Dupa ce am citit toate RT-urile de pe caprati.org din sesiunea toamna-iarna, in care echipe care mai de care mai numeroase si experimentate se 'intreceau' in a ajunge la refugiul Iezer, si vazand ca unii chiar nu au avut noroc de vreme frumoasa, mi-am zis sa incerc si eu o incursiune in acesti munti pe care nu ii cunosteam deloc.
Vorbesc cu Andrei sa facem cumva sa ajungem pe acolo, un pic satui de Bucegi (nu ca nu ne-am mai intoarce pe acolo) dar eram dornici de un pic de diversitate. Si cum in Crai fusesera alti prieteni cu o saptamana inainte, deci nu prea aveam cu cine... iete ca se alese Iezeru din urna.
Si cum Andrei venea cu masina cu niste prieteni din Ploiesti care treceau si prin Bucuresti sa ia alte persoane... Pentru mine era o varinata mai simpla: plec de vineri.
Si cum nu stiam prea bine cum e cu accesul incolo, am zis sa plec de dimineata, poate apuc sa si fac ceva traseu pana se lasa noaptea. Doar ca socoteala de acasa... stiti voi. Dupa o scurta iesire in oras joi seara, in cautare de harta de Iezer pe la anticarii din zona Universitatii - fara succes, si dupa niste beri prin barurile bucurestene, ma indrept cam... spre casa, pe la ore deja matinale.
Asa ca plecare nu s-a mai facut cu noaptea in cap, si pe la ora... hai sa ii spunem 12 45.
Pacat ca am ajuns la Autogara Militari doar la 12 50, autocarul direct spre Campulung fiind deja history. Cum urmatorul era peste mai bine de 1 ora, am ales varinata pe Pitesti. Autocarul de Ramnicu Valcea a avut bunavointa sa ma lase in Pitesti pentru 14 lei, dar cum eu nu cunosteam un mic amanunt (opreste in alta autogara decat cea de unde pleaca spre Campulung Muscel) am fost nevoit sa iau taxiul, care m-a usurat de vreo 8 lei :((. Ajuns cu bine in minunata autogara, aflu ca biletul ma costa doar 5 lei, doar ca are destul de multe opriri pana in Campulung.
Incet, incet, ajungem si in acest minunat oras pe care nu am avut timp sa il admir deloc, avand si de data asta noroc de cursa locala care te duce la iesirea spre Leresti pentru 1,5 lei. Toate bune si frumoase, doar ca de acolo si pana la destinatie, Cabana Voina, mai e cale lunga.
Microbuzul local de 16 30 plecase deja, urmatorul era pe la 18 00 cred, asa ca pentru cei 6 km de Leresti am avut (din nou) noroc de un nene care m-a dus pana in cartierul plin de culoare ce strajuieste intrarea pe drumul spre Voina.
Si de aici incepe... povestea.
La lasarea serii, refuzand politicos propunerile 'conationalilor' nostri mai bronzati, mi-am luat picioarele la spinare si i-am dat bice pe drumul spre cabana. Norocul meu plecase in concediu, nu mai era de gasit, isi inchisese mobilul, nici faxuri nu mai primea.
Dar mi-a prins bine aceasta mica plimbare, drumul era bun, cei 12 km scurgandu-se in bezna (traiasca Petzl) fara prea mari greutati. Si iata ca incep sa vad luminitze: nu, nu deliram, si da, trecusem de baraj. Incantat, dar un pic ingrijorat de numarul de caini prezenti, trag in curtea primei 'cabane' intalnite. Nu prea semana ea cu cea din pozele de Voina gasite pe net, dar, cine si-a mai pus intrebarea asta la ora 19??? Io nu!
Il descopar pe nenea "cabanieru" si il intreb de cazare. Nici cand mi-a zis ca nu e cabana turistica, nu mi-a picat fisa ca nu e Voina, dar ce mai conteaza, m-am inteles cu nenea si am stat pe 20 de lei la el, fiind vineri nu avea pe nimeni. Tot confortul, dus, pat, caldura, televizor...
Anyway, dimineata am inteles ca Voina era mai sus un pic. Se pare ca neuronul meu de blonda plecase in cautarea norocului. S-au regasit a doua zi, sambata, cand am avut parte de o vreme cum toata lumea isi doreste pe munte (aproape toata lumea :D)
Asa ca am luat-o frumos din loc spre Voina, pe la 7 de dimineata, cu gandul de a face traseul de iarna, cruce albastra. Dar ajuns la cabana, vad indicatorul de banda rosie, care face toata creasta si imi zic... daca e vreme frumoasa, nu e mai bine cu o urcare lina si o buna bucata de creasta? Fac urgent stanga inainte de cabana, si incerc sa deslusesc poteca pe drumurile forestiere care impanzesc zona. Intamplarea a facut ca sa o iau pe unul care se infunda, dar care m-a facut sa pierd vreo jumatate de ora. Dezamagit de dezolarea unei paduri taiata in fel si chip, ofticat de balaureala inutila la o ora asa de matinala, am revenit la ideea initiala de a face traseul de iarna.
Revenit in drum, am continuat spre fosta Cabana Batrana, unde am si ajuns, necrezand ca traseul spre Refugiul Iezer trece pe de-a dreptul prin apa. Dupa un scurt mic dejun in jur de ora 9, am revenit la locul unde se vede un minunat marcaj pe un prag al paraului Batrana care spune... stanga. Si m-am tot invartit in cautarea intrarii in traseu, pe sus, pe jos, pe unde nu...
Mult mai tarziu am inteles ca acolo era o punte improvizata din niste trunchiuri de copac puse peste apa, dar pentru mine nu prezentau o solutie viabila: erau inghetate bocna, strat gros. Asa ca am fost nevoit sa trec direct prin apa, destul de mare si un strop tot am luat pe deasupra bocancilor :(.
Toate bune si frumoase, ajuns pe partea cealalta vad si indicatorul care era bine ascuns sub un copac, dar care imi da o veste buna: 4-5 ore pana la refugiu prin Piciorul Iezerului.
Vorbesc cu Andrei sa facem cumva sa ajungem pe acolo, un pic satui de Bucegi (nu ca nu ne-am mai intoarce pe acolo) dar eram dornici de un pic de diversitate. Si cum in Crai fusesera alti prieteni cu o saptamana inainte, deci nu prea aveam cu cine... iete ca se alese Iezeru din urna.
Si cum Andrei venea cu masina cu niste prieteni din Ploiesti care treceau si prin Bucuresti sa ia alte persoane... Pentru mine era o varinata mai simpla: plec de vineri.
Si cum nu stiam prea bine cum e cu accesul incolo, am zis sa plec de dimineata, poate apuc sa si fac ceva traseu pana se lasa noaptea. Doar ca socoteala de acasa... stiti voi. Dupa o scurta iesire in oras joi seara, in cautare de harta de Iezer pe la anticarii din zona Universitatii - fara succes, si dupa niste beri prin barurile bucurestene, ma indrept cam... spre casa, pe la ore deja matinale.
Asa ca plecare nu s-a mai facut cu noaptea in cap, si pe la ora... hai sa ii spunem 12 45.
Pacat ca am ajuns la Autogara Militari doar la 12 50, autocarul direct spre Campulung fiind deja history. Cum urmatorul era peste mai bine de 1 ora, am ales varinata pe Pitesti. Autocarul de Ramnicu Valcea a avut bunavointa sa ma lase in Pitesti pentru 14 lei, dar cum eu nu cunosteam un mic amanunt (opreste in alta autogara decat cea de unde pleaca spre Campulung Muscel) am fost nevoit sa iau taxiul, care m-a usurat de vreo 8 lei :((. Ajuns cu bine in minunata autogara, aflu ca biletul ma costa doar 5 lei, doar ca are destul de multe opriri pana in Campulung.
Incet, incet, ajungem si in acest minunat oras pe care nu am avut timp sa il admir deloc, avand si de data asta noroc de cursa locala care te duce la iesirea spre Leresti pentru 1,5 lei. Toate bune si frumoase, doar ca de acolo si pana la destinatie, Cabana Voina, mai e cale lunga.
Microbuzul local de 16 30 plecase deja, urmatorul era pe la 18 00 cred, asa ca pentru cei 6 km de Leresti am avut (din nou) noroc de un nene care m-a dus pana in cartierul plin de culoare ce strajuieste intrarea pe drumul spre Voina.
Si de aici incepe... povestea.
La lasarea serii, refuzand politicos propunerile 'conationalilor' nostri mai bronzati, mi-am luat picioarele la spinare si i-am dat bice pe drumul spre cabana. Norocul meu plecase in concediu, nu mai era de gasit, isi inchisese mobilul, nici faxuri nu mai primea.
Dar mi-a prins bine aceasta mica plimbare, drumul era bun, cei 12 km scurgandu-se in bezna (traiasca Petzl) fara prea mari greutati. Si iata ca incep sa vad luminitze: nu, nu deliram, si da, trecusem de baraj. Incantat, dar un pic ingrijorat de numarul de caini prezenti, trag in curtea primei 'cabane' intalnite. Nu prea semana ea cu cea din pozele de Voina gasite pe net, dar, cine si-a mai pus intrebarea asta la ora 19??? Io nu!
Il descopar pe nenea "cabanieru" si il intreb de cazare. Nici cand mi-a zis ca nu e cabana turistica, nu mi-a picat fisa ca nu e Voina, dar ce mai conteaza, m-am inteles cu nenea si am stat pe 20 de lei la el, fiind vineri nu avea pe nimeni. Tot confortul, dus, pat, caldura, televizor...
Anyway, dimineata am inteles ca Voina era mai sus un pic. Se pare ca neuronul meu de blonda plecase in cautarea norocului. S-au regasit a doua zi, sambata, cand am avut parte de o vreme cum toata lumea isi doreste pe munte (aproape toata lumea :D)
Asa ca am luat-o frumos din loc spre Voina, pe la 7 de dimineata, cu gandul de a face traseul de iarna, cruce albastra. Dar ajuns la cabana, vad indicatorul de banda rosie, care face toata creasta si imi zic... daca e vreme frumoasa, nu e mai bine cu o urcare lina si o buna bucata de creasta? Fac urgent stanga inainte de cabana, si incerc sa deslusesc poteca pe drumurile forestiere care impanzesc zona. Intamplarea a facut ca sa o iau pe unul care se infunda, dar care m-a facut sa pierd vreo jumatate de ora. Dezamagit de dezolarea unei paduri taiata in fel si chip, ofticat de balaureala inutila la o ora asa de matinala, am revenit la ideea initiala de a face traseul de iarna.
Revenit in drum, am continuat spre fosta Cabana Batrana, unde am si ajuns, necrezand ca traseul spre Refugiul Iezer trece pe de-a dreptul prin apa. Dupa un scurt mic dejun in jur de ora 9, am revenit la locul unde se vede un minunat marcaj pe un prag al paraului Batrana care spune... stanga. Si m-am tot invartit in cautarea intrarii in traseu, pe sus, pe jos, pe unde nu...
Mult mai tarziu am inteles ca acolo era o punte improvizata din niste trunchiuri de copac puse peste apa, dar pentru mine nu prezentau o solutie viabila: erau inghetate bocna, strat gros. Asa ca am fost nevoit sa trec direct prin apa, destul de mare si un strop tot am luat pe deasupra bocancilor :(.
Toate bune si frumoase, ajuns pe partea cealalta vad si indicatorul care era bine ascuns sub un copac, dar care imi da o veste buna: 4-5 ore pana la refugiu prin Piciorul Iezerului.
Imi iau inima in dinti si la 9 25 incep urcarea, rugandu-ma sa nu dau peste vreo 'panta prostului' cum avem prin alte parti. Am fost placut surprins ca nu se mergea aproape deloc pe curba de nivel, urcusul fiind sustinut dar deloc plictisitor.
Dupa o bucata de padure cu frunze umede si uneori inghetate, ajung la un izvoras aflat la 10 m de poteca, de care profit pentru a reface proviziile de apa (da, stiu, e lacul sus, e si un izvor).
Si in jur de 11 fara 10 ies din padure, unde deja zapada era maricica, frecvent pana pe la genunchi. Si aici, marea revelatie: o vreme superba, Muntele Vacarea in toata splendoarea lui
Dupa o bucata de padure cu frunze umede si uneori inghetate, ajung la un izvoras aflat la 10 m de poteca, de care profit pentru a reface proviziile de apa (da, stiu, e lacul sus, e si un izvor).
Si in jur de 11 fara 10 ies din padure, unde deja zapada era maricica, frecvent pana pe la genunchi. Si aici, marea revelatie: o vreme superba, Muntele Vacarea in toata splendoarea lui
De partea cealalta Stana si peste varfurile brazilor un pic din Papusa
Incurajat de vremea buna (eram doar in tricou si polar), continuu urcusul minunat de cat de bine se vedeau Bucegii si Leaota:
Si putin dupa amiaza, incep sa zaresc si Creasta din Piatra Craiului
Pana aici, nimic deosebit de semnalat. Zapada pe alocuri inghetata, dar un pic dezmortita de soarele care 'dogorea', impunand prezenta ochelarilor de soare, nu a fost prea greu de imblanzit. Urmele de cu o saptamana inainte, erau vizibile uneori, dar pe masura ce urcam deveneau inutile, placile tari fiind mai 'brutal' convinse prin puterea bocancului sa se lase 'inscarite'. Vantul nu era nici el prea suparat, dar odata cu apropierea de creasta, s-a simtit nevoia windstopper-ului, dar nu mai mult. Nici manusile nu erau reclamate de conditiile meteo. Ideal, nu?
Pana la inceperea coborarii spre refugiu, cand, dintr-o data, datele problemei s-au schimbat. Pantele erau destul de abrupte, iar marcajul era un pic prea jos pentru gustul meu. Si cum nu aveam nici coltari nici piolet, am hotarat sa abordez aceasta coborare mult mai sus decat 'poteca'. Aici betele mele chiar si-au facut treaba, scapandu-ma de la vreo 2 tentative nereusite (din fericire) de alunecare. Cu un pic de emotie in suflet, m-am apropiat de refugiu, sperand sa mai gasesc pe cineva acolo sau sa fiu gasit de cineva pe acolo.
Pana la inceperea coborarii spre refugiu, cand, dintr-o data, datele problemei s-au schimbat. Pantele erau destul de abrupte, iar marcajul era un pic prea jos pentru gustul meu. Si cum nu aveam nici coltari nici piolet, am hotarat sa abordez aceasta coborare mult mai sus decat 'poteca'. Aici betele mele chiar si-au facut treaba, scapandu-ma de la vreo 2 tentative nereusite (din fericire) de alunecare. Cu un pic de emotie in suflet, m-am apropiat de refugiu, sperand sa mai gasesc pe cineva acolo sau sa fiu gasit de cineva pe acolo.
Incet, incet, m-am apropiat de refugiu, asteptand si apusul, dar vantul mi-a facut o surpriza foarte neplacuta, incepand sa sufle dinspre nord, de parca il fugarea cineva. In 10 minute aproape ca mi-au inghetat mainile, am ajuns aproape cu degeraturi la refugiu.
Trecand si peste acest aspect nu tocmai placut, m-am instalat cu curaj in refugiu, m-am schimbat in haine uscate, am bagat la ghiozdan si mi-am facut de lucru cu focul, in speranta ca totusi, va veni si altcineva. Poate Andrei cu prietenii din Ploiesti, care ziceau ca urca si vor la refugiu, dar... Va garantez ca statul la refugiu de unul singur de la 14 30 pana dimineata urmatoare, poate sa fie foarte plictisitor, mai ales ca am uitat sa imi iau baterii de schimb in sacul de dormit pentru mp3 player, si nici ca am mai iesit din el.Dimineata, bocancii erau bocna, trebuia sa ii fi luat si pe ei la etaj, focul nu a prea ridicat temperatura, asa ca dupa o masa rapida, pe la 7 30 am taiat-o la vale, nu mai aveam chef nici de creasta, nici de balaurit pe acolo. Norocul meu a fost ca sacul de dormit s-a dovedit la inaltime, nu am avut deloc probleme cu caldura, chiar daca inghetai in refugiu.
Rasaritul mi-a mai inveselit un pic ziua, plec de aici cu mai multe amintiri frumoase
Dar cum inspre 8 juma' am constatat ca peste Bucegi si Crai se cam strangeau norii, am avut inspiratia sa ma uit si in spate, si iata cine ma fugarea :D
Va garantez ca la coborare, nu am facut decat... 2 ore, de la refugiu pana la rau. Si cum vremea nu s-a stricat pana la urma, si era doar 9 30, am luat-o spre Cabana Cuca, nu de alta, dar sa o vad si eu, si poate oi da si de urma lu' Andrei si a celorlalti. Ii si vedeam pe creasta, coborand in urma mea.
Trecerea peste Batrana a fost mai lejera de data asta, fara apa la bocanci, iar drumul spre Cuca a meritat efortul. Era caldut, un pic de gheata pe ici pe colo, dar drumul e bun pentru mersul pe jos de dimineata.
Ajuns la Cuca
Trecerea peste Batrana a fost mai lejera de data asta, fara apa la bocanci, iar drumul spre Cuca a meritat efortul. Era caldut, un pic de gheata pe ici pe colo, dar drumul e bun pentru mersul pe jos de dimineata.
Ajuns la Cuca
Dau peste Andrei si tovarasii de tura, care tocmai se trezeau :)))) Fusesera pe noapte, pana in Saua Gradisteanu, si au prins rasaritul, cam pe la ora cand eu plecam de la refugiu.
Asa ca ne-am mai facut de lucru pe la cabana, am stat la povesti, ne-am minunat de armata de oameni care erau veniti in "aplicatie" la Cuca, si am luat-o catinel, catinel spre Voina, unde ei aveau masina.
Dupa o masa zdravana si dupa traditionala bere de sfarsit de tura servita la Voina, am plecat tot pe jos, voiniceste spre "civilizatie". Dar de data asta am avut noroc mai mult de transport, mai intai pana in Leresti, apoi cu 'locala' pana in Campulung si apoi, la 5 minute distanta, direct Bucuresti. Record de viteza, pe ruta Voina-Bucuresti: 5 ore pe muchie.
Asa ca ne-am mai facut de lucru pe la cabana, am stat la povesti, ne-am minunat de armata de oameni care erau veniti in "aplicatie" la Cuca, si am luat-o catinel, catinel spre Voina, unde ei aveau masina.
Dupa o masa zdravana si dupa traditionala bere de sfarsit de tura servita la Voina, am plecat tot pe jos, voiniceste spre "civilizatie". Dar de data asta am avut noroc mai mult de transport, mai intai pana in Leresti, apoi cu 'locala' pana in Campulung si apoi, la 5 minute distanta, direct Bucuresti. Record de viteza, pe ruta Voina-Bucuresti: 5 ore pe muchie.
Concluzii: mai este nevoie???
- mai vreau in Iezer (dovada, 2 we la rand, urmeaza un al treilea prelungit)
- nu se compara cu turele de vara, imi plac mai mult astea de iarna
- nu erau obligatorii, dar m-as fi simtit mai bine cu un piolet si/sau coltari
- o sa iasa super marfa la refugiu we de Craciun daca o sa fim mai multi
- Iezerul nu este foarte interesant daca nu ai cat de cat vreme si nici daca nu iti plac traseele "abrupte" sau cum le spun unii, "urci de-am boulea"
- mai vreau in Iezer (dovada, 2 we la rand, urmeaza un al treilea prelungit)
- nu se compara cu turele de vara, imi plac mai mult astea de iarna
- nu erau obligatorii, dar m-as fi simtit mai bine cu un piolet si/sau coltari
- o sa iasa super marfa la refugiu we de Craciun daca o sa fim mai multi
- Iezerul nu este foarte interesant daca nu ai cat de cat vreme si nici daca nu iti plac traseele "abrupte" sau cum le spun unii, "urci de-am boulea"
Mai multe poze
 |
| 08-09 Decembrie - Iezer |
No comments:
Post a Comment