7 Laux - 27-29 Iunie 2008

Si 1, si 2, si 3...

Iata a 3-a saptamana la rand cand vremea ne-a suras. Si era chiar pacat sa nu profitam.
Cand ne-am dus pe Lances de Malissard, faceam deja planurile pentru WE ce urma, deh, aveam vedere super clara spre 7 Laux, in nordul Belledonne.

Asa ca ne-am documentat, am urmarit vremea, si am pus-o la cale cum se cuvine. Nu de alta, dar ne-am strans vreo 9 (baieti si fete) pentru tura asta. Si am mobilizat o intreaga logistica, avand in vedere faptul ca unii plecau de la Bourg en Bresse, altii de la Lyon si altii de la Grenoble :D

Ne-am strans, incet, incet, si am luat-o catinel (cat de catinel se poate cu Ratonu si cu Sorin la volan ;) spre Fond de France (le Pleynet).
De aici, pe inserat (da de unde, era noapte deja), am luat-o pe urmele Oliviei si ale lui Manu, care ne devansasra un pic. Dar i-am ajuns noi din urma ;)

Am campat langa Chalet du Pra, pe la 1 657 m unde soarele si-a facut aparitia chiar peste culmea pe care urma sa o traversam noi



Am avut parte de o vreme superba, era super cald, dar am gasit noi metode pentru a ne racori; de exemplu, am tinut mortis (noi si cu alti cativa zeci de turisti) sa trecem paraul 'inot' ;)



Ne-am udat bine la picioruse, dar ne-am si racorit ;), dupa care ne-am cocotzat pe niste bolovani,



Ca sa ascultam un mic concert

Este incredibil ce rezonanta poate sa aiba valea pe care am urcat noi: il auzeam pe nenea de la o distanta destul de mare, si nu intelegeam de unde se aude, caci el era deasupra noastra. Si cand a trecut pe langa noi, nu stiam la ce ii foloseste enormitatea de bagaj pe care o avea... Ne-am prins noi ca nu erau scule de pescuit, dar chiar la asa scula nu ne asteptam :D

Si incet, incet, am ajuns la cele 7 lacuri, care 'este' 14; si apoi o parte dintre noi, am continuat spre taramuri mai inalte



Idee care s-a dovedit a nu fi tocmai cea mai buna. Dar capitolul asta nu o sa il detaliez (prietenii stiu de ce). Sa spunem doar ca am avut multe invataminte de tras din cele ce s-au intamplat in ziua respectiva.

Duminica a fost zi de relaxare si de bronzat, de plimbat si de admirat



Dar atunci cand urci, trebuie sa mai si cobori :D
Din pacate.

Si ca sa fie tortul complet, mama natura ne-a oferit o racorire gratuita, o ploicica mica, de se umflase rucsacul pe spatele meu de atata ploaie; dar se putea si mai rau, recunosc. Si cum la coborare cam fugeam de ploaie, nimeni nu a facut poze :D (ca sa vezi!!!)

O tura lunga, destul de obositoare, cu peripetii, dar mai ales cu multe invataminte.
Si cu peisaje superbe...




P.S. Multumiri (intarziate) pentru folosirea fara autorizatie a unor poze de la Vasile si de la Adriana :D

Lances de Malissard - 21 Iunie 2008

Vreme frumoasa + prietenii "disponibili" = tura de incalzire (pentru ei) in Chartreuse. Mai precis pe Lances de Malissard (2045 m).

Dupa tura din mai, revenirea prin Chaos de Bellefont (pe unde era sa imi las oscioarele) a fost o incercare destul de ... stresanta. Dar a meritat, caci traseul a fost superb.

De plecat am plecat din Perquelin, pe la vreo 970 m altitudine, un catun pierdut in Chartreuse, nu departe de St Pierre de Chartreuse, unde coborasem la sfarsitul turei din mai. Dar noi nu am urcat pe drumul pe care l-am urmat eu la coborare, si bine am facut.

Dupa o bucata nu prea lunga de padure, cu urcare in serpentine, am iesit rapid la partea "interesanta" a traseului:



Niste pereti impunatori, care ar da idei nastrusnice diferitilor cataratori pe care ii cunosc, ne asteptau la iesirea din padure.

Dupa ceva "catarare" lejera, am scos si noi nasul dintre stanci, la fix pentru a vedea obiectivul din ziua respectiva:



Ne-am continuat ascensiunea prin Col de Bellefont, pentru a ajunge la o bucata superba de urcare "in scari", adica te catarai pe bucati aproape verticale de stanca, late de cativa centimetri, dar suficient de stabile incat sa te poti baza pe ele ;) - nu cereti poze, ca nu am :(


Si de pe varf... pai se vedea tot Masivul Chartreuse, cu Dent de Crolles, Chamechaude, Grand Som si restul, se vedea Belledonne ca in palma si chiar mai departe ;)

Ba chiar mai mult de atat, pe varf am avut parte de o intalnire mai putin obisnuita: ne-am salutat (de la egal la egal amical) cu un planor care a trecut foarte aproape de noi:

Cum era vorba despre ziua cea mai lunga, nu ne-am facut deloc griji pentru intorsul pe lumina, drumul la coborare ne-a dus foarte repede la parcarea unde lasaseram masinile,

Ne-am luat "La revedere!" de la Lances si am promis ca o sa mai revin, poate iarna.

Neron - 14 Iunie 2008

Luna mai - zapada. Vine luna iunie. Unde sa mergi la munte? Dupa toate ploile care ne-au stricat de fiecare data planurile de WE, ne-am hotarat sa incepem usurel, sa nu ne ducem prea sus, ca nu avem chef sa incepem sezonul 2008 cu zapada in bocanci.

Asa ca am ales Neronul, muntele care strajuieste Grenoble si care de jos pare complet inaccesibil. Ceea ce nu este complet neadevarat. Dupa marele incendiu care l-a parjolit prin 2002 parca, traseele de pe Neron sunt interzise publicului, sa se lase timp vegtatiei sa se refaca sau alte povesti de genul acesta.

Si chiar daca intrarea in "traseu" este mai putin decat evidenta, vezi 'dibuita', ne-am incumetat sa il abordam cu un optimism debordant.

Norocul nostru, pentru ca hatisurile pe care trebuie sa le infrunti pentru a urca sunt mai mult decat salbatice. Gasesti aici toate natiile de plante cu tepi care se agata de tine, de hainele tale, de rucsac, de piele, de bocanci; si la toate astea mai pui si toata vegetatia distrusa in urma incendiului, acum uscata dar inca in picioare, la fel de enervanta pentru drumeti, care desi nu prezinta tepi, este cel putin la fel de incomoda la deplasare.



Si intr-adevar, interzicerea traseelor pentru turisti a ajutat la revitalizarea vegetatiei; asa de mult, incat de cele mai multe ori nici nu mai gasesti marcajele, dar nici poteca. Si in plus, un foarte prost obicei pe acest masiv: toate potecile (aproape) sunt marcate cu acelasi semn.

Anyway, ne-am descurcat cu toate cele vegetatii care jucau rolul de bariera in calea noastra, si am reusit sa "iesim" din padure. Am pus ghilimele, pentru ca datorita altitudinii reduse (1298 m), vegetatia este prezenta pe toata creasta. Insa plecarea de la altitudinea Grenoble (200-400 m) face ca diferenta de nivel sa fie suficient de importanta.

Am admirat peisajul,


si chiar daca nu am ajuns sa facem toata creasta dupa cum ne propuseseram, a fost o iesire care a meritat efortul.

In plus, Neronul va ramane ca o destinatie de "backup" pentru saptamanile ce vor urma, in cazul in care timpul nu va permite chestii mai lungi, dar vremea va fi favorabila (expunere maxima in caz de furtuna - vezi marele incendiu care a inceput din cauza de traznet).

Coborarea a fost si mai cu poveste decat urcarea, tot datorita vegetatiei; ne-am chinuit noi un pic, dar pana la urma i-am dat de cap si am reusit (pe cai ceva mai ocolite) sa coboram la "civilizatie".

Dupa care am sunat la hot-line si am comandat o inghetata. Multumim din suflet celui caruia i s-a facut mila de sufletelele noastre si ne-a asteptat cu bratele deschise si cu inghetata in pahar ;)