Evolution of dance

Noi inceputuri

Ati avut vreodata impresia ca ceva ce urmeaza sa faceti va avea o mare importanta pentru continuarea vietii voastre?
Asta este impresia pe care o am de catava vreme cu privire la "aventura" care urmeaza in urmatoarele zile (saptamani).
Si cred ca toate cate s-au intamplat in viata mea din mai 2006 si pana acum (inclusiv plecatul in Romanica) au contribuit la ceea ce va urma in viitorul nu foarte indepartat.

In ultimii 2 ani, am avut parte de prieteni de toate felurile: de la cei brutal de sinceri si directi (dar pe care stiu ca ma pot baza la orice ora din zi si din noapte), trecand pe la cei cu care am impartit amarul painii cat de negre (si cu care imi faceam planuri de viitor care mai de care mai fanteziste), pana la cei care s-au adaptat binisor la societatea franceza si carora le este mai mult sau mai putin greu sa iti puna pe hartie defectele care ii deranjeaza la tine, fara a-i uita insa pe cei pe care i-am regasit dupa multi ani de despartire artificiala si/sau nejustificata.

Au fost 2 ani de continue schimbari (pentru care imi place sa folosesc termenul evolutie), care m-au facut sa inteleg anumite lucruri referitoare la viata mea. Si anume am inteles ce NU vreau in viata, si cum NU vreau sa mi-o traiesc.

Si oricat imi spun ca vreau ca viata mea sa nu fie complicata, ea, VIATA, a facut in asa fel incat a devenit complicata: si pe plan "profesional" dar mai ales pe plan personal.

Dar am avut alaturi PRIETENI. Care m-au ajutat, direct sau indirect, in cunostinta sau in necunostinta de cauza. Au existat oameni care m-au incurajat, si care au avut incredere in mine chiar si atunci cand nici macar eu nu mai aveam strop de incredere, si le voi fi intotdeauna recunoscator (chiar daca poate nu le-am spus-o direct niciodata).

Dar au fost si oameni care m-au "dezamagit". Si nu neaparat voit, ci mai degraba viata mi-a aratat ca alegerile pe care le facem au consecinte uneori neasteptate (si ma refer la plecarea in tara). Dar asta este viata, si ar trebui sa stim cand sa ne jucam si cand sa ne oprim. Si sa nu ne mai jucam cu sentimentele si cu oamenii.

Si sper sa ne putem strange, din nou, cat mai multi, la un pahar de vorba (suc, bere, vin sau palinca, fiecare dupa gust) si sa depanam amintiri din periplurile pe meleaguri ardelene sau de aiurea.

Voi incerca sa postez macar partial ceva despre drumetia care urmeaza prin Pirinei, dar nu pot sa fac promisiuni.

;)

Pentru noi inceputuri!

Pic du Lac Blanc par le Col de Sarenne - 25-26 Iulie 2008

Deja de miercuri, incepusem planurile de mers la munte in WE. Nu m-a lasat sufletul si am trimis mail la toata lumea, chiar daca stiam ca majoritatea vor pleca in vacanta.
Si am inceput sa fac socotelile pentru Belledonne, un gen de "continuare" a turei se saptamana trecuta (Croix de Belledonne), cu (eventual) legatura spre 7 Laux. Dar cum socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea de la telefon cu Vasile, iata ca am schimbat complet planurile. Si ne-am ales cu un traseu prin Les Grandes Rousses, un pic mai la sud-est de Belledonne, dar cu niste varfuri mai impunatoare (8 peste 3 000 m). Noi nu am fost chiar visatori (a se citi irealisti) si l-am vizat pe cel de-al treilea: Pic du Lac Blanc (3 323m).

Harta aveam (IGN 3335T), punctul de plecare s-a stabilit a fi Col de la Sarenne (2 000 m), urma sa ne punem picioarele in spinare si rucsacii in portbagaj, si sa-i dam bice. Un singur "problem mic", ne-am tot uitat pe meteo. Si vineri pe seara, cand deja eram la Vasile la Grenoble, am constatat ca previziunile pentru WE respectiv fusesera revizuite in negativ, adica nu cu 1-2 mm de ploaie pentru Alpes d'Huez, ci cu 5 mm... Intrebarea indreptatita a lui Vasile, daca mai mergem sau nu, m-a lasat oarecum "indiferent". Stiam ca o sa ploua, speram ca nu va ploua, dar cum de fiecare data cand am mers la munte in Franta, nu s-au inselat nici macar 1 data cu previziunile de genul acesta... nu puteam decat sa sper ca ne vom fi facut treaba pana la inceperea ploii "serioase".

Asa ca... am pornit. Spre Alpe d'Huez, unde pistele de ski erau pustii, mecanizarea existenta avea parte de o odihna binemeritata (a fost lunga iarna :D). Si am ocolit statiunea, pe un drum nu foarte umblat, dar interesant. O curba de nivel pe la 1 800 - 2 000 m, care incepe cu panoul urmator:



Asa ca, ne-am conformat (oarecum): nu am depasit cele 3,5 tone, am trecut pasajele peste paraiasele ce coborau involburate, am mers pe riscul nostru, dar, am mers cred chiar cu 30 km/ora :D.

Si am ajuns la Col de Sarenne pe inserat, am cerut permisiunea de la "stapanul casei" si ne-am campat. Cu ganduri mari. Cu ganduri de trezire devreme, pentru rasarit, si mai ales de plecare devreme, caci drumul nu ne era cunoscut si nici zona.

Am avut parte de un rasarit superb



O superba priveliste peste Les Deux Alpes


Si de o vreme de invidiat



In cele din urma si-a scos si veveritzoiu' coada din scorbura, si a tras si el niste poze

Ba chiar am avut parte si de o gramada de saltarezi, mai mici...


... sau mai mari


Si pe la vreo 9:15 ne-am urnit



Spre deosebire de celelalte ture prin Chartreuse sau Belledonne, tura asta a fost de la inceput diferita: nu era nici tipenie de om, am ales foarte bine traseul, chiar nu am intalnit pe nimeni :D.

Peisajele erau exceptionale,



marcajele pe masura: aproape deloc marcaj cu vopsea, ci doar marcaje alpine

Si cum orice lucru facut de om este supus greselii, si cum orice om poate gresi, tragem concluzia, deloc evidenta, ca, desi pe harta nu aparea decat poteca pe care vroiam noi sa mergem... ne-am ratacit. Minunata priveliste din poza de mai sus, trebuia sa fie la stanga noastra, nu la dreapta sau in fata noastra. Asa ca luam hotararea sa ocolim aceasta creasta (Dents du Cerisier) fara sa ne intoarcem in poteca marcata cu rosu pe harta IGN. Culmea, in ciuda aparentelor, orientarea in teren nu punea niciun fel de probleme, ba mai mult: eram pe o poteca marcata!!!

Asa ca urmam linistiti aceasta poteca, avand aproape certitudinea ca vom ajunge la poteca noastra, pe valea mult cautata, pe firul apei pe unde trebuia sa urcam, pe Ruisseau du Grand Sablat. Si chiar ajungem sa vedem valea. Dar aici, surpriza... Intre noi si poteca noastra, care se vedea foarte bine, nimic altceva decat o diferenta de nivel de vreo 200 m. Noi, fara coarda si restul echipamentului necesar pentru o asemenea coborare directa... Ca sa nu mai vorbim despre experienta necesara pentru asta... Asa ca stam si ne gandim, analizam situatia, si hotaram sa incercam sa nu pierdem toata diferenta asta de altitudine, caci ar fi pacat. Si o luam pe coasta Dintilor si incercam sa dibuim un drum spre partea superioara a vaii. Si culmea, gasim si o poteca, care este chiar marcata si pe harta IGN. Pacat ca este o poteca ce nu duce nicaieri, cel putin nu pentru noi, caci mai rau am pierdut vremea pe la 2 500 - 2 600 m, pentru a ajunge la un punct de unde nu mai puteam inainta pe acel drum.

Si ne-am intors. Cu parere de rau, dar ne-am intors la zone mai accesibile si mai putin expuse.
Si am coborat in cele din urma printr-un horn


care avea si ceva zapada, si ceva grohotis, dar care era accesibil (oarecum). Si ne-am zis: gata cu balaureala, orice-ar fi, acum suntem in vale, si acum poate sa inceapa sa ploua cat o vrea, suntem pe vale.


Si ce vale!!!

Eram la 2 300 - 2 400 m, si varful vizat (desi ascuns) era la 3 300 m!!!

Catinel, catinel, printre bolovani si ape, am urcat pana la sfarsitul primei bucati de zapada, pe la 2 500 - 2 600 m, iar in jur de ora 13 30 am hotarat ca e cazul sa ne indreptam spre masina, caci previziunile meteo incepeau sa se adevereasca. Muntii mai inalti din jur erau deja invaluiti in ceata si nori, acolo unde ne gaseam noi deja incepeau sa se arate aburii respiratiei, si se arata a ploaie.

Si am inceput sa coboram. Si a inceput sa ploua... Si a continuat sa ploua. Si am ajuns la masina plouati bine, dar fix inainte sa inceapa sa toarne. Ceea ce ne-a facut sa ne hotaram (definitiv) ca ar fi mai bine sa coboram la Grenoble. Fara regrete, caci pe drum am vazut ce furtuni se starnisera pe muntii din jur.

Si intorsi am fost. Chiar daca pe seara, camerele de luat vederi de la l'Alpe d'Huez aratau vreme buna, mie personal nu mi-a parut rau de hotararea luata.


Concluzii:

• am descoperit o noua zona (am mers in recunoastere, dupa cum spunea Vasile)
• am constatat ca oricat de bune ar fi hartile IGN, oricat de detaliate (la 1:25 000 sunt superbe in comparatie cu hartile din Romania), contin greseli si te pot pacali
• greselile de pe harta nu justifica "micile" erori de orientare: daca eram atent, vedeam ca poteca noastra trecea pe dupa Dents du Cerisier, nu inainte
• previziunile meteo nu se prea inseala, poate ca este doar un mic decalaj (le-am verificat anul trecut pe Chamrousse si pe Teillefer, anul asta pe 7 Laux si in tura asta)
• nimic nu se compara cu o buna orientare in teren, la fata locului: daca instinctul iti spune sa te intorci, sa incerci prin alta parte, pai asa voi face (ca si pana acum :D)
• potecile GR si traseele "clasice" ale Alpilor, nu se compara cu potecile putin umblate

O ultima tura inainte de vacanta, care chiar daca nu si-a atins "scopul", a fost o tura reusita.

Mai multe poze

Pic du Lac Blanc - 26 Iulie 2008

Croix de Belledonne - 19 Iulie 2008

Si afara ploua, ploua, si-i aproape gata luna iulie...

Asa tristete era pe capul meu, cand, dupa cele 3 ture la rand, au venit niste saptamani de ploaie si frig, de m-am ofticat grupa mare.

Croix de Belledonne (2 926 m) imi scapase deja de 3 ori: prima a fost anul trecut in iunie, cand am plecat pe la Chamrousse si pe la 3 dupa-masa m-a prins ploaia pe la refugiul La Pra si am coborat; a doua a fost in iulie anul trecut cand s-a dus (aproape) toata gasca la Croix de Belledonne, dar eu eram in Romania; si a 3-a data, cu o saptamana inainte, cand era sa ajung la gara pentru a merge in Belledonne, doar ca o mare grindina (urmata de ploaie) mi-a taiat elanul patriotic si m-a intors din drum.

De data asta, propunerea lui Vasile de a testa minunatul filtru polarizant, care i-a ingreunat si mai tare bagajul :)))), a venit la fix. Chiar daca ceilalti aveau alte planuri, noi ne-am hotarat sa ne urnim sambata dimineata cat de devreme posibil pentru a profita de ziua care se anunta superba.

Si asa a si fost!

Am inceput cu o mica panorama asupra Chamechaude, care acum nu mai avea nici fir de zapada pe ea



Am continuat cu Dent de Crolles si cu Grand Som



Si am ajuns la Lac Crozet



Si pe masura ce urcam, ne minunam de frumusetea peisajelor



Apa nu ne-a lipsit



Dar nici soarele




Asa de mult ne-a placut apa, ca ne-am tot oprit sa o pozam



In toate starile ei de agregare :D




Am ajuns in cele din urma in Col de Belledonne



de unde privelistea spre Alpe d'Huez ne indemna sa coboram in partea cealalta a versantului... dar ne-am razgandit



Si am ajuns la Cruce:



(C) Vasile

De unde am putut admira lac Blanc,



ce a mai ramas din Glacier de Freydane,



Pic Central de Belledonne si Grd. Pic de Belledonne



Cu care un elicopter avea chef sa joace capra sau lapte gros :D

La coborare, pe Neve de la Grande Pente, am aplicat fie metoda "in urmarirea cainelui cautator de comori (sau de schiori)"

Fie metoda fundeni (mai dureaza pana se va putea numi coborare in piolet) - multam Milo pentru indicatii ;)

In rest, coborarea a fost linistita, deloc grabita, cu ajuns pe lumina la "civilizatie", cu mare grija la genunchi si cu pauze lungi si dese (pentru poze, desigur).

Concluzii?

• Superba zi de tura, mare noroc de vreme frumoasa;
• Traseu excelent, fara dificultati majore;
• Alegerea ideala pentru a te apropia de 3 000 m fara a trece pe un traseu prea tehnic;
• Singurele "dificultati": denivelarea - aproape 1 600 m (de la 1 372 la parcare la 2 926 Croix de Belledonne) si lungimea (GPSu' lu' Vasile a zis vreo 14 km dus)
  
• Personal best pana acum, 2 926 m si 1 600 m denivelare intr-o singura zi (dus intors :D)

Cine vrea sa se delecteze cu niste poze superbe de la Vasile, le poate gasi aici. Nu uitati sa le notati, merita ;)


Albumul turei (pozele mele)

Croix de Belledonne - 19 iulie 2008

7 Laux - 27-29 Iunie 2008

Si 1, si 2, si 3...

Iata a 3-a saptamana la rand cand vremea ne-a suras. Si era chiar pacat sa nu profitam.
Cand ne-am dus pe Lances de Malissard, faceam deja planurile pentru WE ce urma, deh, aveam vedere super clara spre 7 Laux, in nordul Belledonne.

Asa ca ne-am documentat, am urmarit vremea, si am pus-o la cale cum se cuvine. Nu de alta, dar ne-am strans vreo 9 (baieti si fete) pentru tura asta. Si am mobilizat o intreaga logistica, avand in vedere faptul ca unii plecau de la Bourg en Bresse, altii de la Lyon si altii de la Grenoble :D

Ne-am strans, incet, incet, si am luat-o catinel (cat de catinel se poate cu Ratonu si cu Sorin la volan ;) spre Fond de France (le Pleynet).
De aici, pe inserat (da de unde, era noapte deja), am luat-o pe urmele Oliviei si ale lui Manu, care ne devansasra un pic. Dar i-am ajuns noi din urma ;)

Am campat langa Chalet du Pra, pe la 1 657 m unde soarele si-a facut aparitia chiar peste culmea pe care urma sa o traversam noi



Am avut parte de o vreme superba, era super cald, dar am gasit noi metode pentru a ne racori; de exemplu, am tinut mortis (noi si cu alti cativa zeci de turisti) sa trecem paraul 'inot' ;)



Ne-am udat bine la picioruse, dar ne-am si racorit ;), dupa care ne-am cocotzat pe niste bolovani,



Ca sa ascultam un mic concert

Este incredibil ce rezonanta poate sa aiba valea pe care am urcat noi: il auzeam pe nenea de la o distanta destul de mare, si nu intelegeam de unde se aude, caci el era deasupra noastra. Si cand a trecut pe langa noi, nu stiam la ce ii foloseste enormitatea de bagaj pe care o avea... Ne-am prins noi ca nu erau scule de pescuit, dar chiar la asa scula nu ne asteptam :D

Si incet, incet, am ajuns la cele 7 lacuri, care 'este' 14; si apoi o parte dintre noi, am continuat spre taramuri mai inalte



Idee care s-a dovedit a nu fi tocmai cea mai buna. Dar capitolul asta nu o sa il detaliez (prietenii stiu de ce). Sa spunem doar ca am avut multe invataminte de tras din cele ce s-au intamplat in ziua respectiva.

Duminica a fost zi de relaxare si de bronzat, de plimbat si de admirat



Dar atunci cand urci, trebuie sa mai si cobori :D
Din pacate.

Si ca sa fie tortul complet, mama natura ne-a oferit o racorire gratuita, o ploicica mica, de se umflase rucsacul pe spatele meu de atata ploaie; dar se putea si mai rau, recunosc. Si cum la coborare cam fugeam de ploaie, nimeni nu a facut poze :D (ca sa vezi!!!)

O tura lunga, destul de obositoare, cu peripetii, dar mai ales cu multe invataminte.
Si cu peisaje superbe...




P.S. Multumiri (intarziate) pentru folosirea fara autorizatie a unor poze de la Vasile si de la Adriana :D