List of dos and don'ts

La origine depre ceea ce ar trebui sa se intample in restaurant, dar cred ca prin extensie la multe joburi care implica "relatia cu clientii". Partea I aici.

Dar privite mai in detaliu, multe dintre chestiile de aici se pot aplica in viata de zi cu zi.

Astept cu nerabdare partea a II-a.

La plimbare prin Belledonne

Grenoble --> Chamrousse (1700) --> Croix de Chamrousse --> Lacs Robert --> Refuge de La Pra --> Lac du Crozet --> Pre Raymond


Denivelare + 900 m; denivelare - 1400 m; distanta 16,5 km

Inca o "plimbare" devenita clasica, un gen de "Hai la Omu!", o tura despre care stii ca nu iti rezerva surprize "neplacute" - dar nu se stie niciodata...

Plecare cu noaptea in cap de la Lyon - primul tren spre Grenoble este la 05:57 si ajunge cam pe la 07:30. Doar ca mintea de cocos (galic :D) a cuiva, nu stim cine, a facut ca autobuzul de dimineata spre Chamrosse sa plece tot la 07:30. Si cum nu se poate ca trenul de SNCF sa ajunga mai repede, constat cu o reala si sincera tristete in suflet ca urmatorul autobuz va trece la 10:30.
Asa ca singurul lucru ramas de facut a fost inaintarea spre locul de facut cu mana la "Ia-ma nene". Si noroc: un nene ma ia cu masinuta si ma duce pana aproape de Chamrosse, caci mergea la cules de ciuperci, iar apoi un alt nene ma duce pana in Chamrousse 1700 la baza pistelor :D

Ce mai poti sa ceri mai mult? Vremea era superba, nu foarte frig, privelistea de vis, iar eu la 09:40 eram deja gata de urcare.

"Cetatea" care vegheaza peste statiune parea de necucerit, stiti voi, cu ipostaza intangibilului...

Si catinel, catinel, pe pistele de schi, fara "dificultati" tehnice, inghitim primii 500+ de metri de denivelare. Si asta doar pentru a ajunge la Croix de Chamrousse, de unde perspectivele sunt si mai atragatoare:

Le Taillefer - ala micu' la stanga, ala mare la dreapta

sau

Vanticelul isi facea si el simtita prezenta, dar soarele a compensat pe deplin

Urmeaza apoi coborarea spre Lacs Robert, unde constat cu placere ca o micuta cabanuta pe langa care am trecut de mai multe ori (si pe care o vazusem pe harta) este un refugiu deschis in permanenta si accesibil - locuri prevazute sunt 4, dar pe cele 4 mari saltele existente inauntru, poti sa stai lejer in 6. O perpectiva ce mrita luata in calcul mai la iarna ;) Coborarea spre lacuri a fost si singurul contact "adevarat" cu zapada, caci in rest incepand cu 1800-1850 m, mai mult amageala decat zapada. Cei cativa centimetri erau buni pentru o mica bataie cu bulgari, dar nu mai mult.

De la lacuri spre Refuge de la Pra se poate merge pe mai multe poteci, care iti deschid perspective suficient de variate incat repetarea drumului sa nu fie plictisitoare.

La refugiul La Pra, inca o veste buna: si aici exista posibilitatea sa te adapostesti pe timp de iarna, chair daca refugiul nu mai este deschis pana in primavara. 17 locuri intr-una dintre cladiri, sunt la dispozitia celor insetati de aventura iar conditiile de "auto-cazare" sunt chiar excelente, iar privelistea ... fara cuvinte:

Odata cu sosirea dupa-amiezei si cu consultarea rezidentilor grenoblezi in privinta planurilor de bataie pentru ziua de duminica, coborarea pe la Lac du Crozet s-a impus foarte natural. Chiar daca la vointa mai era, mentionarea unei eventuale ascensiuni matinale spre Grand Som mi-a aprins toate beculetele, de parca eram brad de Craciun cu ghirlanda in priza. Si in priza a fost si motorasul meu, caci pe la ora 18 si'un pic eram deja in Grenoble (da, am si avut bafta la autostop).
In urma nu lasam decat amintiri placute si promisiunea unei reintoarceri pentru conitnuarea unui traseu de multa vreme studiat ;)

Pozele aici:

25 Oct 2009 - Belledonne

Despre arderea etapelor

Cine crede si cine nu crede in arderea etapelor??? Intrebare sondaj - introspectie.

Unii dintre noi ne aprindem repede; si traim intens; si ne suparam repede; ne sare tandara din (mai) orice; dam impresia ca nu avem deloc rabdare, desi uneori avem rabdare unde oamenii se asteapta cel mai putin.

Putem sa numaram stelele de pe cer si sa nu ne plictisim, la fel cum si 2 secunde pot fi prea lungi si extrem de plictisitoare.

Dar serios acum, cine crede si cine nu crede in arderea etapelor? Este bine? Nu este bine? Este "sanatos" sau nu?

Este ceva care merita facut in viata? La scoala? In relatii? In general? Sau...

De exemplu acum mai multi ani am cunoscut pe cineva care "ardea" practic toate etapele vietii profesionale de parca zilele urmau sa intre in sac foarte repede.

Acu' vreun an am cunoscut o alta persoana care pe plan personal nu se sfia sa arda extrem de repede toate etapele relationale.

Si eu am obiceiul sa ard etapele in anumite momente si situatii (mai multe persoane pot sa confirme).

Pe de alta parte mi se spune ca lucrurile care dainuiesc sunt cele care sunt construite temeinic, care au baze solide, etc. Chair asa sa fie? Numai acelea rezista? Si daca ceea ce construiesti este pe baza de nisip???

Ramane de vazut

Parerea mea este ca raspunsul "potrivit" este cel care se potriveste momentului respectiv

Update : Felicitari Vasi, ai ghicit

Lolita

Et voici une française que j’aime bien

ou

alizee
Vezi mai multe video din Muzica

Make love, not (fast)sex

In Praise Of Slow Sex... asta da titlu de articol. Ai spune scris de o tipa, la prima vedere... Dar dupa frustrarea primelor fraze, sunt convins ca e scris de un tip.


Dar are destul de multa dreptate in ceea ce scrie acolo nenea.


Mai acu' nu multa vreme am avut parte de niste intamplari asemanatoare (nu, nu partea cu sexul :p), in care o tipa mi-a pus capac cu "dependenta" ei de iPhone/texto/SMS/mail/etc, si nu imi venea sa cred cat de "bransata" era si ce stare de "neliniste" o apuca atunci cand nu putea/nu era lasata sa verifice, sa raspunda, sa... comunice.


Dar se poate si fara.


Am incercat (mai voit mai nevoit) sa vad daca se poate trai fara mail/net vreme de cateva saptamani. Si se poate. Nu in orice moment al vietii, nu in perioadele de mutare/demenajare schimbare de domiciliu etc., dar se poate.


Incercati si voi, incercati sa traiti fara net vreme de 1 saptamana (7 zile). Si apoi (daca aveti chef) spuneti cum a fost, sunt chiar curios.


Urmatoarea chestie ce merita incercata, este traitul fara relefon mobil :( - acolo e o alta poveste.


Pe curand

Scurt comeback - Neron septembrie 2009

Unde vrei sa ajungi?

Nu stiu, doar vreau sa vad daca regasec intrarea in traseu (pe unde am coborat cu un an si ceva in urma) si daca pot sa si urc mai sus de unde am ajuns atunci fara sa imi rup picioarele (asta imi spuneam eu la inceput...)

Asa ca iau fain frumos trenul de la Lyon si surpriza, cu lucrarile in curs la gara din Grenoble, ma trezesc intr-un autocar, asa ca drumul a durat ceva mai mult decat prevazusem eu.

Dar ajuns la Grenoble, si vazand ca vremea era chiar frumoasa, moralul meu a trecut pe o alta treapta vazand un asemenea peisaj :

Si deci catinel, catinel, plecand de la gara si ghidandu-ma dupa stele (:p) pornesc spre Narbonne - satucul de langa Grenoble unde am coborat noi anul trecut (si de unde am cules niste fructe minunate, perfect asortate cu niste inghetata, yammmmmmyyyy :p)

In cele din urma dibuiesc intrarea in traseu si peisajul incepe sa se dezvaluie

Iar perspectivele sunt pline de optimism

Trecand peste toate portiunile de "tufisuri", extrem de agatatoare si extrem de "agresive", am ajuns sa vad partea finala a urcusului

Portiune care s-a dovedit mai agresiva decat ma asteptam, caci urcarea finala, inainte de a ajunge in creasta, trece printr-un horn; nu foarte complicat de urcat, dar la coborare...

Asa ca am urcat pana la jumatatea drumului spre creasta si am hotarat sa ma intorc - singur nu ma incumet la mai mult pe acolo.

Asa ca de data asta pot spune ca Neronul a invins doar pe jumatate, caci am reusit sa ajung pana aproape in creasata, si undeva pe la anu', cand se va incalzi, voi incerca o noua urcare pe acolo (urcarea pe iarna/zapada este sinucidere curata).

Data aviatoare (nu stiu cand sa va concretiza), poate voi ajunge din nou prin Belledonne sau.. cine stie

Evolution of dance

Noi inceputuri

Ati avut vreodata impresia ca ceva ce urmeaza sa faceti va avea o mare importanta pentru continuarea vietii voastre?
Asta este impresia pe care o am de catava vreme cu privire la "aventura" care urmeaza in urmatoarele zile (saptamani).
Si cred ca toate cate s-au intamplat in viata mea din mai 2006 si pana acum (inclusiv plecatul in Romanica) au contribuit la ceea ce va urma in viitorul nu foarte indepartat.

In ultimii 2 ani, am avut parte de prieteni de toate felurile: de la cei brutal de sinceri si directi (dar pe care stiu ca ma pot baza la orice ora din zi si din noapte), trecand pe la cei cu care am impartit amarul painii cat de negre (si cu care imi faceam planuri de viitor care mai de care mai fanteziste), pana la cei care s-au adaptat binisor la societatea franceza si carora le este mai mult sau mai putin greu sa iti puna pe hartie defectele care ii deranjeaza la tine, fara a-i uita insa pe cei pe care i-am regasit dupa multi ani de despartire artificiala si/sau nejustificata.

Au fost 2 ani de continue schimbari (pentru care imi place sa folosesc termenul evolutie), care m-au facut sa inteleg anumite lucruri referitoare la viata mea. Si anume am inteles ce NU vreau in viata, si cum NU vreau sa mi-o traiesc.

Si oricat imi spun ca vreau ca viata mea sa nu fie complicata, ea, VIATA, a facut in asa fel incat a devenit complicata: si pe plan "profesional" dar mai ales pe plan personal.

Dar am avut alaturi PRIETENI. Care m-au ajutat, direct sau indirect, in cunostinta sau in necunostinta de cauza. Au existat oameni care m-au incurajat, si care au avut incredere in mine chiar si atunci cand nici macar eu nu mai aveam strop de incredere, si le voi fi intotdeauna recunoscator (chiar daca poate nu le-am spus-o direct niciodata).

Dar au fost si oameni care m-au "dezamagit". Si nu neaparat voit, ci mai degraba viata mi-a aratat ca alegerile pe care le facem au consecinte uneori neasteptate (si ma refer la plecarea in tara). Dar asta este viata, si ar trebui sa stim cand sa ne jucam si cand sa ne oprim. Si sa nu ne mai jucam cu sentimentele si cu oamenii.

Si sper sa ne putem strange, din nou, cat mai multi, la un pahar de vorba (suc, bere, vin sau palinca, fiecare dupa gust) si sa depanam amintiri din periplurile pe meleaguri ardelene sau de aiurea.

Voi incerca sa postez macar partial ceva despre drumetia care urmeaza prin Pirinei, dar nu pot sa fac promisiuni.

;)

Pentru noi inceputuri!

Pic du Lac Blanc par le Col de Sarenne - 25-26 Iulie 2008

Deja de miercuri, incepusem planurile de mers la munte in WE. Nu m-a lasat sufletul si am trimis mail la toata lumea, chiar daca stiam ca majoritatea vor pleca in vacanta.
Si am inceput sa fac socotelile pentru Belledonne, un gen de "continuare" a turei se saptamana trecuta (Croix de Belledonne), cu (eventual) legatura spre 7 Laux. Dar cum socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea de la telefon cu Vasile, iata ca am schimbat complet planurile. Si ne-am ales cu un traseu prin Les Grandes Rousses, un pic mai la sud-est de Belledonne, dar cu niste varfuri mai impunatoare (8 peste 3 000 m). Noi nu am fost chiar visatori (a se citi irealisti) si l-am vizat pe cel de-al treilea: Pic du Lac Blanc (3 323m).

Harta aveam (IGN 3335T), punctul de plecare s-a stabilit a fi Col de la Sarenne (2 000 m), urma sa ne punem picioarele in spinare si rucsacii in portbagaj, si sa-i dam bice. Un singur "problem mic", ne-am tot uitat pe meteo. Si vineri pe seara, cand deja eram la Vasile la Grenoble, am constatat ca previziunile pentru WE respectiv fusesera revizuite in negativ, adica nu cu 1-2 mm de ploaie pentru Alpes d'Huez, ci cu 5 mm... Intrebarea indreptatita a lui Vasile, daca mai mergem sau nu, m-a lasat oarecum "indiferent". Stiam ca o sa ploua, speram ca nu va ploua, dar cum de fiecare data cand am mers la munte in Franta, nu s-au inselat nici macar 1 data cu previziunile de genul acesta... nu puteam decat sa sper ca ne vom fi facut treaba pana la inceperea ploii "serioase".

Asa ca... am pornit. Spre Alpe d'Huez, unde pistele de ski erau pustii, mecanizarea existenta avea parte de o odihna binemeritata (a fost lunga iarna :D). Si am ocolit statiunea, pe un drum nu foarte umblat, dar interesant. O curba de nivel pe la 1 800 - 2 000 m, care incepe cu panoul urmator:



Asa ca, ne-am conformat (oarecum): nu am depasit cele 3,5 tone, am trecut pasajele peste paraiasele ce coborau involburate, am mers pe riscul nostru, dar, am mers cred chiar cu 30 km/ora :D.

Si am ajuns la Col de Sarenne pe inserat, am cerut permisiunea de la "stapanul casei" si ne-am campat. Cu ganduri mari. Cu ganduri de trezire devreme, pentru rasarit, si mai ales de plecare devreme, caci drumul nu ne era cunoscut si nici zona.

Am avut parte de un rasarit superb



O superba priveliste peste Les Deux Alpes


Si de o vreme de invidiat



In cele din urma si-a scos si veveritzoiu' coada din scorbura, si a tras si el niste poze

Ba chiar am avut parte si de o gramada de saltarezi, mai mici...


... sau mai mari


Si pe la vreo 9:15 ne-am urnit



Spre deosebire de celelalte ture prin Chartreuse sau Belledonne, tura asta a fost de la inceput diferita: nu era nici tipenie de om, am ales foarte bine traseul, chiar nu am intalnit pe nimeni :D.

Peisajele erau exceptionale,



marcajele pe masura: aproape deloc marcaj cu vopsea, ci doar marcaje alpine

Si cum orice lucru facut de om este supus greselii, si cum orice om poate gresi, tragem concluzia, deloc evidenta, ca, desi pe harta nu aparea decat poteca pe care vroiam noi sa mergem... ne-am ratacit. Minunata priveliste din poza de mai sus, trebuia sa fie la stanga noastra, nu la dreapta sau in fata noastra. Asa ca luam hotararea sa ocolim aceasta creasta (Dents du Cerisier) fara sa ne intoarcem in poteca marcata cu rosu pe harta IGN. Culmea, in ciuda aparentelor, orientarea in teren nu punea niciun fel de probleme, ba mai mult: eram pe o poteca marcata!!!

Asa ca urmam linistiti aceasta poteca, avand aproape certitudinea ca vom ajunge la poteca noastra, pe valea mult cautata, pe firul apei pe unde trebuia sa urcam, pe Ruisseau du Grand Sablat. Si chiar ajungem sa vedem valea. Dar aici, surpriza... Intre noi si poteca noastra, care se vedea foarte bine, nimic altceva decat o diferenta de nivel de vreo 200 m. Noi, fara coarda si restul echipamentului necesar pentru o asemenea coborare directa... Ca sa nu mai vorbim despre experienta necesara pentru asta... Asa ca stam si ne gandim, analizam situatia, si hotaram sa incercam sa nu pierdem toata diferenta asta de altitudine, caci ar fi pacat. Si o luam pe coasta Dintilor si incercam sa dibuim un drum spre partea superioara a vaii. Si culmea, gasim si o poteca, care este chiar marcata si pe harta IGN. Pacat ca este o poteca ce nu duce nicaieri, cel putin nu pentru noi, caci mai rau am pierdut vremea pe la 2 500 - 2 600 m, pentru a ajunge la un punct de unde nu mai puteam inainta pe acel drum.

Si ne-am intors. Cu parere de rau, dar ne-am intors la zone mai accesibile si mai putin expuse.
Si am coborat in cele din urma printr-un horn


care avea si ceva zapada, si ceva grohotis, dar care era accesibil (oarecum). Si ne-am zis: gata cu balaureala, orice-ar fi, acum suntem in vale, si acum poate sa inceapa sa ploua cat o vrea, suntem pe vale.


Si ce vale!!!

Eram la 2 300 - 2 400 m, si varful vizat (desi ascuns) era la 3 300 m!!!

Catinel, catinel, printre bolovani si ape, am urcat pana la sfarsitul primei bucati de zapada, pe la 2 500 - 2 600 m, iar in jur de ora 13 30 am hotarat ca e cazul sa ne indreptam spre masina, caci previziunile meteo incepeau sa se adevereasca. Muntii mai inalti din jur erau deja invaluiti in ceata si nori, acolo unde ne gaseam noi deja incepeau sa se arate aburii respiratiei, si se arata a ploaie.

Si am inceput sa coboram. Si a inceput sa ploua... Si a continuat sa ploua. Si am ajuns la masina plouati bine, dar fix inainte sa inceapa sa toarne. Ceea ce ne-a facut sa ne hotaram (definitiv) ca ar fi mai bine sa coboram la Grenoble. Fara regrete, caci pe drum am vazut ce furtuni se starnisera pe muntii din jur.

Si intorsi am fost. Chiar daca pe seara, camerele de luat vederi de la l'Alpe d'Huez aratau vreme buna, mie personal nu mi-a parut rau de hotararea luata.


Concluzii:

• am descoperit o noua zona (am mers in recunoastere, dupa cum spunea Vasile)
• am constatat ca oricat de bune ar fi hartile IGN, oricat de detaliate (la 1:25 000 sunt superbe in comparatie cu hartile din Romania), contin greseli si te pot pacali
• greselile de pe harta nu justifica "micile" erori de orientare: daca eram atent, vedeam ca poteca noastra trecea pe dupa Dents du Cerisier, nu inainte
• previziunile meteo nu se prea inseala, poate ca este doar un mic decalaj (le-am verificat anul trecut pe Chamrousse si pe Teillefer, anul asta pe 7 Laux si in tura asta)
• nimic nu se compara cu o buna orientare in teren, la fata locului: daca instinctul iti spune sa te intorci, sa incerci prin alta parte, pai asa voi face (ca si pana acum :D)
• potecile GR si traseele "clasice" ale Alpilor, nu se compara cu potecile putin umblate

O ultima tura inainte de vacanta, care chiar daca nu si-a atins "scopul", a fost o tura reusita.

Mai multe poze

Pic du Lac Blanc - 26 Iulie 2008

Croix de Belledonne - 19 Iulie 2008

Si afara ploua, ploua, si-i aproape gata luna iulie...

Asa tristete era pe capul meu, cand, dupa cele 3 ture la rand, au venit niste saptamani de ploaie si frig, de m-am ofticat grupa mare.

Croix de Belledonne (2 926 m) imi scapase deja de 3 ori: prima a fost anul trecut in iunie, cand am plecat pe la Chamrousse si pe la 3 dupa-masa m-a prins ploaia pe la refugiul La Pra si am coborat; a doua a fost in iulie anul trecut cand s-a dus (aproape) toata gasca la Croix de Belledonne, dar eu eram in Romania; si a 3-a data, cu o saptamana inainte, cand era sa ajung la gara pentru a merge in Belledonne, doar ca o mare grindina (urmata de ploaie) mi-a taiat elanul patriotic si m-a intors din drum.

De data asta, propunerea lui Vasile de a testa minunatul filtru polarizant, care i-a ingreunat si mai tare bagajul :)))), a venit la fix. Chiar daca ceilalti aveau alte planuri, noi ne-am hotarat sa ne urnim sambata dimineata cat de devreme posibil pentru a profita de ziua care se anunta superba.

Si asa a si fost!

Am inceput cu o mica panorama asupra Chamechaude, care acum nu mai avea nici fir de zapada pe ea



Am continuat cu Dent de Crolles si cu Grand Som



Si am ajuns la Lac Crozet



Si pe masura ce urcam, ne minunam de frumusetea peisajelor



Apa nu ne-a lipsit



Dar nici soarele




Asa de mult ne-a placut apa, ca ne-am tot oprit sa o pozam



In toate starile ei de agregare :D




Am ajuns in cele din urma in Col de Belledonne



de unde privelistea spre Alpe d'Huez ne indemna sa coboram in partea cealalta a versantului... dar ne-am razgandit



Si am ajuns la Cruce:



(C) Vasile

De unde am putut admira lac Blanc,



ce a mai ramas din Glacier de Freydane,



Pic Central de Belledonne si Grd. Pic de Belledonne



Cu care un elicopter avea chef sa joace capra sau lapte gros :D

La coborare, pe Neve de la Grande Pente, am aplicat fie metoda "in urmarirea cainelui cautator de comori (sau de schiori)"

Fie metoda fundeni (mai dureaza pana se va putea numi coborare in piolet) - multam Milo pentru indicatii ;)

In rest, coborarea a fost linistita, deloc grabita, cu ajuns pe lumina la "civilizatie", cu mare grija la genunchi si cu pauze lungi si dese (pentru poze, desigur).

Concluzii?

• Superba zi de tura, mare noroc de vreme frumoasa;
• Traseu excelent, fara dificultati majore;
• Alegerea ideala pentru a te apropia de 3 000 m fara a trece pe un traseu prea tehnic;
• Singurele "dificultati": denivelarea - aproape 1 600 m (de la 1 372 la parcare la 2 926 Croix de Belledonne) si lungimea (GPSu' lu' Vasile a zis vreo 14 km dus)
  
• Personal best pana acum, 2 926 m si 1 600 m denivelare intr-o singura zi (dus intors :D)

Cine vrea sa se delecteze cu niste poze superbe de la Vasile, le poate gasi aici. Nu uitati sa le notati, merita ;)


Albumul turei (pozele mele)

Croix de Belledonne - 19 iulie 2008