Facut plinul de apa, si urcat voiniceste pe pantele deloc abrupte pana la Fort

Aici, parca povestea cu Luminita, stiti voi, cea de la capatul tunelului

mi-a dat o cu totul alta perspectiva asupra vietii, dar mai ales asupra orasului care se afla la poalele muntelui: deja se vedeau Alpii inalti, care la ora aceea aveau chef sa se joace 'ascunsa' cu mine ;)

Pe portiunea ce a urmat, am inceput sa ma gandesc serios la reorganizarea bagajelor, lipsa de spatiu spunandu-si rapid cuvantul. Nu cred ca este un lucru mai incomod decat sa nu vezi unde pui piciorul cand inaintezi pe o poteca...

Da, stiu, nu ar trebui sa pleci cu doi saci, dar cele 25 kg de "bagaj" initial s-au incapatanat sa nu intre doar in rucsacul mare :(. Lucru care se va schimba cat de curand.

Coborarea spre La Charmette (in le Sappey en Chartreuse) a fost lejera, fara dificultati "tehnice", poteca foarte bine indicata cu banda rosu-alb orizontala (GR9, ca si pana acum) si foarte vizibila. Cu conditia sa nu ai mintea hai-hui. Ca altfel te pierzi :D Si chiar am reusit-o si pe asta, am ratacit poteca (coborasem un pic mai jos decat prevedea traseul, cred ca ma gandeam la fete). Asa ca m-am asezat frumusel sa imbuc ceva, cand am avut parte de cea mai haioasa faza a zilei. Desi ma dadusem ratacit, il aud la un moment dat pe un nene vorbind la telefon, destul de tare, din ce in ce mai tare, si din ce in ce mai aproape. Dar era ceva care nu se lega... deloc. Nene se apropia prea repede si prea ... sus. Si asta pentru ca el nu era pe poteca, ci se dadea cu parapanta! Ca multi altii :))

Revenit pe poteca "normala", am 'descendat' pana in satuc, unde am facut din nou plinul la apa, si am pornit-o intins spre Habert de Chamechaude (un gen de refugiu, nume specific cica pentru zona Chartreuse si Belledonne).
Numai ca odata ajuns la poalele Chamechaudei, tinta mea pentru ziua respectiva, am tras o mica sperietura: se starnea o mica ploaie, iar eu nu stiam nici macar cum sa imi montez cortul, era prima lui iesire :D. Asa ca am bagat ceva viteza, cu mici balbaieli, si cu multe emotii, am montat cortul chiar in mijlocul potecii, fara sa mai caut un loc mai bun de cort (era la 20 de metri mai jos). Si numai bine, pe cand am terminat eu de montat cortul, iata ca au aparut niste raze de soare, ploaia ne ocolise de data asta.

Concluzii Ziua 1

Plecare din Grenoble la 08:40, sosire la Habert de Chamechaude la 17:30; durata - 08:50
Altitudine plecare 213 m, altitudine sosire 1580 m
Denivelare + 1783 m, denivelare - 416 m
Distanta parcursa 18,5 km
Dificultate:
- portiune usoara, care nu necesita echipament
- se poate face si in "adidasi" dar sunt recomandati bocancii
- apa la punctele cheie ale traseului, nu si pe traseu
- poteca vizibila, lejera, foarte bine marcata, fara probleme de orientare

O prima zi superba, cu vreme calda, foarte putin vant, soare mai toata ziua (ce bine ca nu am uitat crema de bronzat). Sperietura de ploaie de pe seara s-a concretizat intr-o mica aversa pe la ora 22:00, dar cortul s-a comportat excelent. Primusul a facut o prima supa excelenta, veranda cortului oferindu-i suficient adapost pentru a-mi scurta la minimum asteptarea, si pentru supa si pentru ceai. Cei cativa francezi prezenti la 'refugiu', desi galagiosi la inceput, s-au bagat repede in casuta cand a dat-o cu ploaie. Chiar si asa, la ora 20 deja dormeam fain-frumos.

Sarbatori fericite!

2008-04-29T18:59:00.006+02:00

Si iata ca a trecut si Pastele (ortodox)! Si dupa cum bine stim: cand pisica fuge dupa masina, soarecii (ratonii) alearga in jurul mesei :D

Eeee, nici chiar asa, dar ne-am strans o echipa de fotbal (chiar si cu vedete, nu?) si am intins si noi o masa mica (vreo 3 in realitate)

Si ne-am mancat, si ne-am baut, si ne-am chefuit. Si mai ales ne-am simtit bine alaturi de prieteni. Am ciocnit oua rosii, am dat-o cu salata de buf :p si cu alte kestii cat mai romanesti (si nu numai). Si am fost luati si la "interviu", cu intrebari incuietoare (partea de video este numai pentru participanti :D).

Dar cel mai important este ca am petrecut duminica (si sambata dinainte) alaturi de oameni la care tinem si cu care ne simtim bine, cu oameni cu care ne place sa impartasim asemenea momente si care ne sunt alaturi si la bine dar mai ales la greu.
Va multumesc tuturor care ati fost "prezenti" dar si celor care din diferite motive au fost pe alte meleaguri, mai mult sau mai putin straine.

Informatii utile cazare Franta

2008-04-23T17:08:00.002+02:00

Chiar foarte utile pentru cei care au nevoie si... nu au de unde:

Ouverture de l'avance gratuite LOCA-PASS(R) (dépôt de garantie) à toute la population

Nouveau !
Ouverture de l'avance gratuite LOCA-PASS®* (dépôt de garantie) à toute la population, fonctionnaires, salariés du secteur agricole et travailleurs indépendants compris !

Désormais, tous les locataires ayant signés leur bail depuis moins d'un mois ainsi que les futurs locataires peuvent bénéficier de l'avance gratuite de leur dépôt de garantie qu'ils soient :

- Salariés du secteur privé,
- Salariés du secteur agricole,
- Fonctionnaires,
- Indépendants (profession libérale, artisan, commerçant, ...)
- Etudiants (boursiers ou non),
- Retraités (quel que soit le secteur d'activité d'origine),
- Titulaires des minimas sociaux,
- Autre...

Sur AIDOLOGEMENT.COM, obtenez immédiatement votre avance gratuite LOCA-PASS® (sans frais de dossier).

Faites circuler cette information autour de vous. Quelqu'un que vous connaissez a certainement droit à cette aide et ne le sait pas encore !

L'équipe AIDOLOGEMENT

*Avance gratuite du dépôt de garantie versée sous la forme d'un prêt à taux 0%, dont la durée est modulable de 6 à 36 mois après un différé d'amortissement de 3 mois. Le montant de l'avance correspond au montant de votre dépôt de garantie prévu au bail (1 mois de loyer hors charges maximum) dans la limite de 2.300 euros maximum.

Dati mai departe, poate intereseaza pe cineva! Eu am avut nevoie acum vreo 2 ani si am apelat la ei: s-au miscat foarte repede, desi era in perioada vacantelor, au fost foarte intelegatori, au acceptat si acte trimise pe fax sau mail (cu conditia sa aiba orginialele ulterior) si chestia cu rambursarea in 6-36 rate cu 0% dobanda este super. Unde mai pui ca se pun si garant :D

Through The Lens by Adi

2008-04-23T14:09:00.002+02:00

Primavara

2008-03-13T15:18:00.003+01:00

Acu' cateva saptamani, se mai incalzise un pic vremea, si o prietena foarte buna ma intreba daca a venit primavara.

Acum pot spune ca DA! A venit primavara!

Primavara insorita tuturor!

Poanta zilei

2008-02-20T16:31:00.000+01:00

Noe si Potopul in 2008

In anul 2008, vine Dumnezeu la Noe, care traia linistit in Australia si-i zice:
- Noe, pamantul s-a umplut de rautate si oamenii M-au uitat. Vreau sa-mi construiesti o noua Arca, pentru ca Potopul va veni iar. Sa iei din fiecare specie cate un exemplar mascul si femela. Ai la dispozitie 6 luni de zile! Dupa 6 luni se uita Dumnezeu pe pamant si-l vede pe Noe plangand in gradina.

-Noe !!! Sunt pe cale sa incep Potopul, unde este Arca ???
-Iarta-ma Doamne, dar lucrurile s-au mai schimbat intre timp ... Am nevoie de autorizatie de constructie. Ma tot cert cu un inspector, pentru un sistem antiincendiu, vecinii m-au dat in judecata pentru ca am incalcat planul de urbanism construind Arca in gradina mea si astfel am incalcat normele de inaltime.

Apoi compania de electricitate a cerut sa pun ipoteca pe Arca in vederea acoperirii costurilor de transport si de mutare a liniilor de inalta tensiune ce trebuie date la o parte din calea Arcii pentru a fi lansata la apa. Degeaba le-am spus eu ca va veni marea la mine, ca nu m-au crezut.

Sa fac rost de lemn, a fost o alta problema. Este interzis sa tai lemn din padurile invecinate deoarece acolo traieste bufnita cu pete care-i o specie protejata. Am incercat sa-i conving pe ecologisti ca tai lemnul tocmai pentru a salva bufnita, dar nici n-au vrut sa stea de vorba cu mine.

Cand am inceput sa adun animalele, am fost dat in judecata de un grup de activisti pentru protectia animalelor. Ei sustineau ca tin animale salbatice sechestrate impotriva vointei lor, si de asemenea au sustinut ca sa pun atatea animale intr-un spatiu atat de mica, inseamna cruzime asupra lor.

Apoi Ministerul Mediului, au spus ca nu am voie sa construiesc Arca pana cand reprezentantii lor nu fac un studiu de mediu si implicatiile pe care Potopul Tau le poate avea asupra mediului. Inca am un proces in derulare cu Ministerul Muncii, deoarce inca nu m-am hotarat cate minoritati ale grupurilor etnice sa angajez pe santier iar Blocul Sindical nu ma lasa sa-mi folosesc la constructie copiii mei deoarece nu fac parte din Sindicat si nu au certificare ISCIR pentru constructia de Arce.

Ca sa fie totul si mai rau, Fiscul, mi-a confiscat toate posesiile deoarce sustin ei ca vreau sa parasesc tara cu specii de animale pe cale de disparitie.

-Deci Doamne iarta-ma dar, imi trebuie pe putin 10 ani ca sa fac tot ce mi-ai zis. Dintr-o data cerul se lumina, norii disparura, iar soarele din nou aparu stralucitor pe cer. -Doamne, sa inteleg ca nu ne mai distrugi lumea ?
-Nu Noe, se pare ca mi-a luat-o guvernul inainte...

Pixar

2008-02-20T03:59:00.002+01:00

Sunt tari ce sa mai!!!
Priviti si va minunati cat seamana cu comportamentul nostru :D

Lyon by night

2008-02-14T15:29:00.003+01:00

Pasarela albastra

2008-02-14T14:52:00.003+01:00

Cu dedicatie f f f speciala, cine stie cunoaste :D

Iata cateva poze nocturne cu una dintre cele mai frumoase pasarele de peste apele Lyon-ului.

Oameni care se plictisesc in oras!

2008-02-14T13:33:00.012+01:00

Ce fac oamenii care se plictisesc in oras? Pai se duc la munte, nu? Iar altii spun despre ei ca sunt nebuni, de ce se duc pe acolo ca sa isi rupa oasele??? Ca e frig, zapada, kestii...

Iar noi le zicem: Pai tocmai de aia mergem, ca e interesant, si ne place sa scapam de "jungla" din oras.

Dar ce facem cand mersul pe munte nu prea este o optiune viabila?

Pai... mergem la ski.

Unde?

De data asta la Les deux Alpes.

Pentru mine a fost prima data acolo, dar pot spune ca am fost impresionat de la inceput. Citisem pe net ca au peste 100 de piste, de toate culorile, insumand sute de km, dar una este sa citesti despre toate astea, sa vezi planuri si harti sau imagini din satelit, si alta este sa ajungi acolo. Si sa le vezi, si sa urci de la 1300m pana la 3600m, ca te plictisesti urcand in telecabina si pe teleski.

Iata ce puteam admira noi de la 3200 m, acolo unde ajungi numai dupa ce ai luat 2 telecabine si aproape ca te-ai plictisit vazand atatia "maestri" ai skiului sau ai placii prin jurul tau:

Si cum in grup erau foarte avansati in ale skiatului, altii mai putin avansati, unii pinguini si altii foarte pinguini, a fost o distractie pe cinste. Sincer, nici nu stiu cand a trecut ziua.

O buna parte din timp ne-am petrecut-o pe partia albastra care pleaca de la 3400, si pe care unii dintre noi au petrecut momente... tensionate :p

Noroc cu "profesorii" care au avut rabdare, eu nu prea am :)

Am urcat chiar si pana la 3600 (nu degeaba ii spune Les Deux Alpes 3600), de unde lumea se vede altfel

Am luat niste amintiri si pentru cei care nu au vrut sau nu au putut sa vina cu noi, fie ca erau prin Carpati, fie pe alte coclauri:

Dupa care ne-am dus si pe alte piste, ca sa ne "amelioram" cunostintele de ski. Si poate sa lasam in urma unele iluzii ca nu ne pricepem sau ca ne pricepem prea bine. LOL Vorbesc la persoana I. Am aflat si eu ce inseamna intr-adevar o pista rosie. Si va arat si voua:

Dupa cum spunea cineva duminica, doar a 2-a oara la ski si te duci pe rosie esti... da, stiu, un pic plecat de acasa. Pacat ca nu a avut cine sa ma filmeze si pe mine cand ma dadeam de-a berbeleacu pe panta asta... Dar a meritat. Acum stiu ce trebuie sa invat f f f bine data viitoare cand merg la ski: cristiane, ca mititelu' de mine a rezistat in plug pana la jumatatea pantei (si inainte de asta mai era inca una, dar nu chiar asa de frumoasa) dar nu mai mult. Apoi coborarea s-a facut foarte rapid, din fericire fara ruperi de oase.

Si cum se apropia seara, si deja soarele cobora dupa muntii din jur, ne-am gandit noi ca e mai bine sa coboram. Pe unde? Pe aici:

Si am pornit pe lungul drum spre casa, drum care trecea mai intai pe niste pante foarte line, numai bune pentru incepatori (e adevarat, cam ingusta coborarea pentru gusturile unora), dar foarte aglomerate la ora aceea.

Cam atat. A fost o zi plina de "invataminte" dar si very fun.

Cateva aspecte practice: daca vreti sa profitati din plin, plecati f devreme, la 6 dimineata daca se poate, noi am facut cam 2,5 ore pana in statiune. Telecabinele, centrele de inchiriat se deschid la 8 30 - 9 dimineata. Nu va luati prea multa mancare, ca nu cade bine la stomac cand te misti atat. In schimb apa, cafea si ceai, cat se poate. Atentie la claparii de inchiriat, eu mi-am blestemat zilele de cat ma dureau degetele de la picioare. De data asta am avut noroc cu skiurile, erau bine reglate si sareau cand era cazul. Data trecuta era sa imi rup piciorul din cauza ca nu au sarit deloc.

Si cat tine zapada, daca puteti sa mergeti... cat mai des ca merita. Multam din nou celor mari profesori :p care au avut rabdare cu noi pinguinii si care nu ne-au lasat de izbeliste.

P.S. Ca sa nu ma intelegeti gresit, pinguinii sunt niste fiinte foarte simpatice care petrec o buna parte din existenta lor pe burta :D

Teatru

2008-02-11T23:06:00.000+01:00

Iata ce ne zice Simona despre evenimentele culturale de la Lyon. De data asta, reprezentatia ne priveste mai mult decat direct, pe noi care "este" romani. Nu am fost, dar am auzit ca merita. Poate voi o sa aveti ocazia.

Lyon: teatru in romana si araba

Doi actori francezi strang aplauze cu o piesa despre emigranti jucata in romana si araba.

Un emigrant roman si unul algerian. Doi oameni asteptand in mijloc de nicaieri, nici ei nu stiu ce. Acesta este subiectul piesei de teatru “Djaroun Deva - Chacun son exil” ( Djaroun Deva- Fiecare cu exilul sau) conceputa si jucata in Franta, la Lyon de catre doi tineri actori: Francois Curtillet si Abdelslam Laroussi Rouibate.
Ineditul piesei consta in faptul ca cei doi actori vorbesc unul doar in romana si celalalt doar in araba. Dificultatiile de comunicare ale celor doi protagonisti devin dificultatile unui public francez. Public care, timp de o ora, cat dureaza piesa, poate testa experienta dureroasa a unui emigrant venit de nicaieri. Un emigrant care nu cunoaste pe nimeni si care se straduie sa gaseasca un om cu care sa poata schimba o vorba. Situatiile hilare se impletesc cu cele triste, intr-o piesa de la care publicul pleaca cu un buchet de emotii.
Din 2006 si pana in prezent, “Djaroun Deva- Fiecare cu exilul sau” s-a jucat de aproximativ 50 de ori, in doua teatre din Lyon dar si la invitatia unor primarii sau organizatii culturale din oras. Desi in jurul piesei nu s-a facut multa reclama, sala de la “Theatre des Clochards Celestes”, care a gazduit piesa pana saptamana trecuta (3 februarie 2008), a fost mereu plina si fiecare reprezentatie a fost rasplatita cu numeroase aplauze. Cei doi interpreti... continuarea

Bine ca nu era pe Cantarea Romaniei.

BTW, nenea francezu' actoru' vorbeste FB romanieste... Nice!

Vive la France!

2008-02-01T09:21:00.001+01:00

ASSEDIC - Villeurbanne

2008-01-28T17:09:00.000+01:00

Dupa cum cei interesati (majoritatea dintr ei :D) stiu, de catava vreme incoace, romanii cu cel putin BAC+5 obtinut in Franta au dreptul sa se inscrie ca "Demandeurs d’emploi". Chiar asa sa fie? Unii vor zice ca nu, ca nu e chiar asa. Sau ca au inercat si ca nu a mers. Ei iata ca se poate, daca insistati suficient si unde trebuie.

Pentru cei care nu stiu tot filmul 'evenimentelor', iata varinata scurta:
- mi-am luat frumos RDV prin telefon la ASSEDIC Villeurbanne
- m-am prezentat la data si ora stabilita
- mi-au spus cu mult zambet pe buze ca nu ma vor inscrie pentru ca...

Si aceste ... reprezinta inceputul variantei lungi.

Dupa cum stiti, nenea Sarko a dat prin 2006 faimoasa lege a emigratiei "alese" loi n° 2006-911 du 24 juillet 2006 relative à l’immigration et à l’intégration, urmand apoi un decret care schimba niste "detalii" in ceea ce priveste autorizatiile de munca pentru straini décret n° 2007-801 du 11 mai 2007 relatif aux autorisations de travail délivrées à des étrangers.

Partea cea mai interesanta a aparut in vara trecuta, cand, o circulara, urma sa puna in aplicare prevederile acestor acte normative, pentru unii dintre noi, faimoasa "CIRCULAIRE N°DPM/DMI2/2007/323 du 22 août 2007 relative aux autorisations de travail". Pentru cine nu crede, aveti textul integral aici.

Toate bune si frumoase in aceasta circulara, pentru noi romani, cetateni onesti cu cunoastere de lege frantuzeasca. De ce?
Pentru ca la pagina 6 (articolul 1.2.2) a acestui document se spune clar ca:

Cetatenii unui stat membru al Uniunii Europene (chiar si in perioada tranzitorie) care au o diploma de nivel cel putin BAC+5 obtinuta intr-o institutie recunoscuta pe plan national (verificati voi lista),

au dreptul

- sa stea fara titre de sejour si sa munceasca fara autorizatie de munca (dispensés d’autorisation de travail et de titre de séjour)
- indiferent de data obtinerii diplomei (Cette dispense est applicable quelle que soit la date d’obtention du diplôme)
- au acces liber pe piata muncii (Les intéressés ont accès de plein droit au marché du travail)
- si pot fi inscrisi pe listele de demandeurs d'emploi (Ils peuvent être inscrits sur la liste des
demandeurs d’emploi)

Asa ca:
- ASSEDIC-ul nu mai are dreptul sa va refuze inscrierea pe listele de demandeurs d'emploi
- daca ASSEDICUL va refuza acest drept, puteti sa atacati decizia lor la ANPE (este marcat in josul foii de refuz)
- daca mergeti la ANPE cu printul de la aceasta circulara (desi au si ei exemplarul lor), si le explicati exact situatia in care sunteti, aveti copii dupa diploma, pasaport si ce va mai cer ei, nu au de ce sa va refuze inscrierea. In final ANPE hotaraste daca aveti sau nu voie sa va inscrieti pe listele respective, nu ASSEDIC-ul.

Conditii

Nu va aruncati cu capul inainte, situatia mea nu este aceeasi ca a unora dintre voi. Eu nu mai sunt student, nu mai am titre de sejour (va amintesc, de la 1 ianuarie 2007 nici nu prea mai aveti nevoie), nu am si nici nu am avut carte de sejour résident, nu cunosc toate situatiile posibile. Daca ati avut in anii trecuti venituri, dar cu titlu de bursa, nu stiu daca aveti voie la ASSEDIC, poate ca va vor inscrie pe listele de demandeurs d'emploi, dar nu stiu ce drepturi banesti aveti daca nu ati cotizat la ei.

Cert este ca daca indepliniti conditiile puse in acea circulara, nu au cum sa nu va inscrie. Chiar daca dureaza un pic, la mine a durat 3 saptamani, de la luarea de RDV initiala (pt primul RDV la ASSEDIC) si pana azi, cand m-au inscris.

Precedentul este creat, asa ca ... sariti pe ei :D

Cam atat deocamdata, daca mai apar chestii, o sa mai completez postul.

Tzeapaaaaaaaaaaa!!!

2008-01-21T21:23:00.000+01:00

Asa as traduce filmul pe care tocmai l-am vazut! La fel si o chestie care era sa mi se intample acum foarte putina vreme! Ce inseamna ca un om sa stie cum sa invarta vorbele si gandurile omaenilor. Fie ca suntem in cautare de putere, fie ca vrem bani, fie ca vrem fericire, la toate exista 'oportunisti'. Pe unii dintre ei ii lasa sufletul sa profite de prieteni, pe altii nu. Unii se lasa manipulati de prieteni, altii nu. Ce facem sau ce nu facem pentru prieteni, pentru siguranta, pentru 'viitor'. Aveti aici trailerul

Il dedic tuturor celor care mi-au intersectat viata pana cum, si carora le-am facut diverse sshotii, dar mai ales celor care au incercat sa imi faca mie. Nice try!

Bloguri

2008-01-18T17:34:00.000+01:00

La categoria 'bloguri', am uitat sa va spun, Simona cica se tine de shotii, blogareste! Auzi, CyberSimo! Wow!!! Zice ca nu prea are timp, dar pune acolo, in cosul ala tot ce ii vine despre ce ar putea sa aiba nevoie un roman la Lyon (si ce nu :D).

BTW, imi place culoarea blogului, este foarte... verde, plin de viata (aparent). Sa speram ca se va si tine de el! Bafta si la cat mai multe posturi!

Wind of change

2008-01-18T17:29:00.001+01:00

Inceput de an insotit de multe alte inceputuri, schimbari ale schimbarilor. Si nu doar pe ici pe colo, ci chiar in locuri esentiale. Unele sunt reveniri, altele sunt inceputuri complet noi. Dar sper sa imi reuseasca.

Una dintre aceste "schimbari" este OCS Conseil, mica mea 'boata' care si-a intins din nou aripile, de data asta cu nume, nume pe care l-am cautat multe zile si in multe locuri. Sper sa fie de bun augur si sa ajunga la un anumit nivel de maturitate in cei 2 ani pe care ii acord (for now).

Playlist! Finaly pe blog!

2008-01-16T00:53:00.001+01:00

Uraaaaaaa!

Dupa indelungi cautari pe net, am dat in sfarsit peste un player simplu si eficient pentru a da drumu' la playlist pe blog. Te inregistrezi pe http://www.podbean.com/ (gratis), iti uploadezi muzica acolo - 100 MB pt gratis, si iti dau codul pentru playerul flash pe care il alegi.

De ce chin mult? Pentru ca mai toate codurile pe care le gaseam pentru net erau pentru un singur fisier - vezi cu Windows media player, cu Real, Quicktime. Pe Java necesitau upload de fisiere pe site (nu mere pe blogger) iar cel de la Yahoo! cerea ca fisierele sa fie si el pe site deja uploadate - din nou, spatiu de stocare :(.

Asa ca solutia asta mi s-a parut echitabila. Spatiu dau ei, suficient pentru o listuta de cateva melodii acolo, e flash, arata binisor, se misca bine, e simplu de folosit (mai putin interfata de upload, care e a draq de greu de gasit), nu prea am ce sa ii reprosez, decat ca titlul melodiei nu face scroll, dar poate o sa gasesc de unde vine asta.

Ciucas, 30 Dec 2007 - 02 Ian 2008

2008-01-05T21:57:00.000+01:00

Si iata ca a venit si Revelionul!!!

Unde ne vom petrece ultimele clipe din 2007 si primele din 2008?
Vedem noi, nu e graba! Asta ziceam pe la jumatea lu' decembrie.
Si cum planurile sunt facute ca sa fie schimbate, iata ca tura de Iezer (a 3-a), care trebuia sa fie ultima pe anul 2007, s-a dovedit a fi un preview pentru Rev.
Ca sa nu o mai lungesc aiurea... ne-am hotarat pentru Ciucas.
Echipa a fost formata din Andrei (Milo, Roakeru etc), Simona (Osmana), Bogdan (fara porecla inca - Andrei, cum se poate asa ceva???) si din 31 si Adi (Smokeru'). Si subsemnatu'.

Ziua 1 - 30 decembrie 2007 - Bucuresti-Cheia-Muntele Rosu si mai departe

Cum timp era suficient, ne-am hotarat sa plecam de pe 30, ca tot era frumos afara si vroiam sa evitam pe cat posibil aglomeratia dinaintea Revelionului. Si pe cea din Bucuresti, si pe cea de la munte. Si de ce sa nu recunosc, imi era dor de munte ;)
Asa ca dimineata devreme ne-am imbarcat cu un pic de emotie in microbuzul de 6 30 spre Cheia - Autogara IDM (Basarab) si am luat directia muntelui.

Lasand in urma vremea urata din marile orase, ajungem la poalele Ciucasului, care ne astepta cu niste peisaje de invidiat

Da, stiu, v-am pacalit, asta e poza de sus, de pe munte, nu de jos din vale :p

Anyway, am urcat agale pana la Muntele Rosu, unde tovarasu' Andrei a binevoit sa ne onoreze cu prezenta la o omleta/cafea mica, deh, e grea viata pi munte. Si va rog, nu cereti poze cu "Cabana" Muntele Rosu, ca nu am (prietenii stiu de ce :)))

In schimb va pot arata unde am zacut noi aceste cateva zile, la cabana de turta dulce, cu P+1+M :D

Va rugam ignorati personajele de pe la geamuri, si ei sunt ai nostri :p

Si cum aveam stomacul plin, si eram obositi de atata drum, am hotarat sa ne relaxam un pic

Nu, nu toti!!! S-a relaxat Andrei si pentru noi. Cred si eu, cu asa peisaj, cu asa vreme, la asa loc de cafea, pai cum sa nu stai cu burta la soare??? Nici nu zici ca e sfarsit de decembrie. Bravos natiune!

Nu, noi 3 (Bogdan, Simona si cu mine) ne-am hotarat sa mergem putin pe sus, ca tot e vremea de primavara, cat o mai tine

Si iata ca a tinut. Am urcat pe Gropsoarele, pana sus

pana acolo sus

Dar ne-am oprit din cand in cand, ca sa mai tragem cate o poza, daca se poate chiar foarte nationalista :D (Again, prietenii stiu de ce :D)

Si chiar daca Bogdan ne-a parasit la un moment dat, incepand mai devreme coborarea, noi nu ne-am suparat, am continuat, caci peisajele ce ne asteptau meritau efortul

Am privit lumea de sus

varfurile de la egal la egal amical (inca)

si am avut parte de un apus cum multi isi doresc dar putini au parte

Cu inima un pic stransa, am lasat Muntele cu ale lui carari insorite in grija cerului

si ne-am indreptat pasii spre gura sobei, pe care am alaturat-o unui vin fiert si unor planuri marete pentru ziua urmatoare, ultima din 2007.

Dar nu inainte de o mica tura de emotii din partea coboratorilor care au dat peste pantele inghetate (la aceasta ora) ale Ciucasului. Deh, all good things come with a price, nu-i asa?

Ziua 2 - 31 Decembrie 2007 - Cocotz-Refugiul Salvamont-Cabana Ciucas-Refugiul Salvamont-Revelion

Ziua din urma a anului, trebuia sa ne aduca numai bucurii si numai fericire in suflete, colindatori la usa si o sorcovire ca in povesti... Beeeeeeeeeiiiiiiiiii, Trezireaaaaaaaaaaaaa!!!!

Dar chiar asa a si fost. Ne-am distrat de minune, unii dintre noi i-au colindat pe ceilalti (clipuri cu coloana sonora), vremea ne-a sorcovit de tot, ce ne mai ascundem dupa deget, a fost SUPERB!!! Acum totul depinde cat de extremist esti (cine NU stie ce inseamana asta, sa nu se bage in seama :D).

Povestea mai pe larg

Ne-am dus la cocotz pe o vreme pe care majoritatea nici cainii nu si-i lasa afara din casa. Unii, mai extremisti si mai cu lipici la degete decat altii, la liber; deh, trebuie sa puna cineva coarda, nu?

Si ca sa vezi belea, nazdravana de coarda nu se ajungea, asa ca ... de la capat.

Si ca niste temerari ce ne aflam, ne-am cocotat cu totii (mai putin urmasii Osmanilor :D)

Mai incepatori

sau avansati

in timp ce altii ... well, ne-au tratat de parca nici nu existam

Dar i-am luat la intrebari

si intr-un scurt interviu, acesti 'zmei' ai crestelor, vailor si altor parti componente ale muntilor ne-au decalarat ca nu sunt responsabili pentru reactia UIAA daca afla ce am facut noi pe acolo :D

Si dupa cateva reprize de inghetat la degetele pe staca ce nu platise facura la termoficare, si nici nu isi pusese termopane la padure, am hotarat sa bagam un pic de tura, pe inserat, dar nu orice fel de tura. Cineva, nu stim cine, nu dam nume, a avut ideea geniala, cum ca noi sa facem revelionul, adica Revelionul, noaptea dintre ani, la varful Ciucas. Nici mai mult nici mai putin pe varf.

Asa ca pe la un aproape 19 seara, ne-am tras in poza

ca sa vaza lumea ce frumosi sunt vitejii inainte de...

Si ne-am oprit la fantana, sa ne adapam caii, unii potcoviti, altii nu

Si ne-am continuat plini de speranta drumul pana la fosta Cabana Ciucas. Plini de speranta ca vom desface o sticla de spumos pe varf. Doar ca, dupa cum stiti, speranta moare ultima. Dar si noi cu ea. Caci de indata ce am iesit in platou, situatia s-a limpezit (mai mult decat am fi vrut noi). Adica s-a incetosat. Si s-a vanturat. Si s-a nasolit. Si s-a...

E simplu, nimik nou sub soare (sau pe munte :D). Sus era un vant de iti intra la oase, oricate tzoale Mammut aveai pe tine, oricata experienta si lumina (in suflet) aveai, tot nu vedeai poteca maturata de viscol, nici macar stalpii nu ii vedeai din cauza cetii.

Deci si prin urmare, cei cinci temerari care au plecat cu mare elan de la Refugiu, si-au aflat sfarsitul la Cabana fara geamuri si/sau usi

Nu va lasati pacaliti de figurile noastre aparent calme, in poza nu se aude VANTUL.

Dar mai bine va las pe voi sa judecati in functie de imaginile de avanpremiera ale Revelionului 2008: o spumoasa care ne-a facut spume si nu s-a lasat intimidata nici de piolet, 5 nebuni tovarasi de tura care nici ei nu se lasa doborati de urgiile vremii si vor reveni cat de curand pe munte:

Si ca sa nu mai zica "orasenii" ca 'muntomanii' nu stiu sa se distreze, va spun ca s-a lasat cu parada modei

(Noua moda a iernii, versiunea Ciucas - Polover XXS cu string XtraLat Mammut)

si cu niste amintiri superbe (pentru cine stie sa le guste :D)

(varful e incolo =)))))

Inutil sa va spun ca ajunsi la punctul de plecare din seara aceea, am luat-o de la capat cu petrecutul, doar ca de data asta spumoasele au avut filete, si s-au dat fasaite, mai multa galagie au facut artificiile de la Muntele Rosu.

Ziua 3 - 01 Ianuarie 2008 - relaxare, multa relaxare - plus un pic din Valea Berii care secase :((

Cum deja vremea era ... altfel decat cea din prima zi, ningea si era vant chiar si jos in padure, ne-am gandit ca o noua incercare de a ajunge pe varf se va solda cu un minunat esec, asa ca am hotarat sa o luam usor prin padure. Chiar si asa, victime au fost deja de la cabana, cei trei stalpi de baza ai turei, Andrei, Bogdan si Adi s-au dat raniti la aripioare si au zis ca nu cuteaza sa iasa din sacii de dormit inainte de 12 la pranz, dar tot au mai bagat o tura de catzarare. Asa ca plecati voi daca vreti, luati-va lumea in cap.

Ceea ce am si facut. ne-am luat picioarele in rucsac si am plecat pe acelasi drum ca seara trecuta, constatand cat de dese erau marcajele la lumina naturala

Recordul a fost de 4 marcaje pe 4 copaci la rand, inimaginabil. Am impresia ca ma ratacesc pe aceste poteci daca mai respect mult timp poteca...

Poate ca si pe copacii din fundal ar trebui niste marcaje, sa nu se rataceasca micul nostru prieten

Si daca se rataceste cineva in aceste hatisuri, il trimitem pe vajnicul muntoman sa ii tina calea

Si cum Simona tinea neaparat sa se dea cu sania cu zurgalai, dar nu l-a informat pe Mos Craciun despre aceasta, dorinta i-a fost indeplinita pe sfert:

Incet, incet, ne-am indreptat spre Cheia si apoi in sus spre Muntele Rosu, de unde ziua urmatoare urma se ne luam zborul

Ziua 4 - Revenirea la "civilizatie"

Dupa cum stiti deja, capitolul care imi place cel mai putin, intoarcerea printre minunile lumii moderne. Macar s-a desfasurat fara evenimente 'notabile', a fost rapida si putin dureroasa (eram amortiti din cauza somnului ;)

Am lasat in urma niste peisaje de exceptie, un Revelion care a avut de toate, de la vreme excelenta pana la viscol, de la urcare lenta pe pante cu iarba pana la coborare pe scari sapate in gheata cu pioletul, de la urcat la liber pana la 'cazut' in coarda.

Cine vrea, are si versiunea carpati.org aici

Toate astea alaturi de oameni cu care mi-a facut o adevarata placere sa merg in ture, si cu care sper sa mai impartasesc astfel de momente:
Bogdan - care stie cand sa o lase mai moale, dar nu renunta, un adevarat iubitor al muntilor
Adi - care ii invata pe ceilalti fara ca acestia sa se prinda, care iti da o siguranta venita numai in compania experientei
Andrei - alaturi de care am tras cele mai multe ture prin muntii nostri, am facut buna parte din Bucegi, am ajuns si in Iezer (unde nu a venit pe creasta grrrrrr) si am gustat alaturi de el si un pic din Ciucas, maniacul mioritic de la care mi se trage o buna parte din microbul cu pricina
Simona - pentru care am toata admiratia, a stiut sa treaca peste niste chestii insurmontabile pentru majoritatea, care a mai crescut un pic, si acum nu se mai arunca cu capul inainte.

Va multumesc pentru aceasta superba tura de sfarsit de 2007 si inceput de 2008!

Tragedie :D

2008-01-05T21:37:00.000+01:00

Cine poate sa il ajute pe micul nostru prieten??? Veveritzoiuleeeeeeeeeeeeeeeee!!!!!

LOL

Iezer, 21-24 Decembrie 2007

2007-12-26T11:20:00.000+01:00

Si iata si al treilea we consecutiv in Iezer! Incredibil, nu?
Pentru mine, da, caci nu imi venea sa cred ca voi reusi o asemenea performanta. Nu este nici Bucegiul, cu abruptul lui impresionant (dar accesibil din Bucuresti), nu este nici Fagarasul cu ... (nu e loc de comentarii), nu este nici Piatra Craiului cu a lui creasta, dar acest masiv are un farmec aparte. Daca ai noroc de vreme buna, ai parte de niste surprize extrem de placute.
In primul rand privelistea, de indata ce ai iesit din padure, incepi sa vezi Bucegii, Leaota, Crai si pe masura ce urci in Iezer... Dar sa o luam incet cu povestea, caci de pe 21 dimineata pana pe 24 seara, a fost cale lunga iar picioarele noastre au vazut destui kilometri.

Ziua 1
Povestea incepe vineri, 21 decembrie 2007, printr-o plecare destul de matinala spre Campulung Muscel, din Autogara Militari. Dupa cateva cumparaturi de ultim moment, dar esentiale, un dram de noroc ne-a deschis calea spre cele cateva locuri ramase nerezervate la autocarul de 9 15 (pe care noi il credeam la 8 30), caci noi nu ne asteptam la o asa migratie a populatiilor spre locurile de bastina la ore asa de matinale. Dupa 3 ore de caldurica, ajungem in Campulung, si dibuim "autogara" de unde luam microbuzul spre Leresti. Deja ne rasfatam, avand timp sa ne si dezechipam, si beneficiem si de locuri (wow), si ajungem cu bine in capul satului la Leresti, dincolo de cartierul Borat cum a fost numit de catre prieteni.
Aici ne inarmam cu rabdare, dar si cu speranta ca cineva va avea mila de noi si nu ne va lasa sa facem drumul pana la Voina pe jos, si ne luam picioarele in spinare. Si ajungem cu succes la baraj; pentru mine era prima data cand ajungeam aici pe ziua, asa ca am profitat de vremea superba pentru a face niste poze

Si iata ca norocul ne zambeste din nou, si un nene de la exploatarea forestiera ne ia pana la Voina, unde ajungem pe la ora 14. Cum planul initial era sa tragem la Cuca in seara aceea, ne hotaram sa o luam incet inspre fosta cabana Batrana, sa vedem cum se prezinta intrarea in traseu pe Piciorul Iezerului, ca tot aveam vreme de pierdut.

Pe drum ne minunam de ce poate sa faca natura din "munca omului"...

... si cu inima impacata ca intrarea in traseu era mult mai accesibila decat cu doua saptamani in urma (cand puntea era plina de gheata si a trebuit sa traversez prin apa), ne intoarcem pana la Cabana Plaiului, de unde luam drumul spre Cuca, cu speranta ca vom da foarte curand de prietenii care au plecat mai tarziu din Bucuresti.

Dar, ajunsi la Cuca pe la 17 20... surpriza!!!!!!! Cabana inchisa :D! Cu toate ca Eugen ne asigurase ca vorbise cu Bizu (noul cabanier de la Cuca) si ca acesta va fi acolo.

Resemnati, si inconjurati de cainii care balauresc pe acolo, ne-am hotarat sa ne intoarcem la Voina, unde ajungem voiosi nevoie mare :(. Cred ca la ora asta, norocul nostru plecase la o bere pe undeva, caci aici aflam ca o camera cu 4 paturi ne-ar costa 150 RON (grrrrrr).
Dupa cateva tentative esuate de a prinde ceva semnal la mobil, reusesc sa dau de intarziatii nostri, care erau pe undeva pe la baraj, in asteptarea unei ocazii.

Asa ca pierdem cu succes vremea pe acolo, unde ne minunam de un grup de copilasi veniti la "munte" cu un mic tiran pe post de supraveghetor, si asteptam cu rabdare. Si iata ca sirul surprizelor nu se terminase pentru aceasta prima seara: cei trei (Ani, Cristi si Eugen) ni se alatura insotiti de ... ati ghicit, BIZZZZU si Ene. Asa ca macar de data aceasta drumul nu l-am mai facut pe jos, ci in 4x4 autohton, ce bine e cand nu ai rucsacul in spate!!! Sincer acum, aveam deja pentru ziua respectiva cam 18 km de drum la activ cu sacul cu provizii pe 5 zile, nu mai aveam chef de aceasta bucata.

Din nou la Cuca, in ordinea numerelor de pe tricou, de la stanga la dreapta: Eugen, Ani, Cristi, Simona si subsemnatul.

Dupa ce am bagat ceva la stomacel, care inca era un pic revoltat de tot acest dute-vino pe ruta Voina-Batrana-Cuca-Voina-Cuca, am refuzat "politicos" invitatia unora de a merge in vizita la nenea ursu' care umbla cu cioara vopsita (ii las pe participanti sa va spuna aceasta poveste) si am tras pe dreapta, cu gandul de a pleca devreme spre Refugiul Iezer, tinta noastra de a doua zi.

Ziua 2
... se anunta una cel putin la fel de frumoasa ca cea de vineri. Deh, aveam norocul in persoana cu mine, stiam eu de ce i-am propus sa vina in tura asta :D.
Traseul? Simplu: Cuca-Cabana Plaiului-Valea Batrana-Piciorul Iezerului-Refugiul Iezer
Simplu de zis, caci de facut, pentru unii s-a dovedit o experienta... altfel.
Dupa excursia nocturna a unora dintre noi, spre dimineata am constat ca singura persoana apta pentru plecarea "matinala" la ora 8 30 de la Cuca era Simona, asa ca ne-am intins la drum spre panta impadurita de pe piciorul Iezerului, lasand repede in urma drumul deja prea cunoscut pe vaile Cuca si Batrana.

Asa se face ca pe la 10 30 am intrat in traseul propriu-zis si am aflat ca inaintea noastra mai erau inca 2 persoane! Ce bine, de data asta poate mai sparge si altcineva poteca!!!

Drumul prin padure s-a dovedit a fi o piatra de incercare (mai tarziu am aflat ca si pentru ceilalti), avand nevoie de mai bine de 2 ore pentru a ajunge la stana, unde ne-au asteptat si cei doi care sparsesera poteca de data aceasta, Marius si Florin din Camplung, alaturi de care se va desfasura o buna parte a turei noastre.

Pauza de dezechipare: Marius si Simona, Florin se vede undeva in stanga, mic, mic :D

Si incet, incet, profitand de vremea buna si de soarele care ne anuntau traseu linistit, ne minunam de panorama disponibila spre est, unde creasta din Crai se ridica domol peste pantele line ale Papusii, Bucegii acoperiti de zapada dominau peisajul si te faceau sa te simti din ce in ce mai bine pe masura ce urcai.

Numai ca, spre deosebire de data trecuta, zapada era ceva mai mica, dar mai intarita si cu mai multe placi de gheata (si mai mari). Asa ca, Marius a fost nevoit sa isi puna coltarii, iar eu am scos urgent pioletul care a sosit prin curier de la Mosu', special pentru tura asta. La gheata care "se exista" pe pantele Iezerului, s-a impus o mica legare a celor 4 tovarasi de tura, caci grosimea stratului ce trebuia spart devenea o problema, iar ocolirea nu prea era o posibilitate de luat in calcul. Asa ca, in sir indian, Marius, cu coltari, care de cele mai multe ori trecea peste bucatile dificile fara sa simta mare lucru, eu second fiind nevoit sa sparg un pic treptele, Simona la cele 20 de kile ale ei trecea peste, Florin urmand sa definitiveze urmele care vor fi extrem de folositoare celor care ne-au urmat.

Dupa cateva mici reprize de alunecare pe gheata (noroc ca eram legati), m-am hotarat sa continuu la liber, atat timp cat mi se parea "safe", pentru a nu-i incurca pe ceilalti. Plus ca nu aveam nici macar semicoarda, ci doar un pic de cordelina, distantele intre noi fiind infime.

Dar totul a fost ok pana la urma, noi ajungand la refugiu in jur de ora 17, inca pe "lumina".

Toate bune si frumoase pana aici! Cum la refugiu avem semnal pe mobilache, incerc sa dau de celelalte 2 grupuri care ne vor lua urma. Aflu despre Ani, Cristi si Eugen ca au ajuns la punctul de unde incepi coborarea, si ca au vazut inca o frontala in spatele lor, care ar trebui sa fie de la Andrei, Razvan si Adi, deci nu ne facem griji si ne punem pe mancat, facut focul si ceai (multumim Marius).

Numai ca, pe la 18 30, cum cei 3 nu isi facusera aparitia, iesim sa vedem daca nu se joaca ascunsa in jurul refugiului. Surpriza, ei se jucau ascunsa, dar nu la refugiu, ci pe drum. La 30 de minute distanta, dar un pic zgribuliti. Asa ca il rog pe Marius sa imi imprumute coltarii si hamul, stropul de cordelina pe care il avea cu el, si plec sa aflu de ce nu mai inainteaza cei 3: prin viu grai nu ne auzeam, iar ei nu aveau semnal la mobil (grrrrr).

Dau o fuga pana la ei, ajung in 10 minute cred (ce bine e cu coltarii in picioare :D) si constat ca facusera bine ca se oprisera acolo, portiunea ce uram era un pic mai expusa. Vorbesc cu ei cateva minute, si ma duc mai departe poate, poate oi da si de ceilalti 3 despre care stiam ca vin echipati, profitam sa ii luam pe toti. In cel mult 10 minute dau si de Andrei, apoi de Razvan si Adi, care tocmai "ocolisera" un pic urmele facute de noi si o luasera un pic mai sus. Ne regrupam, le explic situatia si pornim spre unde erau cei 3 "sinistrati". Legati in coarda, au ajuns cu totii safe la refugiu.

La refugiu... Glume, poante, shotii, mancat, beut, povestit mai putin cantat, ca nu avea nimeni zdranganeaua in dotare. Unde mai pui ca am primit si vizita lui Bizu ci Ene, care se cam plictiseau ei jos acolo in vale, si au dat o fuga pana la noi, coborand apoi pe drumul de vara... :D.
Si apoi somn, mult somn si odihna, multa odihna.

Ziua 3
A inceput cu un rasarit cum multi vaneaza la munte

Nici urma de nor (obeservati cat de bine se vede releul de pe Costila).

A fost ziua in care echipa din Ploiesti (Razvan, Andrei si Adi)

si-a unit fortele cu cea din Pitesti (Eugen :D)

Si cu cea din Bucuresti (Simona, Ani si Cristi) si au plecat cu totii pe drumul facut cu o seara inainte in sens invers.

Pentru Marius, Florin si mai ales pentru mine, a fost un spectacol care nu putea fi ratat, asa ca ne-am ocupat locuri la loja, un pic deasupra refugiului, si am urmarit desfasurarea de forte:

Daca vreti, aveti si varianta "in miscare":

Si cum in aceasta dimineata drumurile noastre s-au despartit pentru catava vreme, am continuat alaturi de Marius si de Florin drumul spre creasta Iezerului, cu gandul de a ajunge in aceeasi zi poate la Cuca. Cei doi aveau oricum de gand sa ramana la cort undeva pe la vf. Papusa, important era sa vedem cum se prezinta creasta.

Drumul pana sus a fost lejer, fezabil si fara coltari, zapada era numai buna de spart, nici foarte adanca pe pantele destul de abrupte de deasupra refugiului, dar suficient de stabila pentru a te deplasa in siguranta.

Odata ajunsi in creasta, am putut admira impresionantul Fagaras, care nu a avut loc intr-o singura poza :D.

Vremea frumoasa ne-a permis sa admiram muntii din Parang pana dincolo de Bucegi, zarind un pic si Carpatii Orientali.

Numai ca, dupa cum bine stiti, socoteala de acasa cu cea de pe creasta, nu se potrivesc intotdeauna. Chiar daca aveam parte de o vreme superba, vantul nu ne facea probleme, dupa ce am coborat de pe Iezerul Mare am ajuns la un punct de cotitura. Legati cu aceeasi cordelina ca in ziua precedenta, am ajuns la o cornisa pe care trebuia sa o ocolim prin stanga, pe fata nordica, cea dinspre Fagaras. Portiunea era scurta, dar abrupta in ambele parti, cu zapada intarita beton, numai buna pentru coltari (pentru cine are). Desi am incercat sa ocolim, pe partea sudica, ne-am chiorat bine pe drumul de vara care merge pe sub creasta pe nord, nu am gasit o solutie care sa se preteze la traversare in conditii sigure, stiind ca Florin nu avea nici coltari si nici piolet, iar eu aveam doar piolet.

Cu parere de rau, am decis sa renuntam la acest drum si sa ne intoarcem; vorba cantecului, muntele tot acolo ramane. Poate alta data.

Asa ca ne-am intors pe unde am venit, si ne-am continuat drumul spre Iezerul Mic, exersand pe drum niste mici coborari in piolet, pantele inzapezite permitand astfel de manevre in deplina siguranta, pacat ca era un pic cam moale zapada.

Macar am avut ce admira:

Piatra Craiului in toata splendoarea sa,

ceata din vale :D

dar si minunatiile Fagarasului

Incet, incet, am coborat spre Refugiul Iezer, unde soarele care aluneca spre apus mi-a oferit o priveliste deosebita spre Crucea Ateneului

Dupa un pranz un pic in viteza, ii anunt pe tovarasii de semi-tura ca imi voi face iesirea in aceeasi seara, coborand tot pe drumul de iarna pana in Valea Batrana, ei urmand sa mai stea o noapte la refugiu si sa coboare a doua zi pe Vacarea.

Drumul de intoarcere a fost complet diferit de cel de cu o zi inainte, urmele fiind mai mult decat clare, ba chiar inghetate, de multe ori alunecoase, la cata armata de oameni trecuse pe ele in ultimele 24 de ore.

Aici m-am intalnit cu Andrei, Razvan si Adi cu o seara inainte:

Coborarea a fost fara evenimente notabile, mai putin niste tentative de coborare in piolet, vreo 2 la numar, intre ultimele portiuni de urcare spre Iezer, unde zapada era inghetata tun, si beleaua de piolet nu vroia sa se infiga. Imi pare rau ca nu am fost pe faza sa mai si filmez aceste portiuni :D.

Ajuns jos, am luat catinel drumul spre Cuca, unde m-a intampinat o luna aproape plina, si stralucitoare precum soarele

A urmat o seara cu foc in soba, cu ceai la oala (excelent ceaiul baieti), cu povesti si bancuri, cu fetze care mai de care mai ... va las pe voi sa ziceti cum :))

Ziua 4

Ne-am permis sa lenevim, sa ne lafaim, era cald in cabana. Ne-am facut frumos cafelutzele, le-am savurat

si dupa traditionala poza de grup cu totemul de la Cuca

Jos: Andrei, Adi; sus subsemnatul, Simona, Ani, Razvan

ne-am indreptat spre Voina, unde Razvan isi lasase masina.

Timp fiind suficient, baietii au profitat facand o baie mica

dar si sa se catere un pic

Am spus "La revedere!" urmelor lasate de prietenii nostri necuvantatori care ne-au urmat 'silent' cu o seara inainte,

si ne-am oprit tocmai la Voina, unde am savurat traditionala bere de sfarsit de tura. Avand mijloc de locomotie pana in Campulung, drumul spre Bucuresti a fost floare la ureche.

Concluziile mele...

Sunt multe, cred ca este tura in care am invatat cele mai multe lucruri pana acum. Am aflat ce inseamna sa pleci nu tocmai pregatit in traseu (pe pielea altora), am aflat o gramada de lucruri despre acesti munti, am vazut si eu care este diferenta cand nu esti singur in traseu, am vazut ce inseamna ca un grup sa fie sudat si cam la acelasi nivel de experienta si "puteri", am avut norocul sa intalnesc oameni adevarati de munte, oameni care te ajuta neconditionat si fara sa o ceri, si care in plus mai stiu si ce fac... Am regretat ca nu am putut face creasta pana la capat, nu din cauza mea sau din cauza cuiva, ci pentru ca nu am vrut sa riscam inutil. Prietenii stiu ca eram in stare sa plec si de unul singur mai departe, dar experienta oamenilor cu care eram m-a facut sa inteleg ca mai bine nu.

La sfarsit de RT, tin sa le multumesc inca o data lui Marius si lui Florin, care ne-au ajutat mai mult decat orice alt om pe care l-am intalnit pe munte. Si colegilor de tura, sper ca si voi ati tras invataminte utile din aceasta tura...

Iezer, pe data viitoare!

Iezer, 7-9 Decembrie 2007

2007-12-18T20:00:00.000+01:00

Dupa ce am citit toate RT-urile de pe caprati.org din sesiunea toamna-iarna, in care echipe care mai de care mai numeroase si experimentate se 'intreceau' in a ajunge la refugiul Iezer, si vazand ca unii chiar nu au avut noroc de vreme frumoasa, mi-am zis sa incerc si eu o incursiune in acesti munti pe care nu ii cunosteam deloc.
Vorbesc cu Andrei sa facem cumva sa ajungem pe acolo, un pic satui de Bucegi (nu ca nu ne-am mai intoarce pe acolo) dar eram dornici de un pic de diversitate. Si cum in Crai fusesera alti prieteni cu o saptamana inainte, deci nu prea aveam cu cine... iete ca se alese Iezeru din urna.
Si cum Andrei venea cu masina cu niste prieteni din Ploiesti care treceau si prin Bucuresti sa ia alte persoane... Pentru mine era o varinata mai simpla: plec de vineri.
Si cum nu stiam prea bine cum e cu accesul incolo, am zis sa plec de dimineata, poate apuc sa si fac ceva traseu pana se lasa noaptea. Doar ca socoteala de acasa... stiti voi. Dupa o scurta iesire in oras joi seara, in cautare de harta de Iezer pe la anticarii din zona Universitatii - fara succes, si dupa niste beri prin barurile bucurestene, ma indrept cam... spre casa, pe la ore deja matinale.

Asa ca plecare nu s-a mai facut cu noaptea in cap, si pe la ora... hai sa ii spunem 12 45.
Pacat ca am ajuns la Autogara Militari doar la 12 50, autocarul direct spre Campulung fiind deja history. Cum urmatorul era peste mai bine de 1 ora, am ales varinata pe Pitesti. Autocarul de Ramnicu Valcea a avut bunavointa sa ma lase in Pitesti pentru 14 lei, dar cum eu nu cunosteam un mic amanunt (opreste in alta autogara decat cea de unde pleaca spre Campulung Muscel) am fost nevoit sa iau taxiul, care m-a usurat de vreo 8 lei :((. Ajuns cu bine in minunata autogara, aflu ca biletul ma costa doar 5 lei, doar ca are destul de multe opriri pana in Campulung.
Incet, incet, ajungem si in acest minunat oras pe care nu am avut timp sa il admir deloc, avand si de data asta noroc de cursa locala care te duce la iesirea spre Leresti pentru 1,5 lei. Toate bune si frumoase, doar ca de acolo si pana la destinatie, Cabana Voina, mai e cale lunga.
Microbuzul local de 16 30 plecase deja, urmatorul era pe la 18 00 cred, asa ca pentru cei 6 km de Leresti am avut (din nou) noroc de un nene care m-a dus pana in cartierul plin de culoare ce strajuieste intrarea pe drumul spre Voina.

Si de aici incepe... povestea.

La lasarea serii, refuzand politicos propunerile 'conationalilor' nostri mai bronzati, mi-am luat picioarele la spinare si i-am dat bice pe drumul spre cabana. Norocul meu plecase in concediu, nu mai era de gasit, isi inchisese mobilul, nici faxuri nu mai primea.
Dar mi-a prins bine aceasta mica plimbare, drumul era bun, cei 12 km scurgandu-se in bezna (traiasca Petzl) fara prea mari greutati. Si iata ca incep sa vad luminitze: nu, nu deliram, si da, trecusem de baraj. Incantat, dar un pic ingrijorat de numarul de caini prezenti, trag in curtea primei 'cabane' intalnite. Nu prea semana ea cu cea din pozele de Voina gasite pe net, dar, cine si-a mai pus intrebarea asta la ora 19??? Io nu!
Il descopar pe nenea "cabanieru" si il intreb de cazare. Nici cand mi-a zis ca nu e cabana turistica, nu mi-a picat fisa ca nu e Voina, dar ce mai conteaza, m-am inteles cu nenea si am stat pe 20 de lei la el, fiind vineri nu avea pe nimeni. Tot confortul, dus, pat, caldura, televizor...
Anyway, dimineata am inteles ca Voina era mai sus un pic. Se pare ca neuronul meu de blonda plecase in cautarea norocului. S-au regasit a doua zi, sambata, cand am avut parte de o vreme cum toata lumea isi doreste pe munte (aproape toata lumea :D)

Asa ca am luat-o frumos din loc spre Voina, pe la 7 de dimineata, cu gandul de a face traseul de iarna, cruce albastra. Dar ajuns la cabana, vad indicatorul de banda rosie, care face toata creasta si imi zic... daca e vreme frumoasa, nu e mai bine cu o urcare lina si o buna bucata de creasta? Fac urgent stanga inainte de cabana, si incerc sa deslusesc poteca pe drumurile forestiere care impanzesc zona. Intamplarea a facut ca sa o iau pe unul care se infunda, dar care m-a facut sa pierd vreo jumatate de ora. Dezamagit de dezolarea unei paduri taiata in fel si chip, ofticat de balaureala inutila la o ora asa de matinala, am revenit la ideea initiala de a face traseul de iarna.

Revenit in drum, am continuat spre fosta Cabana Batrana, unde am si ajuns, necrezand ca traseul spre Refugiul Iezer trece pe de-a dreptul prin apa. Dupa un scurt mic dejun in jur de ora 9, am revenit la locul unde se vede un minunat marcaj pe un prag al paraului Batrana care spune... stanga. Si m-am tot invartit in cautarea intrarii in traseu, pe sus, pe jos, pe unde nu...

Mult mai tarziu am inteles ca acolo era o punte improvizata din niste trunchiuri de copac puse peste apa, dar pentru mine nu prezentau o solutie viabila: erau inghetate bocna, strat gros. Asa ca am fost nevoit sa trec direct prin apa, destul de mare si un strop tot am luat pe deasupra bocancilor :(.

Toate bune si frumoase, ajuns pe partea cealalta vad si indicatorul care era bine ascuns sub un copac, dar care imi da o veste buna: 4-5 ore pana la refugiu prin Piciorul Iezerului.

Imi iau inima in dinti si la 9 25 incep urcarea, rugandu-ma sa nu dau peste vreo 'panta prostului' cum avem prin alte parti. Am fost placut surprins ca nu se mergea aproape deloc pe curba de nivel, urcusul fiind sustinut dar deloc plictisitor.

Dupa o bucata de padure cu frunze umede si uneori inghetate, ajung la un izvoras aflat la 10 m de poteca, de care profit pentru a reface proviziile de apa (da, stiu, e lacul sus, e si un izvor).

Si in jur de 11 fara 10 ies din padure, unde deja zapada era maricica, frecvent pana pe la genunchi. Si aici, marea revelatie: o vreme superba, Muntele Vacarea in toata splendoarea lui

De partea cealalta Stana si peste varfurile brazilor un pic din Papusa

Incurajat de vremea buna (eram doar in tricou si polar), continuu urcusul minunat de cat de bine se vedeau Bucegii si Leaota:

Si putin dupa amiaza, incep sa zaresc si Creasta din Piatra Craiului

Pana aici, nimic deosebit de semnalat. Zapada pe alocuri inghetata, dar un pic dezmortita de soarele care 'dogorea', impunand prezenta ochelarilor de soare, nu a fost prea greu de imblanzit. Urmele de cu o saptamana inainte, erau vizibile uneori, dar pe masura ce urcam deveneau inutile, placile tari fiind mai 'brutal' convinse prin puterea bocancului sa se lase 'inscarite'. Vantul nu era nici el prea suparat, dar odata cu apropierea de creasta, s-a simtit nevoia windstopper-ului, dar nu mai mult. Nici manusile nu erau reclamate de conditiile meteo. Ideal, nu?

Pana la inceperea coborarii spre refugiu, cand, dintr-o data, datele problemei s-au schimbat. Pantele erau destul de abrupte, iar marcajul era un pic prea jos pentru gustul meu. Si cum nu aveam nici coltari nici piolet, am hotarat sa abordez aceasta coborare mult mai sus decat 'poteca'. Aici betele mele chiar si-au facut treaba, scapandu-ma de la vreo 2 tentative nereusite (din fericire) de alunecare. Cu un pic de emotie in suflet, m-am apropiat de refugiu, sperand sa mai gasesc pe cineva acolo sau sa fiu gasit de cineva pe acolo.

Incet, incet, m-am apropiat de refugiu, asteptand si apusul, dar vantul mi-a facut o surpriza foarte neplacuta, incepand sa sufle dinspre nord, de parca il fugarea cineva. In 10 minute aproape ca mi-au inghetat mainile, am ajuns aproape cu degeraturi la refugiu.

Trecand si peste acest aspect nu tocmai placut, m-am instalat cu curaj in refugiu, m-am schimbat in haine uscate, am bagat la ghiozdan si mi-am facut de lucru cu focul, in speranta ca totusi, va veni si altcineva. Poate Andrei cu prietenii din Ploiesti, care ziceau ca urca si vor la refugiu, dar... Va garantez ca statul la refugiu de unul singur de la 14 30 pana dimineata urmatoare, poate sa fie foarte plictisitor, mai ales ca am uitat sa imi iau baterii de schimb in sacul de dormit pentru mp3 player, si nici ca am mai iesit din el.

Dimineata, bocancii erau bocna, trebuia sa ii fi luat si pe ei la etaj, focul nu a prea ridicat temperatura, asa ca dupa o masa rapida, pe la 7 30 am taiat-o la vale, nu mai aveam chef nici de creasta, nici de balaurit pe acolo. Norocul meu a fost ca sacul de dormit s-a dovedit la inaltime, nu am avut deloc probleme cu caldura, chiar daca inghetai in refugiu.

Rasaritul mi-a mai inveselit un pic ziua, plec de aici cu mai multe amintiri frumoase

Dar cum inspre 8 juma' am constatat ca peste Bucegi si Crai se cam strangeau norii, am avut inspiratia sa ma uit si in spate, si iata cine ma fugarea :D

Va garantez ca la coborare, nu am facut decat... 2 ore, de la refugiu pana la rau. Si cum vremea nu s-a stricat pana la urma, si era doar 9 30, am luat-o spre Cabana Cuca, nu de alta, dar sa o vad si eu, si poate oi da si de urma lu' Andrei si a celorlalti. Ii si vedeam pe creasta, coborand in urma mea.

Trecerea peste Batrana a fost mai lejera de data asta, fara apa la bocanci, iar drumul spre Cuca a meritat efortul. Era caldut, un pic de gheata pe ici pe colo, dar drumul e bun pentru mersul pe jos de dimineata.

Ajuns la Cuca

Dau peste Andrei si tovarasii de tura, care tocmai se trezeau :)))) Fusesera pe noapte, pana in Saua Gradisteanu, si au prins rasaritul, cam pe la ora cand eu plecam de la refugiu.
Asa ca ne-am mai facut de lucru pe la cabana, am stat la povesti, ne-am minunat de armata de oameni care erau veniti in "aplicatie" la Cuca, si am luat-o catinel, catinel spre Voina, unde ei aveau masina.

Dupa o masa zdravana si dupa traditionala bere de sfarsit de tura servita la Voina, am plecat tot pe jos, voiniceste spre "civilizatie". Dar de data asta am avut noroc mai mult de transport, mai intai pana in Leresti, apoi cu 'locala' pana in Campulung si apoi, la 5 minute distanta, direct Bucuresti. Record de viteza, pe ruta Voina-Bucuresti: 5 ore pe muchie.

Concluzii: mai este nevoie???

- mai vreau in Iezer (dovada, 2 we la rand, urmeaza un al treilea prelungit)
- nu se compara cu turele de vara, imi plac mai mult astea de iarna
- nu erau obligatorii, dar m-as fi simtit mai bine cu un piolet si/sau coltari
- o sa iasa super marfa la refugiu we de Craciun daca o sa fim mai multi
- Iezerul nu este foarte interesant daca nu ai cat de cat vreme si nici daca nu iti plac traseele "abrupte" sau cum le spun unii, "urci de-am boulea"

Mai multe poze

08-09 Decembrie - Iezer

Cuca - Papusa - 15-16 Decembrie 2007

2007-12-18T11:20:00.000+01:00

Pentru a doua saptamana la rand, plecarea nu s-a mai facut spre Sectorul 7 Bucuresti (Muntii Bucegi) ci spre nou-descoperitii Iezer-Papusa.
De data asta nu am mai pierdut autocarul de 12 45 de la Autogara Militari, direct spre Campulung de Arges, asa ca am ajuns destul de repede la poarta muntilor.

Aici am avut ocazia sa mai admiram o bucata din eterna si fascinanta Romanie, comentariile sunt de prisos:

Din Campulung, microbuzul de 16 30 ne-a dus pana in capu' satului la Leresti, in minunatul cartier plin de culoare ce strajuieste intrarea pe lungul drum spre cabana Voina.

Participanti: in afara de subsemnatul, norocoasa Ani, care a facut ca acest drum oarecum plictisitor de cam 12 km sa fie scurtat la ... o jumatate de ora; prin mila unor oameni buni, care ne-au saltat si pe noi in masina, mai intai pana la baraj si apoi pana la Voina, am ajuns foarte repede si mai aproape de munte.
Unde mai pui ca imediat dupa Voina ne-am intalnit cu doi baieti de la Salvamont Campulung, care toccmai coborasera de pe Iezer, si cu care ne-am intovarasit pana la Cuca.
Si ca sa fie tacamul complet, pentru cei care cunosc acest drum, va mai spun ca Ani a avut noroc pana la capat, ajungand la Cuca... tot in masina, se plictisise saraca de asteptat in fata cabanei pana am venit si noi, amarastenii.

Toate bune si frumoase, temperaturile acceptabile, in cabana cald, sobele duduiau, petrecerea era in toi, un grup venit in aplicatie, altele cu treaba lor, dar toata lumea cu chef - oare pentru ca se serba plecarea cabanierului?????

A doua zi, io am zis ca is om serios, si ca ma trezesc devreme sa prind cat mai multa lumina pt tura pe Papusa, bla, bla, dar tot pe la 8 am plecat de la cabana, cu gandul de a merge cat se poate de sus, in functie de vreme si de starea zapezii.
Asa ca am plecat de la cabana cu Ani si cu inca o fata curajoasa, Simona, alta norocoasa (prietenii stiu de ce) si am abordat cu curaj panta care duce inspre Saua Gradisteanu. La iesirea din padure, am fost un pic dezamagiti de cum se prezenta vremea

Dar am incercat sa ignoram posibilitatea ca vremea sa se inrautateasca si ne-am continuat ascensiunea pe zapada pe langa stana. Spre surprinderea mea, zapada era mai mica decat pe Iezer, unde saptamana trecuta ma afundam frecvent pana peste genunchi. Si parca nici gheata nu prea era in partea de inceput a urcarii. Doar ca incepea sa devina problematica existenta placilor suprapuse, care faceau ca bucati intregi de zapada sa se desprinda peste placa mai veche.

Si cum vremea nu dadea semne ca se va indrepta, ba din contra, dupa ce am fost ajunsi din urma de baietii de la Salvamont, am hotarat sa coboram pe unde am venit.

Numai bine, pentru ca pe la jumatatea coborarii prin padure, am constatat cu tristete ca ... se inseninase, soarele facandu-ne cu ochiu' printre crengi. Asta e, nu poti sa ai vreme frumoasa chiar in fiecare tura :D

Chiar daca nu a fost o tura cu peripetii (mai putin alunecarile mele deloc artistice prin padure, care s-au soldat cu ruperea pantalonilor in... fund :)), una peste alta, a fost o tura reusita, afland o gramada de chestii despre aceasta zona de la oamenii de pe acolo, si cum am dat si peste baietii de la Salvamont, am profitat la maxim pentru a-i stoarce de informatii pentru tura de saptamana viitoare. Si nici faptul ca nu am ajuns f. f. sus (pe vf. Papusa de exeplu) nu m-a intristat, am avut destule de invatat si in aceasta tura (cine stie cunoaste).

Mai cu "peripetii" a fost intoarcerea spre Bucuresti, caci ninsoarea isi facea de cap pe tot drumul intre Campulng si minunata capitala, parazapezile fiind utile si la sosirea in oras.

Iata si pozele din tura:

15-16 Decembrie 2007 - Iezer

Voi reveni cu ceva imagini mai interesante din tura din we trecut, cand vremea chiar a tinut cu mine.